Ombladon:
Unde-i demnitatea, spuneți-mi și mie
O caut de treizeci și ceva de ani în această călătorie
Unde-i demnitatea, c-aș da foc la toți banii
Când văd că lăcrimează ochii albaștri ai mamei
Unde-i demnitatea, oare râde jegos
Când împins de nevoi ridici pâinea de jos
Demnitatea dispare ușor-ușor,
Când ești împins din spate într-un cărucior
Unde-i demnitatea, și cine-i de vină
Când ții de mână copilul ce plânge-n vitrină
Unde-i demnitatea, poate vine de luni
Când n-ai bani să-ți ajuți părinții bătrâni
Unde-i demnitatea, când singura ta cheie
Nu mai deschide nicio ușă
Dormi în frig pe alee
Unde-i demnitatea, se spune că-i vie
Deci: unde-i demnitatea, spuneți-mi și mie
Daniel Lazăr:
Du-mă departe, fă-mă să uit
Du-mă într-o lume unde toate sunt bune
Cu muzica-n suflet și chef de glume
Lumea mea se face fărâme
Cheloo:
Unde-i demnitatea cântată când în mod meritos
Ai terminat liceul și-ajungi la munca de jos
Unit în sărăcie la rău niciodata la bine
Cu jumătatea aleasă împarți lacrimi și pâine
Cauți demnitatea iarna-nghesuit în tranvai
Și ești forțat să recunoști că nu mai poți și că n-ai
Unde-i demnitatea, poate-i într-o haină nouă
Poate e-n pantofii rupți când bate vântu și plouă
Unde-i demnitatea, poate sta ascunsă sub pat
Când ești bolnav și sărac, boala ta n-are leac
Unde-i demnitatea când speri și vrei să pari sigur
Și-ai muncit o viață pt toți ca să mori singur
N-ai trăit mare lucru, totul a fost doar un drum
Timpu aleargă odată cu noi, trăiește acum
Sunt supărat, rupt în două de muncă și pă cuvânt
Îmi caut demnitatea când vă cânt cu nervii la pământ
Daniel Lazăr:
Du-mă departe, fă-mă să uit
Du-mă într-o lume unde toate sunt bune
Cu muzica-n suflet și chef de glume
Lumea mea se face fărâme
