Tudor Gheorghe este un bărbat mândru și plin de convingeri, asta este clar. A arătat aceste lucruri pe tot parcursul spectacolului “Ce am avut și ce am pierdut” care și-a avut premiera la Sala Palatului din București în seara de 1 aprilie.
Concert Tudor Gheorghe - Ce am avut și ce am pierdut - la Sala Palatului pe 1 aprilie 2013
În primul rând este mândru prin postura sa țeapănă și impozantă pe scenă, apoi prin felul în care cântă, răspicat și plin de expresivitate, apoi prin siguranța afirmațiilor sale despre poporul și muzica românească și prin intonația cu care recită și povestește. Tudor Gheorghe a militat pe tot parcursul serii împotriva muzicii contemporane, a plăcerii cu care aceasta este digerată de public și a promovat muzica veche românească, cu simplitatea și melodicitatea ei.
După ce ne-a asigurat că spectacolul va fi unul diferit de ce am văzut până acum la el, afirmând că nu s-a întâmplat niciodată să meargă cu același spectacol într-un oraș în același an, artistul l-a citat pe Marin Sorescu și a făcut un portret al țăranului român. Rapsodul muzicii românești este însoțit de taraful cu care merge în concerte de ani buni.
Talentul oratoric i-a fost dezvăluit treptat pe parcursul spectacolului, prin micile schițe amuzante citate din scriitura lui Marin Sorescu, la care publicul a râs copios. Am auzit povești despre țărani filosofi, despre dentiști care scot măselele cu ața, povești despre țărani cârcotași și țărani bețivi, țărani fermecați de femei, despre rudari cu urși și despre multe altele.
Cântecele cu care alternau schițele au fost melodii populare vechi din diferite perioade și regiuni ale țării. A existat chiar un moment amuzant în care Tudor Gheorghe a cântat pe rând așa cum se cântă fiecare dintre zonele României, ridiculizând ușor stilul fiecăruia loc.
Concert Tudor Gheorghe - Ce am avut și ce am pierdut - la Sala Palatului pe 1 aprilie 2013
Unul dintre cele mai puternice puncte de vedere ale interpretului, pe care l-a exprimat în repetate rânduri pe parcursul serii, a fost acela al uitării muzicii vechi românești, regretând că ne mulțumim numai cu ceea ce se oferă în prezent. Chiar a ținut să enumere câteva nume importante precum Pink Floyd, Scorpions, Lady Gaga, The Rolling Stones, într-una din pildele lui în care înfățișa felul în care un tânăr se plângea că în orașul lui nu vin astfel de muzicieni să cânte. Învățătura pe care dorea să o ofere Tudor Gheorghe este că am putea privi înapoi, pe pământul pe care ne aflam, și vom descoperi o mulțime de minunății muzicale, fără să avem nevoie de formații moderne pentru a ne dezvolta.
Spectacolul a fost unul foarte stufos, cu o durată de două ore, un spectacol care a preamărit socialismul și care i-a făcut pe toți cei trecuți de o anumită vârstă să își amintească de trecutul României și să râdă copios. Cei tineri nu au gustat la fel de mult poantele, pentru ca nu aveau cu ce să le asocieze, în afară de poveștile părinților și ale bunicilor. Per ansamblu, spectacolul “Ce am avut și ce am pierdut” este unul de excepție, iar cei 67 de ani ai lui Tudor Gheorghe nu își arată încă prezența în mândria și îndârjirea sa.
