Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Salutul soarelui la Gărâna Jazz Festival 2015

În 2015 Poiana Lupului din Gărâna a strălucit sub razele soarelui, fără a mai fi inundată de ploaie cum se întâmplă aproape în fiecare an pe durata festivalului. O ediție memorabilă, ca întotdeauna, Gărâna Jazz Festival 2015 i-a adus împreuna pe Tigran Hamasyan, Stanley Clarke, Snarky Puppy și mulți alții, într-o atmosferă caldă și entuziastă în ciuda frigului montan. Iată cum arată cel mai important festival de jazz din România dintr-o perspectivă mai puțin obișnuită, cea a unui patruped jazzist.

Publicat

pe

Surya la Gărâna Jazz Festival 2015
Surya la Gărâna Jazz Festival 2015 │ FOTO: Cătălin Oancea / InfoMusic.ro

Surya este o cățelușă solară, atât prin numele său care înseamnă "soare" în limba hindi, cât și prin culoarea și comportamentul ei. Cățelușa soarelui a înveselit pe toată lumea la Festivalul de Jazz de la Gărâna în 2015, aducând cu ea o vreme aproape perfectă, fără pic de ploaie, exact soarele pe care și-l dorește Gărâna în fiecare an și pe care rareori îl primește.

Deschizându-și percepțiile la maxim, Surya s-a transformat dintr-un simplu câine într-un observator subtil al festivalului care a privit și a ascultat tot ce s-a întâmplat în Poiana Lupului și în împrejurimi.

Primul lucru pe care cățelușa l-a înțeles a fost acela că festivalul de jazz de la Gărâna este o sumă de factori care îl fac să fie unic, iubit și incomparabil cu alte experiențe. Acești factori sunt natura, oamenii și atmosfera creată de aceștia, organizatorii festivalului și bineînțeles, muzica de la Gărâna. Vom trecem prin fiecare dintre ei ca să înțelegem mai bine ce îi aduce farmec și valoare acestui eveniment care se desfășoară deja de 19 ani.

Surya la Gărâna Jazz Festival 2015

Surya la Gărâna Jazz Festival 2015 │ FOTO: Radu Nichie

Natura a găzduit-o pe Surya în sânul ei la Gărâna și i-a arătat deschidere și protecție. Locul este unul din elementele cele mai plăcute care susțin desfășurarea acestui festival și asigură o ședere încântătoare tuturor celor care aleg să petreacă patru zile în mijlocul munților, înconjurați de verdeață și păduri. Zona în care este amplasată scena și campingul festivalului se umple în fiecare an de culoare și voie bună iar satele Gărâna și Văliug, aflate mai sus de scenă, își oferă liniștea și facilitățile celor care vor să le exploreze și să se bucure de liniștea și tradițiile lor. Surya a dormit la cort, s-a bucurat de soare ziua, a tremurat de frig noaptea, a intrat cu lăbuțele în pârâu și a făcut baie în lacul Trei Ape, și-a auzit lătratul răsunând în văile Gărânei, a păzit poienița de vaci și a fost surprinsă de prezența unei căprioare.

Concertele din timpul zilei au avut și ele un farmec aparte, Hanul La Răscruce și Biserica Veche din Văliug găzduind muzicieni români sub lumina soarelui, spre încântarea oamenilor veniți să se bucure de muzică în căldura de pe parcursul zilei și spre bucuria Suryei care s-a delectat cu jazz de calitate întinsă pe iarbă, la soare. Jam sessionul de duminica a fost extrem de binevenit, punându-i împreună printre alții pe Nicholas Simion, George Dumitriu și Alex Simu, într-o demonstrație a talentului din jazzul românesc.

