Urmărește-ne în Social Media

pop

TOP 5 Cele mai iubite piese cântate de Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu a cântat despre iubire, copii și animale, cu un stil unic și plin de optimism, memorabil pentru români de toate vârstele. In memoriam Mihai Constantinescu și cu recunoștință pentru cariera sa, iată topul 5 al celor mai iubite piese ale artistului.

Publicat

pe

Mihai Constantinescu
Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu s-a născut în 1946 în București și a început prin a studia muzică la Școala Populară de Artă, în paralel cu Institutul de Educație Fizică și Sport. Corul de copii al Radiodifuziunii a reprezentat pentru el o familie în care a crescut și și-a dezvoltat talentele muzicale, după care a făcut primii pași în carieră alături de trupa "Mondial", în anul 1964.

Un zîmbet, o floare

Celebritatea a atins-o odată cu colaborarea sa cu  Olimpia Panciu și Marius Țeicu, sub coordonarea lui Titus Munteanu, în anii '70. Videoclipurile pline de joacă și veselie ale celor trei, în spiritul creativ al vremii, i-au adus popularitate lui Mihai Constantinescu. Cariera sa solo a înflorit după acel moment, cu primul album numit "Un zîmbet, o floare".

Vitezomanul Gică

Printre cele mai populare albume ale artistului lansate în perioada 1972-2000 se află: "Hei Copilărie!" (1984), "Cântă Iubire" (1989), "Vitezomanul Gică" (1995 - pe care se află și faimoasa piesă "Iubiți Și Câinii Vagabonzi") și "Samba-Samba" (2000).

RECOMANDARE: Reacțiile artiștilor la moartea lui Mihai Constantinescu: "Drum lin către stele"

Dând dovadă de un umor și o voioșie aparte, piesa despre Gică vitezomanul a rămas bine întipărită în urechile ascultătorilor din acea perioadă, fiind populară mulți ani după lansare.

Iubiți Și Câinii Vagabonzi

Venită într-o perioadă în care problema câinilor vagabonzi de pe străzile României era în creștere, abordarea plină de compasiune din piesa lui Mihai Constantinescu a susținut optimismul la cote înalte, devenind un hit și un imn al câinilor fără stăpân.

Maria (feat Anastasia Lazariuc)

Colaborarea cu Anastasia Lazariuc din anii '90 a adus piesa mult-iubită "Maria", albumul cu același nume din 1992 și de asemenea multă popularitate. El a continuat să compună piese pentru cântăreață până în 2003.

O Lume Minunată

Piesa "O Lume Minunată" rămâne poate cea mai reprezentativă pentru cariera artistului, compusă și lansată pe primul album solo al artistului numit "O Floare" (1978) de după colaborarea cu Marius Țeicu și Olimpia Panciu. Empatia artistului față de copii, creativitatea sa muzicală și căldura vocii sale au dăinuit de-a lungul anilor prin această piesă și altele pe care Mihai Constantinescu le-a compus pentru copii.

În anii 2000 Mihai Constantinescu a mai avut câteva lansări discografice de Best Of și un album neoficial cu piese cântate și scrise alături de soția sa, Simona Secrier, numit "Iubiți-ne că suntem flori".

Trending