Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Tiarra aniversează 10 ani de existență prin albumul X

Sâmbătă seara, pe 21 martie, InfoMusic a ajuns în club Fabrica, la un eveniment destul de așteptat de către iubitorii de gothic symphonic metal din România, mai exact lansarea noului album al trupei Tiarra.

Publicat

pe

Tiarra - Lansare Album X în Fabrica
Tiarra - Lansare Album X în Fabrica │ FOTO: Podgornâi Răzvan

Show-ul s-a lăsat cu două aniversări. Mai întâi, Tiarra a celebrat 10 ani de existență pe piața muzicală - le dorim cât mai mulți în continuare! Cea de-a doua aniversare a fost cea a chitaristului trupei, Tudor Scânteie, cel vinovat de apariția albumului dublu ”X”, el fiind cel care l-a înregistrat, mixat și masterizat. Trupa a pregătit și câteva surprize pentru public, aducând câțiva invitați surpriză, dar și un stand de unde fanii și-au putut cumpăra albumul, dar și tricouri cu emblema Tiarra.

Tiarra - Lansare Album X  în Fabrica

Tiarra - Lansare Album X în Fabrica │ FOTO: Podgornâi Razvan

Piesele de pe noul material au o durată mai mare, în care ascultătorul este plimbat printr-o serie vastă de trăiri şi emoţii, iar accentul cade pe profunzime, atmosferă, completare şi îmbinare spaţială a tuturor instrumentelor naturale şi digitale folosite.

Pe lângă album, cei din Tiarra au lansat și un nou videoclip pentru melodia ”Pain knows our names”, care a fost regizat de către Filip Brunet de la Negative Core Project.

VIDEOCLIP: Tiarra - Pain knows our names

Concertul a fost deschis de către trei trupe: Aamon, Asemic și Tragic. Fiecare a îmbrăcat un gen muzical diferit, de la symphonic metal și alternative, la progressive metal, cu influențe de jazz și fusion și în cele din urmă ceva mai puternic - metal psychedelic.

Tiarra și-a început show-ul cu piesa ”Cold”. Cred că era de așteptat ca primul cântec să fie de pe noul album, la fel cum au fost și următoarele. Însă trupa nu și-a dezamăgit fanii și a cântat inclusiv melodii mai vechi, printre care și "Ielele", probabil cea mai cunoscută dintre toate. Ca să încălzească și mai bine atmosfera, membrii formației au încurajat publicul să bea niște Stroh, cu speranța că poate se vor agita mai bine pletele fanilor.

Tiarra - Lansare Album X 2015 în Fabrica

Tiarra - Lansare Album X 2015 în Fabrica │ FOTO: Podgornâi Răzvan

Pe lângă trupele din deschidere, Tiarra a adus și câțiva invitați surpriză pe scenă, precum Alin Moise din trupa Kempes, care i-a acompaniat la piesa ”To feel again”, dar și pe Sebastian Natas la tobe și Diana Miron la vioară, pentru a interpreta ”Ielele”. Iar pe lângă invitații de pe scenă, în public i-am zărit și pe băieții de la Ad Hoc, veniți să își susțină prietenii.

Tiarra - Lansare Album X  în Fabrica

Tiarra - Lansare Album X în Fabrica │ FOTO: Podgornâi Răzvan

Multă energie, emoție și poftă de viață - asta a transmis Tiarra fanilor, mai ales că Alex, solistul trupei, a comunicat cum a știut mai bine cu publicul, pe toată durata concertului. Sperăm că vor mai urma concerte în curând în București și că albumul se va vinde în cât mai multe exemplare. Pentru cei din provincie care vor să vadă Tiarra, o pot face în Cluj Napoca, pe 17 aprilie, când vor concerta în Flying Circus Pub.

Trending