"Ce Am Cu Tine" este primul single lansat ce se găsește pe albumul "Artă, Viață și Iubire". Muzica și textul single-ului sunt compuse de ADDA și Alex Cotoi, iar la vioara artista l-a avut alături pe Vlad Măzărel.
Regia videoclipului a fost realizata de SAN, conceptul clipului a fost gândit de ADDA, iar producția video a fost asigurată de Cătălin Rizea și Radu Șelaru. Din echipa de creație au mai făcut parte Cristian Buca (make-up artist), Ilina Dumitru (hairstylist), Ely Adam și Ana Maria Prelipcean (styling).
"Piesa «Ce Am Cu Tine» are un mesaj pozitiv, emoționant, ce are în spate o poveste de viață. Oricât de grele ar fi încercările, în momentul în care ești într-un cuplu, și îl iubești cu adevărat pe cel de lângă tine, rezistați împreună și puteți fi fericiți până la adânci bătrâneți", a declarat ADDA.
Originară din Târgu Mureș, ADDA a scris versuri încă din adolescență, însă nu s-a așteptat niciodată ca piesa ei, "Minți murdare", urcată pe YouTube de un coleg, să îi deschidă drumul în lumea muzicii. Deoarece mesajul ei a ajuns la atât de multe suflete, ADDA a început să fie urmărită de mii de oameni în online. A crezut în visul ei și a muncit constant, iar astăzi are propria casă de producții, Baladda Records, locul unde iau naștere toate piesele pe care le lansează.
La începutul anului 2019, ADDA a lansat o campanie intitulată "CupidonAdda", unde a ales poveștile a opt cupluri destrămate pentru a le compune câte o melodie cu scopul de a-i împăca cu partenerii lor. În mai, ADDA a lansat piesa "Nouraș", urmată de "Gura Lumii", single cu un mesaj puternic despre acceptare și toleranță, însoțit de un clip controversat despre acceptare și iubire.
Tehnologie
Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației
Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.
"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.
Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.
Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?
Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.
Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.
Despre Cat Music și TRU [The Real You]
Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.
TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.