Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

RECENZIE: Direcția 5, sensul publicului

Recenzia concertului sustinut de Directia 5 la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012. Impresiile si fotografii dupa un moment plin de traire si magie cu muzica.

Publicat

pe

Solistul Directia 5, Cristi Enache in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012
Solistul Directia 5, Cristi Enache in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Părea că toată lumea urma Direcția 5 spre Sala Palatului. Public pe toate scaunele din fața scenei până în spate, public pe scări și public pe scenă. Direcția 5 a cântat pe 30 octombrie alături de cei mai tari fani ai săi, zeci de spectatori trăind concertul de pe scenă, din spatele formației.

Directia 5 in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Marian Ionescu (clape, chitară bass), Cristi Enache (voce), Marius Keseri (tobe) și Nicu Damalan (chitară) au fost însoțiți de Carmin Ionescu, Alexandra Crăescu și Alex Vasilache. Concertul a fost extrem de intens, plin de la un capăt la altul de hituri pe parcursul a peste 2 ore. Spectatorii care au răgușit pe refrene și nu numai, pot confirma acest fapt. Cristi Enache a deschis show-ul cu 15 minute înainte de ora 20. Vocea sa a sunat exact cum am așteptat-o, a trezit amintiri și simțiri frumoase, a electrizat orice love story nostalgic sau actual. Chiar dacă pe parcursul concertului nu a avut prea multe replici, finalul a adus mai multă comunicare între el și spectatori, semn că acea linie sentimentală invizibilă a fost activată.

Solistul Directia 5, Cristi Enache in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Solistul Directia 5, Cristi Enache in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Prima retragere de pe scenă a lui Cristi a prilejuit și întâia surpriză. Alexandra Crăescu - cunoscută pentru participările sale la diverse concursuri muzicale televizate, dar și pentru backing vocals - a urcat pe scenă și a cântat alături de solistul Direcției 5. Începutul a fost mai greu, Alexandra demonstrându-și apoi rapid calitățile vocale. Ea a cântat în duet și cu Alex Vasilache - solistul Jukebox, cunoscut pentru interpretările sale din repertoriul Direcția 5. Cei doi invitați au fost "ajutați" și de Cristi, revenit pe scenă într-o geacă roșie de piele, forțat s-o dezbrace de atmosfera caldă oferită de public.

Alexandra Craescu alaturi Directia 5 in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Alexandra Craescu alaturi Directia 5 in concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Cristi Enache a oferit un autograf unei fetite ce i-a adus flori in timpul concertului

Cristi Enache a oferit un autograf unei fetite ce i-a adus flori in timpul concertului

Sala Palatului a fost dominată de sexul frumos prins în magia odelor iubirii cântate de trupa lui Marian Ionescu sau de prezența și vocea lui Cristi Enache. Solistul a primit la un moment dat un cadou din partea unei spectatoare, probabil un ulei de masaj, după reacția lui Cristi. O fană micuță a urcat pe scenă oferindu-i un buchet de flori, luând și un autograf - cel mai probabil după voința mamei ei. După câteva clipe de așteptare, copilul s-a bucurat de atenția vocalistului.

Chitaristul Nicu Damalan a ieșit de multe ori în evidență, arătând o deosebită plăcere să cânte, surprinsă și în câteva fotografii în galeria fotoCarmin Ionescu a evoluat în dreapta scenei, fără a sta în umbra tatălui său. Cu un look dintr-o poveste ușor diferită, tânărul chitarist a atras atenția în mai multe rânduri, chiar dacă nu a oferit vreun solo. Tatăl său controla evident toată desfășurarea concertului, din gesturi și priviri discrete. Marian Ionescu le-a mulțumit spectatorilor spre final, anunțând și următoarele întâlniri din țară.

