Urmărește-ne în Social Media

rock

Recenzie Concert Godsmack: Voodoo la Arenele Romane, cu public copt de căldura cortului

La 3 ani distanţă de la concertele Godsmack din Bucureşti, cu surpriză celor două nopţi sold out, Sully Erna şi băieţii au revenit la Arenele Romane. Au cântat o oră şi 30 de minute pentru o mulţime de 1700 de oameni şi s-au auzit cam toate hiturile formaţiei. Problema e că ne-am cam copt de căldură acolo...

Publicat

pe

Organizare:

S-a intrat rapid, nu au fost cozi la băutură, cel puţin la standul de la intrare. Problemele începeau când intrai în cortul neîncăpător pentru câtă lume era. Înăuntru era infernal de cald, sufocant, ca într-o saună în care respirau acelaşi aer multe sute de suflete. Ar fi trebuit ridicate "flapsurile" laterale ale cortului şi sincer a fost mai cald în seara de 26 octombrie decât la final de septembrie la Three Days Grace, deci concertul mergea ţinut şi în aer liber.

Mulţi au cedat şi au petrecut concertul afară, mai ales fumătorii (nu aveai voie să fumezi în cort) şi am văzut oameni tulburi în privire şi deshidratati când au părăsit cortul. S-a stat la bustul gol, s-a transpirat hectolitri, e clar că nu a fost o idee deloc bună a organizatorilor cea cu cortul încălzit.

Grande Fox:

Dacă mă punea cineva să ghicesc, aş fi zis că trupa Grande Fox e tipic americană, judecând după sound. De fapt sunt băieţi din Grecia, Salonic şi au o voce ce seamănă cu cea de la Godsmack. Ei cântă un nu metal îmbinat cu groove metal. Solo-urile mă duc cu gândul la stoner rock şi pe alocuri am auzit şi elemente de grunge. Am recunoscut piesa "Manganite", marcată de un solo a la Tom Morello şi de solistul care a coborât în public să cânte şi a animat oamenii prea cuminţi din primul rând. Un vibe serios de Rage Against the Machine pe piesa asta. Şi un super joc de lumini.

Godsmack:

Full disclosure: am stat doar vreo 5-6 piese în cort, apoi leşinat de căldură l-am părăsit. Restul concertului Godsmack l-am urmărit de la intrare, dar de auzit am auzit tot (sonorizare excelentă). Ca să fie totul clar, lumea a venit la concert să audă mega hiturile "Voodoo" şi "I Stand Alone". Ultima s-a auzit la bis, mai precis ultima piesă de la bis, în vreme ce "Voodoo" a apărut devreme în set, cam a şaptea piesă. Sully Erna a fost minunat, a fost biker cu bandana, magician wiccan şi gentleman-ul de la pian pe piesa "Under Your Scars".

Am filmat o bucată din concert pentru o prietenă, care a întrebat dacă Godsmack a schimbat vocalul. Cumva Erna Sully arată mai tânăr acum decât acum 20 de ani, a găsit fântâna tinereţii. De asemenea vocea sa reuşeşte să aibă acel accent de sudist american, dar şi greutatea înţeleptului trecut prin multe.

Pe "1000HP" nu am putut să trec peste asemănarea cu "Die, Die, Die My Darling" de la Metallica, cu un twist de piesa de bar specific american, în faţa căruia sunt Harley-uri şi Mustang-uri. Riff-ul principal e catchy, foarte catchy.

"Awake" m-a transportat direct în anul 2000 şi mi-a amintit de videoclipul cu închisoarea, când se turnau mulţi bani în clipuri şi totul era aşa de cinematic. Şi chitara... doamne ce chitară! E genul de piesă care ar putea ajunge în orice film de acţiune, umflând muşchii eroilor de una singură. Acest track a fost de departe preferatul meu în această seară toridă. Am avut momente de efecte pe voce în stil TOOL, dar şi secvenţe de tobe + chitară punctate frumos cu câte un "hey!" al solistului şi publicului.

Piesa a fost aproape dublată ca lungime, cu un breakdown care ar fi meritat un mosh pit, dacă am fi avut loc. Sincronizarea luminilor cu riff-urile sacadate a fost excelentă.

Pe "Voodoo" toată lumea era cu telefoanele pe afară, pentru că ştim cu toţii că nu e doar o melodie. E o incantaţie, e o mantră, îţi apare în creier când te aştepţi mai puţin şi te cuprind fiorii când auzi acele tobe tribale. Tot publicul ştia versurile, tempo-ul, senzaţia că îţi vine să devii o panteră sau un şarpe care se târăşte prin jungla atunci când auzi asta. E ceva foarte primal la această compoziţie, hipnotic şi e poate exponentul pentru care poţi scoate Godsmack din oala în care e pusă (cel puţin de mine), alături de Staind, Creed, Saliva.

Erna ne-a amintit că avem album nou în februarie 2023 şi ne-a promis că sigur va reveni aici pentru un număr "bigger and better". Totul s-a încheiat cu "I Stand Alone", pe care solistul s-a dezbrăcat şi s-a dezlănţuit, re-energizat din senin. I-am văzut tatuajele popularizate de clipurile MTV de acum 20 de ani. Jumătate din piesă a fost cântată de public şi ne-a dus cu toţii pe vremea lui "The Scorpion King" şi a debutului lui The Rock în cinematografie... sau pe aproape.

Vocalizele solistului şi solo-ul de final au întregit seara. Ca momente speciale au fost cele în care trupa ne-a rugat să ridicăm domnișoarele pe umeri şi discuţia despre fundaţia caritabilă a lui Sully (The Scars Foundation, care se ocupă cu problemele mentale), plus luminile albastru-galbene pentru Ucraina.

Concluzii:

Concertul Godsmack de pe 26 octombrie 2022 la Arenele Romane a fost un caz clasic de "brânză bună în burduf de câine", unde burduful era cortul şi ne sufoca pe toţi. Înţeleg şi organizatorii: conform lor durează 7 zile să montezi şi demontezi un cort de genul, iar cu temperaturi nocturne de 2 grade Celsius acum o săptămână, s-au gândit că e cazul de aşa ceva. Am mai avut concerte în cort cald în octombrie şi la Therion în 2013. Cortul rămâne montat şi pe 29 octombrie la SPP şi E-an-na la Arenele Romane.

Sully şi ai lui au fost impecabili, ca energie, livrare, sonorizare, interacţiune cu publicul. Trupa a venit de parcă avea ceva de dovedit, atât nouă, cât şi ei însăşi. Deşi era clar cât îi apreciem, după 2 concerte sold out în două zile la Bucureşti în 2019 şi încă o oprire la Arenele Romane în 2015. E multă iubire pentru Godsmack la Bucureşti, în România şi am văzut şi scoţieni şi spanioli prin public, oameni veniţi special pentru acest grup.

Ca să înţelegeţi cât de bun a fost concertul: aproape că merită cele 40+ grade Celsius din cort (conform organizatorului) şi starea de sufocare... aproape merita!

Iată setlist-ul concertului:

  • When Legends Rise
  • Cryin' Like a Bitch!!
  • Awake
  • Keep Away
  • 1000hp
  • Something Different
  • Voodoo
  • Surrender

Bis:

  • Under Your Scars
  • Bulletproof
  • I Stand Alone

Fotografii concert Godsmack Arenele Romane 26 octombrie 2022:

Comentează

Trending