Organizare şi atmosferă
Ca în fiecare an plata s-a făcut cu brăţări primite la intrare şi top up-ul se putea face din aplicaţia de pe mobil sau de la chioşcuri dedicate. Poate mi s-a părut dar a fost mai uşor de navighez pe moşia Stirbey decât în alţi ani şi scenele secundare au fost amplasate diferit. Deduc că a fost mai puţină lume decât în alţi ani. Şi accesul s-a făcut mai rapid decât în 2022, deşi coada părea înspăimântătoare sâmbătă cel puţin, ca un şarpe care îşi înghiţea singur coadă.
A fost multă fala cu branduri la festival, multe activări, KPI de atins. Fiecare brand care se respectă era acolo, de la cele de sucuri şi băuturi la cele tech. Preţuri... ca la festival, deşi pizza la 56 de lei de la Camionetta parcă e cam next level. A fost şi viralul sandviş cu parizer de 39 de lei de la Tazz, dar băuturile au rămas în cote normale: 10 lei berea cel puţin. Ginul tonic şi cuba libre la 32 lei au fost de porc şi Summer Well continua să fie singurul festival cu shoturi de Jagger de 20 ml.
Am avut destul semnal 5G şi Wi-Fi, am navigat uşor printre oameni, toaletele au fost suficiente şi parcă a fost mai multă butaforie inspirată ca oricând. Mulţi nuferi aprinşi pe lac, un pod mai mare şi amplasat mai deştept, multe standuri luminoase şi uriaş de multe gratuităţi, concursuri, cozi la premii. Parcă lumea a venit mai mult pentru acele extra-uri decât pentru muzică.
Florence and the Machine
Nu îmi pot imagina mediu mai bun pentru Florence and the Machine decât pădurea de la Summer Well. Florence Welch mi s-a părut mereu un spirit al pădurii, personaj de Game of Thrones, o nimfă cu multe poveşti de spus. A făcut senzaţie live şi ne-a rugat să punem telefoanele jos pentru a ne ancora mai bine în moment. A fost extrem de activă, a dansat cum numai ea o face, într-o rochie cu multe voaluri şi a ţopăit plină de energie, atât de des că parcă levita deasupra scenei.
Am auzit "Ship to Wreck", cu un bas foarte funky, dar şi piesa mea preferată, "Hunger", care spune o poveste cât se poate de personală a artistei, lupta cu problemele de alimentaţie. De sonorizare nu are rost să vorbim, a fost senzaţională, Florence a sunat că pe disc şi solista a fost bine pusă în evidenţă de reflectoarele ce picau pe ea.
E incredibil cum toate inflexiunile vocii de pe disc şi dramatismul artistei răzbat şi live, iar backing vocals şi acompaniamentul publicului fac piesele şi mai puternice. Am avut chiar şi o harpă pe scenă pe parcursul concertului, iar revenind puţin la setlist s-a auzit evident şi "Dog Days Are Over", parcă într-o cheie mai rapidă şi vesela decât o ştiam.
A fost o seară de vineri magică, peste aşteptările deja mari.
Royksopp
Royksopp a livrat altfel show-ul decât mă aşteptam. Am auzit şi "Monument", colaborarea cu Robyn, dar şi "What Else is There", dar remixate pe un beat ceva mai house şi EDM decât mă aşteptam. Nu s-a dus pe latura dark, nordică, norvegiana pe care o ştiam, cu clape puternice. A venit cu un show gustat mai mult de fanii The Mission şi Saga, decât ceva bun pentru pădure.
Pe de altă parte proiecţiile cu lasere au fost fabuloase, echipa de dansatori perfect sincronizată, iar sonorizarea brici. Am făcut o baie de mulţime să iau pulsul publicului şi nu prea am văzut mari fani Royksopp, ci mai degrabă oameni iubitori de muzică electronică, care savurau başii şi beat-urile. Cumva mi-ar fi dorit să aud mai multe piese originale Royksopp şi mai puţine remixuri.
Yungblud
Îl urmăresc pe Yungblud de când era mic, de când colabora cu Halsey pe "11 Minutes". A devenit un soi de icon punk, un Sid Vicious reîncarnat, dar fără vicii şi drame. A venit la Summer Well pentru a aduce poate cea mai hardcore reprezentaţie din lineup. Este şi rock alternativ şi punk, dar şi pop. A fost ca un Iggy Pop tânăr cu estetica unui personaj de Tim Burton.
"21st Century Liability" a început show-ul exploziv şi producţia a fost una "de stadion", nu de pădure. Sonorizarea a fost excelentă şi chitara s-a auzit perfect. Ce e amuzant e că piesa a sunat a Skindred live, nu a ce cânta Yungblud de obicei. Am avut parte de 13 piese pline de zvâc, dar şi unele cu influenţe reggae precum "California".
"I Think I'm Okay", cover după Machine Gun Kelly a fost mega fredonat, iar la final la "Loner" s-a lăsat cu o invazie a scenei de către fani. Momentul a fost foarte Red Hot Chili Peppers la MTV 1990. Aş menţionat şi că artistul s-a ajutat des de bandă cu vocea sa în fundal, deşi la cât a ţipat nu știu dacă l-ar fi ţinut vocea pentru întregul concert. Cert e că poate, nu a "trişat" în vreun fel cu bandă.
A animat mulţimea mai mult decât Florence and the Machine şi a adus şi flăcări şi degete mijlocii pe "Anarchist". S-a cântat la pian, s-au ridicat luminiţe în aer, a fost totul de poveste pe "Sweet Heroine".
Ocean Wisdom
Nu ştiam mare lucru despre acest rapper, dar un prieten a insistat să îl vedem. A colaborat cu Method Man şi Redman la vremea să şi livrează un flow ultra rapid, a la Busta Rhymes, îmbinat cu nişte grime tipic britanic. Am văzut şi oameni din public care ştiau exact cu ce se mănâncă artistul de la scena secundară Wiings. Mi-a plăcut că faţă de alţi rapperi, acesta nu s-a confruntat cu "înecarea" vocii de către bas.
Alţii
Tom Grennan a venit cu baladele la el, pentru cei dornici de romantism, dar a avut şi câteva piese dansabile, pline de energie, precum "Found What I've Been Looking For". A dominat scenă şi a fost o prezenţă mai impatoare decât mă aşteptam.
M-a intrigat şi Saint Levant, prin mixtura de ritmuri orientale, indie şi R&B. Rareş al nostru s-a maturizat după One True Singer şi a devenit un veritabil Harry Styles de România, acum un pic mai rebel, mai lucrat la sală şi cu crowdsurfing.
FC DNB rămâne cel mai valabil act drum and bass de la noi, iar LVX Machina cel mai trăznit happening artistic, ironico-indie. Mi-am dat seama şi că trapperii aleşi pentru Summer Well au fost mai aproape de boy band decât de bad boys.