Muzica este întotdeauna o combinație între trăirea personală, amprenta unică a poveștilor celor care o scriu și partea de compoziție, de structură, de sunet, gândeam pe măsură ce vedeam oamenii umplând Arenele Romane la concertul Placebo din 30 iulie. O trupă sau un muzician care după 30 de ani are fani dedicați, pasionați, care îmbracă tricouri cu numele trupei sau al pieselor și de abia așteaptă să fredoneze în concert aceeași veche piesă, este o trupă sau un muzician care trezește emoție, empatie în oameni, un storyteller de care oamenii au nevoie, cu care rezonează și cu care se identifică.
Placebo este una dintre trupele care are fanii ei, devotați, unici, pe viață. O bună parte din atmosfera concertului a fost dată de reuniunea de oameni pe care eu una m-am bucurat să îi văd împreună într-un astfel de context. Am regăsit înainte de concert multe chipuri familiare, din diverse contexte, iar momentul în care ne salutam și recunoșteam împreună cât de mult îi iubim pe Placebo era undeva în interior un moment de profundă vulnerabilitate, sinceritate, mă simțeam de parcă acum cunosc pe acel om mult mai bine și ceva mă apropie de el altfel. Asta desigur, datorită naturii mesajelor exprimate de trupă prin muzica sa, una profund emoțională, vulnerabilă, viscerală, sinceră, directă, tăioasă de multe ori. Muzica devine deseori un manifest, o transmitere indirectă a unui sistem de valori sau a unui mod de a fi, pe care poate mulți dintre cei care o ascultă nu îl pot exprima altfel. Iar în ceea ce îi privește pe Placebo și pe Brian Molko în special, muzica este despre trăire, despre contraste, despre emoții, pasiune, dorință, luptă, iubire și extaz, despre tot acel joc de teatru subtil dintre personajele noastre interioare care nu mulți știu să îl exprime în afară.
Arta este cel mai bun mod de a da glas și expresie acestei bogate palete de trăiri interioare, iar muzica este poate cea mai expresivă formă de artă, care ajunge cel mai ușor să miște oamenii, să îi facă să rezoneze. Placebo este o operă de artă complexă, cu riffuri de chitară hipnotizante și linii de bass unice, cu inflexiuni vocale și un stil de neconfundat, și mai ales cu povești și trăiri transmise prin versuri de o măiestrie care, deși este discutabilă în funcție de gusturi, cred că nu poate fi contestată. Redau mai jos câteva versuri din piesa "Sleeping with ghosts", pentru cei care citesc și nu știu prea multe despre imageria din lumea Placebo.
"The sea's evaporating
Though it comes as no surprise
These clouds we're seeing
They're explosions in the sky
It seems it's written
But we can't read between the line
Hush, it's okay, dry your eye.
Soulmate dry your eye
'Cause soulmates never die"
După 30 de ani, Placebo încă cântă. După 25 de ani, piesa "Every Me and Every You" este în România cea mai iubită piesă a trupei, acest lucru fiind evident vizibil în reacția publicului la concertul din 2024. Deși multe dintre piesele cele mai iubite au fost scrise în perioade de profundă tulburare și adicție, după cum declara Brian Molko în interviurile acordate pe parcursul anilor, ele vibrează la fel de puternic și într-o altă etapă a vieții, de după vârsta de 50 de ani (Molko va împlini 52 de ani anul acesta). M-am bucurat enorm să văd toate categoriile de vârstă diferite la concert, de o omogenitate foarte plăcută și nu am să uit o imagine cu o mamă de vârsta a treia și o fiică în anii 40 dansând împreună cu pasiune și fredonând pe piesa "The Bitter End".
Faimos pentru temperamentul său dificil pe parcursul carierei sale artistice, Brian Molko și-a arătat un pic stilul acid și la concertul din România, în prima parte, arătându-se nemulțumit față de oamenii care încă alegeau să folosească telefonul mobil pentru a filma, deși fuseseră rugați frumos la începutul concertului să nu o facă. Momentul a fost depășit rapid și aparent nesesizat de majoritatea publicului care de abia aștepta să audă piesele mult iubite, mai ales după mulți ani în care trupa nu a mai concertat în România. Molko a fost totuși în lumea lui, alegând să nu vorbească cu publicul între piese, singurele cuvinte adresate fiind la finalul concertului, când a mulțumit Bucureștiului pentru primire. Stefan Olsdal a fost parcă mai cald, mai relaxat, invitând publicul deseori să susțină prin bătăi de palme.
Placebo este despre conexiune, comuniune și transcendență, am auzit la începutul concertului în înregistrarea vocii lui Brian Molko, care ne invita cu amabilitate să alegem să vedem concertul prin ochii proprii și printr-o stare de prezență mai degrabă decât prin ecranul telefonului. Înregistrarea transmitea publicului că este mult mai dificil pentru ei ca artiști, de pe scenă, să simtă o conexiune directă cu publicul atunci când acesta filmează constant cu telefoanele. Același lucru ne-a rugat și Lara Fabian la concertul ei din București și într-adevăr, dacă pentru câteva momente ne punem în papucii unui artist care oferă ceva pe o scenă putem simți, realiza, cât de important este pentru el să primească înapoi: atenție, prezență, conexiune, să nu simtă că este singur. Publicul a înțeles, în cea mai mare parte a concertului, rugămintea, dar nu s-a putut abține de la bucuria de a împărtăși cu cei de acasă bucăți din piese mult iubite precum "Every Me and Every You", "Meds" sau "Running Up that Hill".
A fost un concert de suflet, cu o trupă vibrantă, un Brian Molko aprig emoțional, dar cu o voce puternică, penetrantă, cu un Stefan Olsdal echilibrat și o trupă extraordinară în spate alcătuită din Bill Lloyd (chitară), Nick Gavrilovic (clape), Matt Lunn (tobe) și Angela Chan (vioară și percuție). Și o mică știre extra pentru fani, Placebo pregătesc lansarea unui documentar care oferă o perspectivă nouă asupra carierei lor muzicale, intitulat "This Search for Meaning", produs de Abramorama, care va fi lansat oficial în luna septembrie a acestui an.
Setlist concert Placebo la Arenele Romane
- Taste In Men
- Beautiful James
- Scene of the Crime
- Happy Birthday in the Sky
- Bionic
- Surrounded by Spies
- Soulmates
- Too Many Friends
- Every You Every Me
- Sad White Reggae
- Try Better Next Time
- Went Missing
- For What It's Worth
- Slave to the Wage
- Song to Say Goodbye
- The Bitter End
- Nancy Boy
- Infra-red
- Fix Yourself
- Running Up That Hill (A Deal With God)