Publicul la Gărâna Jazz Festival 2015

Publicul la Gărâna Jazz Festival 2015

Oamenii care vin an de an la festivalul de jazz de la Gărâna au fost încântați de prezența Suryei, iar ea a fost răsfățată cu mângâierile lor și cu bucățele de mâncare. Cățelușa a cunoscut oameni care vin acolo an de an, ca o tradiție, și a cunoscut și oameni care veniseră acolo pentru prima dată, poate mai puțin pregătiți pentru tratamentul termic contrastant al zonei. Publicul strâns de prin toată țara a umplut în fiecare seară buturugile din fața scenei și a asigurat o atmosferă veselă, susținătoare și entuziastă pentru muzicieni. Oameni de toate vârstele i-au zâmbit Suryei și au primit-o alături de ei să se bucure de muzică împreună.

Festivalul  nu ar fi același dacă organizatorii nu ar depune aceeași energie și iubire în fiecare an pentru a face lucrurile să se întâmple. Marius Giura, Caius Giura și Cristina Giura au salutat soarele de acest an de la Gărâna cu entuziasm și deschidere iar Surya le-a mulțumit în felul ei. Prezentatorul veșnic tânăr Florian Lungu a întregit buna-dispoziție a festivalului cu ale sale clasice și nesfârșite bancuri și îndelungi prezentări ale artiștilor.

Tigran Hamasyan Trio la Gărâna Jazz Festival 2015

Tigran Hamasyan Trio la Gărâna Jazz Festival 2015

Trecând la cel mai important și controversat aspect al festivalului care este, desigur, muzica, Surya a trecut printr-o mulțime de experiențe auditive noi și spectaculoase care au făcut-o mai înțeleaptă și mai receptivă. În prima seara, Tigran Hamasyan a ridicat publicul în picioare la debut de festival, deși acest public era doar pe jumătate prezent și încă buimac de trecerea de la orașele înăbușitoare la natura friguroasă. După încălzirea asigurată de Nighthawks și Enzo Favata Quartet, Tigran a zguduit de-a binelea cutiile toracice ale celor prezenți în fața scenei, felul său de a folosi pianul fiind unul intens și dramatic, însoțind parcă o luptă interioară între două părți contrastante ale personalității sale.

  • Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015

    Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015

  • Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015

    Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015

  • Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015

    Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015

  • Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

    Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

  • Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

    Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

  • Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

    Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

  • Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015
  • Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015
  • Nighthawks la Garana Jazz Festival 2015
  • Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015
  • Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015
  • Enzo Favata Quartet la Garana Jazz Festival 2015

RECOMANDARE: Vezi galeria completă de la Gărâna Jazz Festival 2015

În seara de vineri băncuțele de lemn din fața scenei au început să devină neîncăpătoare. Tratamentul muzical a fost unul regesc, cu o deschidere plină de viață de Gonzalo Rubaclaba - Volcan Projekt, urmați de o surpriză deosebită pe ritmuri orientale, trupa Arifa a românului Alex Simu, faimos pentru interpretările la clarinetul său tenor. Această a doua seară de festival a fost una lungă și fluctuantă,  Adam Baldych & Pawel Kaczmarczyk demonstrând un dialog pian-vioară la cote înalte de intensitate, după care ritmul a fost domolit de suavitatea chitarelor lui Ralph Towner și Wolfgang Muthspiel. Concertele au fost încheiate de chitara jucăușă a lui Vlatko Stefanovski care i-a încântat pe cei rămași în fața scenei în ciuda orei târzii. Surya dormea deja de multă vreme, înfășurată într-o pătură care să o protejeze de cele 5 grade la care se ajunsese în acea seară.

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

RECOMANDARE: Vezi galeria completă de la Gărâna Jazz Festival 2015

Sâmbătă seară mult-așteptatul Stanley Clarke și al lui Quartet a ridicat oamenii la dans și a schimbat cu totul dinamica spațiului din fața scenei, după o introducere generoasă asigurată de contrabasistul Renaud-Garcia Fons, și Biréli Lagrène Gipsy Project, urmați de o demonstrație de jazz făcut în România de către Sebastian Spanache Trio.

