Ajuns la cea de-a treia ediție, deși nu sunt sigură că o putem număra pe a doua, Summer Well – A Festival Like a Holiday si-a deschis portile pe 10 august și a fost o adevarată junglă cu tot cu fauna și flora specifică (domnul Știrbey ar fi insistat totuși că e doar curtea din spatele casei). A nu se înțelege greșit, organizarea a fost foarte bună. La intrarea pe aleile întortochiate ale domeniului Știrbey primeai o hartă cu obiectivele "turistice" ale festivalului. Însă după nici trei pași erai asaltat de "promoterițe" – vreo 100 – precum animale de pradă specifice festivalului care te atacă constat dar de la care, dacă ești norocos, mai câștigi câte un obiect necesar supraviețuirii în junglă precum o pătură, o brichetă sau un pachet de țigări.
Și dacă tot vorbim de faună, media de vârstă era aproximativ 25 de ani, asta pentru că numărul de părinți cu copii de mână era egal cu cel al puștilor ce se recunoșteau după liceul de proveniență. Altă specie des întâlnită era tipul cu ochelari cu rame mari, pălărie de paie și o sacoșă de pânză cu un imprimeu psihadelic cu versiunea feminină îmbrăcată într-o rochie vintage, tunsă băiețește și cu ruj strident pe buze. Mai puteau fi văzute și alte persoanje tatuate mai rău ca cei din Avatar, datorită celor două locații în care puteai să-ți colorezi pielea pentru a te camufla mai bine.
Blood Red Shoes in concert la Summer Well 2013
Vezi galeria de poze cu Blood Shoes Red la Summer Well 2013
Festivalul a fost deschis de Blood Red Shoes - un tip și o tipă desprinși parcă din Scott Pilgrim vs. the World, un film despre generatia video-games, a geeks-ilor dar și a superputerilor inspirat după banda desenată a lui Bryan Lee O'Malley. Cu un pop-punk si ceva influențe indie, Steven Ansell si Laura-Mary Carter surprind prin energie (Steven Ansell bate la tobe în timp ce cântă la un microfon). Poiana în care este amplasată scena nu este încă plină, însă pe piesa "I Wish I Was Someone Better" chiar și cei care nu auziseră înainte de Blood Red Shoes încep să bată ritmul. După reprezentație, Ansell și Carter s-au alăturat mulțimii de la festival.
Eugene McGuinness în concert la Summer Well pe 10 august 2013
Vezi galeria de poze cu Eugene McGuinness la Summer Well 2013
Skinny jeans și freză de Elvis a.k.a. Eugene McGuinness și-a făcut apariția 15 minute mai târziu. Te-ai fi așteptat la un tip cu atitudine și o puternică prezență scenică, însă Eugene McGuinness părea că venise la repetiții. Nimeni nu pare să-și aducă aminte să fi salutat publicul sau să fi schițat vreun gest pentru a încălzi atmosfera. La bis s-a întors însă cu "Sugerplump", piesa cu puternice influențe ale anilor '60 care e atât de catchy încât nu mai conta că el o cânta pe jumătate adormit.
Michael Kiwanuka în concert la Summer Well 2013
Vezi galeria de poze cu Michael Kiwanuka la Summer Well 2013
Michael Kiwanuka era din altă poveste. Dacă trupele de la Summer Well abordează de obicei un pop-punk, indie cu influențe electro, Michael Kiwanuka a fost din alt context muzical (și da, piesa “Tell me a tale” a fost în setlist). Cu o voce în care se simt vibrațiile Africii, însă și accentul britanic, pe piesele lui Michael, distanța dintre cupluri se micșora și involuntar publicul se lăsa legănat de muzica romantică.
Glasvegas în concert la Summer Well 2013
Vezi galeria de poze cu Glasvegas la Summer Well 2013
Muzicienii din Scoția, Glasvegas, au fost primii care au fost întâmpinați de o poiană plină. Concertul lor a început chiar la lăsarea serii. James Allan (voce), Rab Allan (chitara), Paul Donoghue (bass) și Jonna Löfgren (tobe) au fost acompaniați de un joc de proiecții și lumini ce au ridicat publicul în picioare. Pe lângă piesele care i-au consacrat precum "Daddy’s Gone", Glasvegas au cântat piese și de pe noul album ce va fi lansat în septembrie - "Later When The Tv Turns To Static".
The XX în concert la Summer Well 2013
Vezi galeria de poze cu The XX la Summer Well 2013
Cu toate că primele patru band-uri au indus o stare de vacanță (dacă tot vorbim despre “a festival like a holiday”), seara nu ar fi fost completă fără The XX. Îmbrăcați în costume negre, asortate ca stil, cei de la The XX se pierdeau între luminile difuze și fumul subtil de pe scenă. Spoturile nu cădeau niciodată exclusiv pe ei, ci parcă urmăreau modulațiile specifice sound-ului lor. Cu o coregrafie ciudată, dar care în mod și mai ciudat avea sens cu muzica lor, Romy Madley Croft, Oliver Sim și Jamie Smith păreau pe scenă de-a dreptul simbiotici. Și asta pentru că piesele lor rezonează cu amintiri îndepărtate pe care nici nu știai că le ai, pe care nici nu știai că le-ai simtit. Pentru că linia lor melodică este atât de simplă și intimă, atât de personală, încât simți beat-urile la nivelul pielii sau în stomac ca fluturii atunci când ești îndrăgostit. Iar Croft, vocalista, îți confirmă "I know you know what I mean."
Vocile lor se întâlnesc și se suprapun, beat-urile bas-ului cad în pauze lungi și aduc mulțimii piese precum "Heart Skipped A Beat", "Crystalized", "Shelter", "Together" sau "VCR". La bis s-au întors cu Intro, o piesă atât de puternică instrumental încât cuvintele ar fi fost inutile. Prima seară de festival s-a încheiat cu piesa Angel cântată de Croft. Aceasta privea mulțimea cu un zâmbet încurcat, surprinsă de masa de oameni ce îi cânta înapoi refrenul.
The XX în concert la Summer Well 2013
