Show-ul a fost deschis de Greetings Sugar, trupă autohtonă, care o are pe Lydia Lunch ca producătoare şi Bill Gould de la Faith No More responsabil cu mixajul. Greetings Sugar cântă o muzică melancolică şi au un aer întunecat, suav şi misterios. Au ceva din imaginea Mars Volta, dar muzica lor este un indie visător. Live am auzit multe improvizaţii la clape şi băieţii au dansat "like nobody was watching".
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concertul Placebo
Improvizaţia a fost cuvântul cheie, împreună cu versurile profunde. Pe măsură ce curgeau melodiile trupei în deschidere, Arenele se umpleau până la refuz, deveneau arhipline şi gemeau de public. Nu cred că am mai văzut vreodată atâta lume în acest amfiteatru roman. Fluxul de persoane a continuat nestingherit 20 de minute şi chiar îmi făceam griji legat de cozile de la standurile cu băuturi sau toalete, dar cumva nu au fost chiar gigantice cozile.
Şi apoi a venit ora 21:15, când a început un filmuleţ cu extrase din cariera Placebo, având în fundal piesa "Every You Every Me". Apoi au intrat în scenă Brian Molko, Stefan Olsdal, dar şi chitaristul de turneu şi noul toboşar. Pe Stefan îl cunoşteam pentru părul său tuns scurt mai mereu în cariera de muzician de 20 de ani, de aceea m-a şocat creasta sa terminată într-o codiţă. În continuare dă senzaţia unei combinaţii badass dintre Agent Smith din Matrix şi Spud din "Trainspotting".
Trupa a început cu "Pure Morning", de pe albumul din 1998 "Without you I'm Nothing", ducându-ne pe înălţimile depresive ale anilor '90, cu versuri despre narcotice şi aluzii la suicid în videoclipul oficial. Am revenit în prezent cu "Loud Like Love" din 2013, piesă prin care Molko părea să fi găsit zenul şi Nirvana, adoptând o filosofie orientală benevolă şi pacifistă.
Am ajuns apoi în prezentul imediat cu "Jesus Son", piesă lansată recent de trupă, cu ocazia albumului aniversar. Brian Molko a găsit momentul să ne salute şi să amintească faptul că a revenit în România de multiple ori, dar şi că o face cu plăcere. Am fost apoi loviţi direct în plexul angoasei cu "Soulmates", probabil cea mai tristă piesă a trupei, extrasă de pe LP-ul "Soulmates Never Die".
Piesa şi albumul au marcat despărţirile şi poveştile de dragoste a mulţi liceeni de-a lungul ultimelor decenii în România şi nu numai. Se citea nostalgia în ochii celor de la Arene şi Molko a continuat în aceeaşi notă cu "Speecial Needs", de pe acelaşi album. Pe parcursul concertului publicul majoritar feminin a dansat, a fredonat (chiar şi piesele mai puţin cunoscute) şi a aplaudat cu mare entuziasm fiecare primă notă şi ultima notă a pieselor celebre.
Profesionismul muzicienilor a fost desăvârşit, dar nu nemţesc, nu robotic, nu mecanic. Au fost capabili să "walk the extra mile" şi să dea ceva în plus. Astfel am auzit o variantă a piesei "Twenty Years" care păstra intacte pianul şi melancolia, dar primea un instrumental heavy incredibil de plăcut urechilor. Un regret este că pe parcursul întregului concert nu am auzit aproape nimic din vioara celuilalt membru al trupei, care avea şi rol de backing vocal, o domnişoară care e de ceva vreme alături de Placebo.
M-a surprins că Placebo a ales să cânte varianta în engleză a lui "Protect Me From What I Want", deşi cea în franceză e mai cunoscută şi mai apreciată de fani. Nu suntem destul de francofoni pesemne... Şi pentru a înţelege că Brian şi compania nu erau "la muncă", ci în sufrageria proprie, casa de dincolo de acasă, am asistat şi la sesiuni de "joacă" ale artiştilor.
