"Mica orchestră", Pink Martini, a revenit pe scena Sălii Palatului pe 20 aprilie 2017, fiind așteptată de un public dornic de muzică de calitate. Dar nu a fost vorba doar despre muzică. Pe lângă impecabilele interpretări instrumentale și vocale, membrii trupei au dansat și au glumit cu publicul, au vorbit despre vizitele anterioare în România și au explicat într-un mod ludic semnificațiile anumitor piese. Pe scurt, nu a fost un concert pentru public, a fost un spectacol complet împreună cu publicul.
Mult așteptatul eveniment a început puțin după ora 20. Scena era pregătită pentru ce avea să urmeze; tobe, chitare, trompetă și trombon, vioară, violoncel, precum și impozantul pian străluceau în luminile Sălii Palatului. Cuvintele lui Thomas Lauderdale, liderul trupei, au deschis seara. El a salutat publicul în limba română și a spus că Bucureștiul este ca o a doua casă. După această introducere aclamată de spectatori, concertul a început cu vocea frumoasei Storm Large răsunând pe acordurile piesei "Amando mio".
A luat naștere o atmosferă magică încărcată de ritmuri alerte de jazz, de trăiri oferite de intensitatea versurilor, dar și de mișcările senzuale ale solistei. Aceasta a cântat iubirea cu "Ich dich liebe", o interpretare încărcată de durere, care îți dădea fiori. Starea creată de piesă a fost imediat înlocuită de ritmul cu influențe latino ale melodiei "Donde Estas, Yolanda". Vocalistul, Timothy Nishimoto, a apărut în centrul scenei, dansând în completarea piesei în spaniolă.
Pink Martini nu a excelat doar la nivelul aranjamentelor muzicale, ci și prin jovialitate. Înainte de piesa "And Then You're Gone", membrii au glumit pe seama lui Lorenzo, personajul principal, spunând că motivul plecării sale nu a fost altul decât cumpărarea unor gustări de la magazin. S-a glumit și la "Așkin Bahardi" . Storm Large a întrebat dacă se află în public o persoană de naționalitate turcă pentru a interpreta această melodie, glumind că nu va fi plătită dacă o va face.
Unul dintre momentele în care orchestra a demonstrat încă o dată că relația cu spectatorii este extrem de importantă a fost reprezentat de "The Flying Squirrel", când pe scenă au fost invitați oameni din public pentru a dansa. Deși a fost surprinzătoare această propunere, publicul nu a așteptat să i se repete invitația. Mai mulți spectatori plin de voie bună și de o poftă nestăvilită de dans au urcat lângă componenții Pink Martini, etalându-și cele mai bune mișcări. Atât de talentați sunt românii la dans încât reflectoarele au fost ațintite la un moment dat asupra unui domn care a făcut un adevărat show pe scenă, ceilalți spectatori uitând pentru o clipă motivul venirii lor la Sala Palatului.
Tot la capitolul interacțiunii cu publicul trebuie menționat și episodul în care, după dansurile celor din public (pentru că au fost trei astfel de momente), Storm Large a oprit o fetiță pe scenă, i-a oferit un poster și un CD Pink Martini și, în acest fel, a făcut cunoscut faptul că doritorii le pot achiziționa după spectacol. Mai mult, ele pot fi semnate de membrii trupei.
"Let's Never Stop Falling in Love", "Yo te quiero siempre", "Splendor in the Grass", "Zundoko-bushi", dar și superba reinterpretare a piesei Mariei Tănase, "Până când nu te iubeam", au ajuns la urechile oamenilor, ba chiar au trecut de această limită și au creat un val de emoții diferite, complexe, și totodată, unite de puterea muzicii.
Un veritabil spectacol în care s-au auzit voci deosebite, instrumente muzicale stăpânite fără cusur, aprecieri aduse publicului (în special în limba română) și invitații la dans, cu un final pe măsură rostit de Storm Large: "Thank you for dancing, for loving, for being here". Acesta a fost concertul Pink Martini de la Sala Palatului, din 20 aprilie 2017.