Scena încărcată de monitoare intercalate crea o atmosferă electrizantă încă de la intrarea în sală.
Ultrașii trupei VAMA în primele rânduri, urmați de fani și de un public numeros așteptau cu nerăbdare. În luminile roșii ale reflectoarelor, concertul a început cu "Summer Love", piesa care deschide noul album.
Alături de trupa VAMA, pe scenă a urcat LARISA, artista a cărei voce se regăsește și pe noul album, în piesele "Start a fight" și "Cure K". Timbrul ei ușor metalic contrasta frumos cu vocea caldă a lui Tudor. Îi ajungea cu greu la nivelul umărului, dar i se simțea bucuria de a-i fi alături pe scenă. Deși la început de drum, LARISA avea deja susținători puternici în public care îi scandau numele.
Îmbrăcat într-un bomber jacket și cu blugi negri mulați, Tudor Chirilă era în elementul său pe scenă. Mulțimea reacționa la fiecare gest, iar versurile îi erau cântate înapoi.
Printre imaginile proiectate pe fundal sau pe zecile de monitoare, noile piese erau pe rând prezentate fanilor. "Ghosts At War" - despre lipsa de comunicare, "A Better Man for You" - despre relația copil-părinte sau relația dintre cercurile concentrice. Uneori nu aveau nevoie de prezentare și își spuneau singure poveștile, precum "London Feeling". Printre melodiile noi, publicul a putut asculta și piese precum "Perfect" sau "Copilul care aleargă către mare".
“Am ales să cântăm în engleză pentru a putea merge în Bulgaria”, a glumit Tudor Chirilă. “Sunt niște festivaluri tare bune de muzică rock acolo”. Însă fie că aleg să cânte în Bulgaria sau oriunde altundeva, noul album sună tare bine.
Recomandare: Urmăreşte un interviu cu Tudor Chirilă despre noul album "Better"
Ultima oară când am fost la un concert la Tudor Chirilă eram în liceu. Povestea spune că de la concert ne-am dus direct la școală, fără să mai dăm pe acasă. Și la acest concert tot cu o colegă de liceu am ajuns, iar în momentul în care Tudor a strigat catalogul “Se aude a 9-a? Se aude a 10-a? Unde e a 11-a? Și acum a 12-a!”, ne-am întors în momentul în care aveam doar 18 ani. Cam acesta era și publicul de joi seara. Cei de sub 18 ani acum, cu cei de peste 18 ani de atunci când apărea piesa “Am doar 18 ani”. Singura diferență între generații era că cei cu mult peste 18 ani, erau fie în cupluri, fie însoțiți de copii mici, iar cei de sub 18 ani erau fie în găști, fie însoțiți de părinți sau bunici.
Cu versuri despre iubire, despre imperfecțiune, despre societate, albumul “Better” trebuie ascultat, indiferent de vârstă. Ar fi aproape nedrept să spun că noul album sună “Better” pentru că e greu să-l compar cu piese cu care am crescut, însă, este cu siguranță un album în care se simte maturizarea artiștilor.
Bis-ul a fost oferit de fani. Ei au fost cei care au ales două dintre piesele VAMA pe Facebook în urmă cu ceva vreme. Cea de-a treia a fost piesa care închide și albumul “Better”, "Fingers and Sin".
Recomandare: Vezi galeria completă de poze de la concertul Vama