Spre exemplu, la final de concert, Brian se juca cu consola de mixaj şi efectele chitarelor, iar câteva dintre piesele cu BPM ridicat, precum "Special K" sau "The Bitter End" au primit solo-uri furioase extra la final. Nu se putea fără un tribut adus artiştilor care ne-au părăsit. Deznădejdea despărţirii distilată în melodie, "Without You I'm Nothing" a curs cu fotografii cu David Bowie pe ecranul central, legendarul rocker fiind cel care a cântat live piesa cu Brian Molko de câte ori a avut ocazia.
Am mai auzit şi piese pe care Placebo nu le-a mai cântat în România şi pe care în general nu prea le cântă la concerte, precum "Space Monkey", "36 Degrees" sau "Nancy Boy". Hiturile cele mari ca "Special K", "For What It's Worth" sau "The Bitter End" au fost bifate, cu tot cu crâmpeie din videoclipuri pe ecrane. Apropo de ecrane, ţin să felicit persoana care s-a ocupat de efectele speciale aplicate asupra imaginilor din live feed sau videoclipuri. Cred că a folosit toate filtrele, efectele şi combinaţiile de filtre cunoscute omului, creând o atmosferă psihedelică, deşi uneori parcă a fost prea mult.
Evident că am avut şi bis, nu doar unul, ci două, unul invocat cu un moment magic de public. Recapitulând parcă vibe-ul care ne-a consacrat în Europa prin mişcarea #rezist, toată lumea de la Arene şi-a aprins blitzul telefonului, creând o feerie tehnologică la care Brian ar fi strâmbat teoretic din nas. A subliniat de multe ori că ne vrea telefoanele închise şi a numit YouTube "lucrul ăla de pe telefon", dar aici s-a înclinat în faţa unui public care a folosit tehnologia pentru a face atmosferă.
Şi ca în 2014 la Summer Well, "stingerea" s-a dat cu "Running Up That Hill", cover Kate Bush şi una dintre melodiile cele mai romantice de pe Terra. Ce poate fi mai romantic decât să propui divinităţii să schimbi locul cu cel drag care suferă, căci despre asta e piesa. Brian Molko e la fel de proaspăt la 44 de ani ca la 20, vocea sa unică nu a avut de suferit deloc, în ciuda faptului că rămâne fumător înrăit, iar prestaţia scenică a fost excelentă.
Stefan Oldsdal rămâne scheletul acestei trupe, preluând şi rol de pianist, basist şi chitarist de multiple ori pe durata showului. Placebo s-a maturizat în trupa angoaselor asumate, a dependenţelor peste care s-a trecut, a androginiei începutului de mileniu transformată într-un Polaroid sărutat cu ruj negru. Nu mai e nevoie ca Brian să fie ambiguu sexual, să vedem membrii formaţiei narcotizaţi pe scenă, într-o transă a artistului clasic.
Invocarea, amintirea acelor momente este de ajuns pentru ca băieţii să îşi regăsească inspiraţia, iar şi iar şi iar. Cel mai bun concert Placebo din România? Lupta e strânsă cu cel din 2014, de la Summer Well, unde Mama Natură a contribuit la atmosferă. Dar la nivel spiritual, Placebo a atins pe absolut toată lumea de la Arene, fani vechi şi noi, persoane cu angoase sau optimişti înrăiţi.
Setlist Placebo la Arenele Romane 2017:
- Every You Every Me ("Early Cut")
- Pure Morning
- Loud Like Love
- Jesus' Son
- Soulmates
- Special Needs
- Lazarus
- Too Many Friends
- Twenty Years
- I Know
- Devil in the Details
- Space Monkey
- Exit Wounds
- Protect Me from What I Want
- Without You I'm Nothing
- 36 Degrees (slow version)
- Lady of the Flowers
- For What It's Worth
- Slave to the Wage
- Special K
- Song to Say Goodbye
- The Bitter End
Bis 1:
- Teenage Angst
- Nancy Boy
- Infra-red
Bis 2:
- Running Up That Hill (A Deal with God)
Mai avem o recenzie pentru tine: Placebo la Arenele Romane - Două decenii de muzică într-un carusel al emoțiilor