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

RECOMANDARE: Vezi galeria completă de la Gărâna Jazz Festival 2015

Stanley Clarke Quartet a fost cu siguranța vârful serii, demonstrând ce înseamnă feelingul american în jazz și asigurând o petrecere pe cinste pentru toți cei aflați în fața scenei. O noapte dinamică în care Surya a fost pozată de către o mulțime de fotografi și în care somnul a fost mai dulce apoi.

Stanley Clarke Quartet la Gărâna Jazz Festival 2015

Stanley Clarke Quartet la Gărâna Jazz Festival 2015

Seara de duminică a fost cu totul specială din punct de vedere muzical, având pe scenă trei grupuri total diferite dar fascinante, fiecare în felul său unic. După o rocadă în ordinea trupelor care a făcut lucrurile să decurgă și mai interesant, primii care au urcat pe scenă duminică au fost Snarky Puppy. Ceea ce s-a creat pe scenă și în public prin prezența celor nouă membri Snarky Puppy și prin dinamica lor a fost ceva unic și rar întâlnit în concerte. Surya a privit fascinată cum cei de la Snarky Puppy s-au distrat pe scenă, le-a admirat lejeritatea în comunicare și deschiderea față de public, și nu în ultimul rând, a rămas fascinată de muzica lor dătătoare de bucurie.

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

Apoi, parcă veniți la fix ca să domolească energia ridicată de Snarky Puppy, Stefano Battaglia Trio au lucrat cu alte resurse, cu alte emoții, introducând publicul într-o cu totul altă transă, una foarte domoală și minuțioasă, testând puterea de concentrare și atenția la detalii. Demonstrația de percuție la care am asistat din partea lui Roberto Dani a fost una unică, iar tehnica de pian a lui Stefano Battaglia a lăsat oamenii cu gura căscată la propriu.

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

RECOMANDARE: Vezi galeria completă de la Gărâna Jazz Festival 2015

Seara de duminică și întregul festival a fost încheiat de un număr cu totul și cu totul special: Stucky / Doran / Studer / Tacuma - Hendrix Project, un final de festival cu adevărat inedit. Erika Stucky și prezența ei demonică au dat o altă perspectivă unui act muzical la festivalul de la Gărâna, asemuind-o mai mult cu un soi de teatru stradal, cu o reprezentație de artă dramatică desfășurată cu un pretext muzical. Lopețile și instrumentele pe care Stucky le-a folosit ca să o însoțească sonor în ritualul ei au adăugat un plus de ciudățenie actului, iar mișcările, vestimentația și felul în care își folosește vocea au transportat-o pe Surya undeva în trecut, într-o perioadă în care vrăjitoarele erau la modă. Piesele lui Jimi Hendrix au căpătat o cu totul altă dimensiune, iar atmosfera festivalului s-a schimbat radical pentru a treia oară în acea seară.

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

  • Garana Jazz Festival 2015

RECOMANDARE: Vezi galeria completă de la Gărâna Jazz Festival 2015

Iar pentru ca totul să se încheie la fel de frumos precum s-a desfășurat, publicul i-a cântat lui Marius Giura "La Mulți Ani" atunci când s-a suit pe scenă pentru a spune cuvintele de la revedere, începând deja sărbătoarea pentru viitoarea ediție aniversară de 20 de ani a Festivalului de la Gărâna.

Surya la Gărâna Jazz Festival 2015

Surya la Gărâna Jazz Festival 2015 │ FOTO: Raisa Beicu

Surya și-a luat rămas bun cu greu de la Poiana Lupului, de la camping, de la bucuria din preajma scenei și de la nenumăratele zâmbete arătate pe parcursul celor patru zile de festival. A fost o ediție a soarelui, fără pic de ploaie, iar cățelușa Surya și-a lăsat amprenta în mod simbolic în amintirea multor dintre cei care au fost prezenți la Gărâna în 2015. Să ne revedem cu bine și să salutăm din nou soarele la Gărâna Jazz Festival în 2016!

Trending