Urmărește-ne în Social Media

rock

10 hituri ce au consacrat trupa Bon Jovi

Vă invităm să ascultați 10 dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei americane Bon Jovi. Sunt hituri ce au prins un loc special în inimile fanilor din întreaga lume.

Publicat

pe

Bon Jovi
Bon Jovi │ FOTO: www.facebook.com

Trupa din New Jersey, formată în 1983 de solistul Jon Bon Jovi, pianistul și clăparul David Bryan și toboșarul Tico Torres și-a dobândit faima globală în 1986 odată cu cu albumul „Slippery When Wet”, egalat în succes în 1988 de al patrulea album, „New Jersey”. În total, discografia formației conține 13 albume de studio, două compilații și două albume live. Bon Jovi e cea mai bine vândută trupă din lume, cu 130 de milioane de recorduri vândute global și cu un total de 2,700 de concerte în mai bine de 50 de țări. Trupa a fost introdusă în UK Music Hall of Fame în 2006 și a primit Premiul de merit în 2004 la American Music Awards. De-a lungul anilor, Bon Jovi a strâns premii la Kids Choice Awards (1989), Globul de Aur (1991), American Music Awards (1991), MTV Europe Music Awards (1997), Echo Awards (1998) și Brit Awards (1998).

Te invităm să asculți o selecție de 10 hituri emblematice Bon Jovi și să adăugi alte propuneri prin comentarii.

It's My Life

Este primul single extras de pe albumul „Crush”, fiind lansat pe 23 mai 2000. A fost scris de Jon Bon Jovi, Richie Sambora și Max Martin. A atins locul #10 în mai multe țări și #33 în America. Cel de-al doilea vers „For Tommy and Gina, who never backed down” face referire la un cuplu ficțional despre care Jon Bon Jovi și Sambora au scris pentru prima dată în hitul din 1986, „Livin' on a Prayer”. Videoclipul a fost inspirat după filmul Run Lola Run și a fost realizat de Wayne Isham. Jon Bon Jovi l-a cunoscut pe Will Estes, cel care interpretează rolul băiatului, pe platourile de la U-571 și l-a ales să joace în videoclip.

Bed of Roses

Bed of Roses” a fost lansat pe 26 ianuarie 1993 și a fost extras de pe albumul „Keep the Faith”. Jon Bon Jovi a scris acest cântec într-o cameră de hotel în timpul unei mahmureli, iar versurile reprezintă sentimentele sale din acel moment. Stilul cântecului a demonstrat latura matură a trupei și s-a bucurat de un mare succes, clasându-se pe locul al 10-lea în Billboard Hot 100, pe locul al 13-lea în UK Top 40, dar și în German Top 100, tot pe locul #10. Părțile live au fost filmate la Stabler Arena din Bethlehem, Pennsylvania, pe 31 decembrie 1992 în timpul concertului special de Anul Nou.

Lay Your Hands on Me

Lansat pe 1 august 1989, „Lay Your Hands on Me” a devenit cel de-al patrulea single de succes de pe albumul „New Jersey”, ajungând pe locul #7 în Billboard Hot 100. În 2003 au reînregistrat cântecul pentru albumul „This Left Feels Right”. Noua versiune are un stil acustic mai relaxat, iar instrumentul principal la care cântă Sambora este mandocello.

Wanted Dead or Alive

Wanted Dead or Alive” a fost certificat de 4 ori cu Platină în 2015 și este considerat unul dintre cântecele emblematice ale trupei. Lansat pe 3 martie 1987, a ocupat locul al 7-lea în Billboard Hot 100 și al 13-lea în Mainstream Rock Tracks. Cântecul este folosit în deschiderea serialului reality Deadliest Catch. A mai fost folosit în alte producții TV precum Supernatural (sezonul 3, episodul 16), The Vampire Diaries (sezonul 4, episodul 12), The Sopranos, filmele Harley Davidson and the Marlboro Man, Scooby-Doo 2: Monsters Unleashed, Wild Hogs și în una dintre expansiunile jocului Grand Theft Auto IV.

Always

Cântecul a fost scris pentru a fi pe coloana sonoră a filmului Romeo is Bleeding (1993), dar pentru că nu le-a plăcut producția, trupa a descis să nu le dea piesa producătorilor. Filmul a fost un dezastru în box office. Jon Bon Jovi a fost convins de către un prieten, câțiva ani mai târziu, să înregistreze din nou cântecul pentru albumul compilație „Cross Road”. Protagoniștii videoclipului au fost interpretați de actorii Jack Noseworthy, Carla Gugino, Jason Wiles și Keri Russell. Acesta a fost ultimul single în care Alec John Such a cântat cu trupa înainte să plece în 1994.

Born to be my Baby

Scris de Jon Bon Jovi, Richie Sambora și Desmond Child, „Born to be my Baby” s-a bucurat de un adevărat succes din momentul lansării, pe 24 noiembrie 1988, ajungând pe locul al 3-lea în Billboard Hot 100, pe al 7-lea în Mainstream Rock Tracks, pe #22 în UK și #30 în Australia. Cu toate acestea, nu a fost inclus pe albumul celor mai bune hituri din 1994, „Cross Roads”, ci, abia pe cel din 2010, „Greatest Hits”. Videoclipul este alb-negru, arătând procesul de înregistrare al cântecului. Pe lângă membrii trupei, apare și soția lui Jon Bon Jovi, Dorothea.

Bad Medicine

Lansat în 1988 în cadrul albumului „New Jersey”, „Bad Medicine” este un single care a ajuns cu ușurință pe primul loc în Billboard Hot 100. Melodia a fost folosită în jocul Rock Band 3, iar wrestlerul Dr. Wagner Jr., îl folosește la intrarea în ring. Mai mult decât atât, fanii fotbalului au schimbat versurile în „Your Love is like Barry Venison” în onoarea lui Barry Vanison, fostul fotbalist de la Liverpool și Newcastle United.

I'll Be There for You

Ajunsă cu ușurință pe locul 1 în Billboard, „I'll Be There for You” a devenit una dintre cele mai reprezentative balade ale trupei. S-a cosiderat că versurile au o asemănare incredibilă cu melodia lui John Lennon, „Don't Let Me Down”.

Livin' on a Prayer

Single-ul „Livin' on a Prayer” a fost Number One în Billboard Mainstream Rock și Hit 100. S-a comercializat în 800.000 de copii în America, iar în 2013 a fost certificat de trei ori cu Platină pentru mai bine de 3 milioane de download-uri. Povestea cântecului se învârte în jurul unui cuplu, Tommy și Gina, care a fost menționat mai târziu și în „It's My Life”. În 2014, la Winter Whites Gala de la Palatul Kensington, Bon Jovi a cântat împreună cu Taylor Swift și Prințul William. A mai fost și pe coloana sonoră a filmului din 2001, Rock Star.

You Give Love a Bad Name

Single-ul „You Give Love a Bad Name” a fost primul hit al trupei, fiind lansat în 1986 pe albumul "Slippery When Wet". A fost Number One în numeroase topuri. Inițial, a fost scris pentru Bonnie Tyler cu titlul „If You Were a Woman (And I Was a Man)” și cu versuri diferite. Autorul singleului, Desmond Child, fiind nemulțumit de succesul din America și UK, a rescris cântecul împreună cu Jon Bon Jovi și Richie Sambora.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 21 iulie 2019

Bon Jovi

Loc
Piața Constituției

Trending