Marian Ionescu mulțumind publicului venit in numar mare la concertul Directia 5

De peste 20 de ani, Direcția 5 continuă să magnetizeze

Poate că în nucleul fanilor nu se mai regăsesc toți cei prinși cu "Seducție" sau în "Pantofi de lac". Dar odată legate de muzica Direcția 5, amintirile te fac să tresalți sau măcar să tresari la auzul melodiilor de dragoste. Pentru că tema principală a muzicii Direcției 5 este iubirea, piesele lor prind repede în magie fanii indiferent de vârstă. Este minunat să urmărești live o trupă veche cu un public divers și numeros, care trăiește muzica la unison.

Directia 5 cantand alaturi de public la sfarsitul concertului de la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Directia 5 cantand alaturi de public la sfarsitul concertului de la Sala Palatului pe 30 octombrie 2012

Setlist Direcția 5, Sala Palatului

  1. Singura ce-o pot iubi
  2. Hoinar
  3. Polul Nord, Polul Sud
  4. Ce mai faci
  5. Cineva
  6. Ești îngerul meu
  7. Lumea e a mea
  8. Mov
  9. Tot ce vrei
  10. Și ce dacă
  11. Povestea noastră
  12. De unde vine
  13. Poate tu
  14. E inima mea topită de a ta
  15. O fată ca ea
  16. E ceva în privirea ta
  17. Îți mulțumesc
  18. Ești stilul meu
  19. Superstar
  20. Luna mea din cer
  21. Ai un loc
  22. Dacă ai ști
  23. Am nevoie de tine
  24. Ce mai faci

Poze de la concertul Directia 5

Vezi toată galeria foto de la concertul Directia 5

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Connect-R, Antonia, Feli cântă la târgul de Crăciun Laminor Wonderland în weekendul 6-8 decembrie 2024

Programul artistic al târgului de Crăciun de la Arena Laminor continuă în weekendul 6-8 decembrie cu show-uri ale unora dintre cei mai ascultați artiști români. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Feli / Connect-R / Antonia
Feli / Connect-R / Antonia │ FOTO: capturi YouTube

Laminor Winter Wonderland 2024 a pregătit vizitatorilor un nou weekend plin de muzică și activități. Povestea de iarnă pregătită de organizatori este compusă din cinci capitole, după cum urmează:

  • Tărâmul "North Pole"
  • Tărâmul "Magic Forest"
  • Tărâmul "Tropical Xmas"
  • Tărâmul "Circus Xmas"
  • Tărâmul "Island"

La capătul itinerarului, se află însăși casa lui Moș Crăciun, stabilită pentru câteva săptămâni la Hala Laminor. Cei care se aventurează în această călătorie vor ști sigur că au ajuns la reședința Moșului pentru că acesta va beneficia de o statuie de 9 metri înălțime, un reper în generosul spațiu dedicat târgului. Pe ruta reședinței lui Moș Crăciun va circula și un tren ce va duce pasagerii la destinația mult dorită.

Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic. Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici. De asemenea, gurmanzii se pot bucura de mâncăruri delicioase, dulciuri și băuturi fierbinți.

Program artistic Laminor Winter Wonderland, weekendul 6-8 decembrie 2024:

Vineri, 6 decembrie: 19.00 - 21.00

  • Ducu Bertzi& friends
  • Directia 5

Sâmbătă: 17.00 - 19.00

  • Connect R
  • Pepe

Duminică: 19.00 - 21.00

  • Antonia
  • Feli

Program general Laminor Winter Wonderland 2024:

  • Luni-Miercuri - 15:00 - 22:00
  • Joi-Duminică - 12:00 - 23:00
Citește în continuare

Concerte & turnee

Cum e la Târgul de Crăciun din București 2024 - Programul concertelor gratuite și prețurile principalelor atracții

Târgul de Crăciun din București 2024 s-a deschis. În Piața Constituției s-au aprins luminițele, iar primele concerte au dat tonul atmosferei festive. Până pe 26 decembrie, sărbătoarea continuă. În articol găsești programul concertelor, dar și prețurile atracțiilor principale, de la roata panoramică și trenuleț la delicii culinare.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din București 2024
Târgul de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Târgul de Crăciun București

