Therion
Therion ne-a ales prin 2021 pentru a fi prima țară în care concertau după aproape 2 ani de pauză din cauza pandemiei. I-am văzut în 2006 la Sala Palatului, cu orchestra simfonică şi nu voi uita acel concert plin de emoție. Acum Christopher şi ai lui au venit cu un "Abraxas" pătrunzător şi au cântat când încă mai dogorea soarele. Sonorizarea a fost bunicică, vocea solistei Rosalia auzindu-se impecabil, ca şi riff-urile supărate de pe "To Mega Therion". A fost bizar să nu o vedem şi pe solista Chiara, dar ea face pauză de la turneu din cauza sarcinii. Poate cea mai frumoasă piesă Therion, "Lemuria" s-a auzit odată cu apusul, iar aici a strălucit cu adevărat timbrul solistei.
Amorphis
Amorphis e o trupă ciudată, unii au amintiri romantice cu ei, cu balade gothice, alţii au piese prog metal adânc înfipte în creier. Parcă la Rockstadt Extreme Fest 2023 au înclinat o idee mai mult spre partea de prog. Formaţia activa din 1990 a cântat şi death metal şi folk metal cândva, deci nimic nu ne mai surprinde. Ba chiar şi doom şi power metal. Una dintre cele mai apreciate piese care s-au auzit live a fost "Wrong Direction", single de pe albumul "Queen of Time" din 2018. Vocea molatecă a lui Tomi Joutsen a avut ceva de hiturile prog de la început de mileniu, care se auzeau la radio-urile rock ale vremii.
Ne-am dus în trecut, în 2009 cu "Silver Bride" şi ale sale clape magice. Aici chiar avem metal progresiv, cu o chitară înălţătoare şi optimistă, completată de o voce melancolică. Sonorizarea nu a fost rea, dar depinde şi în ce parte stăteai. Vocea puţin mai jos decât ar fi meritat. Şi ne-am dus tocmai până în 1994 la începuturile trupei cu "Black Winter Day" şi ale sale growl-uri.
Parcă urcase altă trupă pe scenă, arătând versatilitate fenomenului Amorphis.
Meshuggah
Am tot ascultat Meshuggah în varianta de studio, am auzit numai vorbe bune despre ei, inclusiv de la solistul de la Taine sau de la jurnalistul sport Narcis Drejan. Pe viu e totuşi altă mâncare de peşte. Îi pot compara cu Rammstein şi Kraftwerk, doar că acele nume sunt gantere de 100 kilograme şi aici avem gantere de o tonă. E un sunet foarte greu, dur, e o formaţie suedeză ca un bloc de metal care te loveşte în urechi. Pe alocuri e djent, pe alocuri technical death metal. E şi mult prog şi nu înţeleg de ce îi tot văd în aceleaşi topuri cu TOOL.
Mă rog, personal mi s-a părut că trupei îi lipseşte structura la melodii: nu au intro, outro, solo, chorus, toată piesa e doar breakdown, totul e la 110%. "Mind's Mirrors" ce să mai fi avut ceva momente lente şi partea electronică, dar în general sunetele au căzut asupra noastră fără milă, ca un baros. Basul e fabulos, îţi va rămâne în cap pe vecie, este extrem de gros şi gâjâit, specific djent aş spune. Formaţia e perfect sincronizată, nu greşeşte o notă şi livrează de la început la sfârşit o avalanşă de sunete dure şi muşcătoare, mai ales pe "In Death".
"The Hurt That Finds You" părea să fie ceva mai inedită, sună a death metal, datorită tobei şi am avut şi un ţipăt mai atipic al solistului. Piesa perfectă de mosh pit şi aş îndrăzni să spun că virează şi spre black chiar, pardon extreme metal cum îi zice acum. Meshuggah merită respect pentru bas, dar sunetul devine obositor după 3-4 piese.
Marduk
Obosit după Meshuggah am vrut să văd Marduk, amintindu-mi de tricourile lor sataniste din liceu. Formaţia suedeză (a fost o zi suedeză se pare la RFE) venea după un Soulfly care nu prea livrase în cort, ca sonorizare. S-a auzit o idee mai bine, dar duritatea sa parcă nu a mai găsit ecou în mintea mea. Toba cu dublă sau triplă pedală s-a auzit savuros, dar vocea de black metal nu mai e aşa de impact acum cum era în 2004. Cumva Dani Filth s-a adaptat mai bine vremurilor de acum decât Marduk. Chitara şi percuţia s-au auzit mult mai bine decât la Soulfly, asta pot constata. Solistul Mortuus (Daniel Rosten) are o prezenţă impunătoare şi diabolică, domina scenă şi publicul cu privirea şi gesturile sale.
După 3 piese am renunţat totuşi şi am plecat la cazare, pentru a mă odihni pentru ziua 4 Rockstadt Extreme Fest 2023 şi In Flames.