Pe 29 noiembrie, Târgul de Crăciun din Piața Constituției s-a deschis. Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din București a debutat cu aprinderea luminițelor și concertele susținute de Nicole Cherry și Loredana Groza. Târgul va rămâne deschis până pe 26 decembrie, perioadă în care vizitatorii se pot bucura de produsele comercializate în cele peste 130 de căsuțe, de roata panoramică, de trenulețul electric, de carusel și, nu în ultimul rând, de Casa lui Moș Crăciun.

Câteva prețuri orientative de la Târgul de Crăciun din București 2024:

  • Un pahar de vin fiert - 10 lei / 14 lei / 20 lei
  • Ciocolată caldă Dubai - 30 de lei
  • O căsuță de turtă dulce - 22 de lei
  • Un Moș Crăciun de turtă dulce - 20 de lei
  • Kataif cu nucă - 10 lei / 100 g
  • Baclava cu fistic - 8 lei / 100 g
  • Cozonac cu mac - 9 lei / 100 g
  • Pizza Margherita - 25 lei
  • Pizza Salami - 30 lei

În cele peste 130 de căsuțe, vizitatorii vor găsi și produse realizate de meșteșugari și artizani locali. Printre acestea se numără obiecte din ceramică pictate manual, obiecte de vestimentație tradițională, bijuterii și obiecte de decor.

Cât costă atracțiile pentru copii

Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.

  • O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
  • O tură în roata panoramică - 25 de lei

Casa lui Moș Crăciun

În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.

Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:

  • 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
  • Între 16 – 20 și 23 – 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.

"Atelierul Elfilor"

Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:

  • luni – joi (16:00 – 21:00),
  • vineri – duminică (14:00 – 21:00)
  • între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).

Care sunt costurile și așteptările organizatorilor

"Ediția din 2024 este similară cu cea din 2023. Am avut anul trecut 1, 3 milioane de vizitatori, din care 30% turiști străini. Ne costă cam 8 - 9 milioane și recuperăm cam 3 - 4. Diferența e plătită de municipalitate", a declarat Nicușor Dan, intervievat de prosturile de tevelviziune prezente la târg.

Care este programul concertelor gratuite de la Târgul de Crăciun din București 2024

În Piața Consituției au fost amenajate două zone artistice - O zonă urbană și una tradițională. În Zona Urbană vor întrețina atmosfera diferiți DJ, iar în zona tradițională vor avea loc momente artistice susținute de cunoscuți interpreți români.

Publicul se va bucura de show-uri live din partea unor artiști precum: Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Iris, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Feli, Narcisa Suciu, Florin Ristei, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Direcția 5, Damian & Brothers. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.

În articolul nostru de pe InfoMusic găsiți și harta Târgului de Crăciun din București 2024, precum și detalii privind mijloacele de transport în comun.

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 Moonlight Breakfast – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 Alina Eremia

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 Mario Fresh

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 Andia

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 Bere Gratis
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 Bosquito

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
  • 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band

Vineri, 20 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 18:50 Florin Grigore
  • 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
  • 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
  • 20:30 – 21:30 Elena Gheorghe

Sâmbătă, 21 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 – 20:30 Narcisa Suciu
  • 20:30 – 21:30 Feli

Duminică, 22 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
  • 19:00 – 19:40 Ducu Bertzi
  • 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
  • 20:40 – 21:30 Florin Ristei

Luni, 23 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
  • 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
  • 20:30 – 21:30 Ştefan Hrușcă

Marţi, 24 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic

Miercuri, 25 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
  • 19:30 – 20:30 The URS
  • 20:30 – 21:30 Direcția 5

Joi, 26 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Alexia Ţalavutis
  • 19:30 – 20:30 Diana Matei & Taraful Cleante
  • 20:30 – 21:30 Damian & Brothers
Citește în continuare

Trending