Urmărește-ne în Social Media

world music

Nikos Vertis ne-a condus în Olimp

Pe 12 noiembrie, Nikos Vertis a condus publicul prezent la Sala Palatului într-o călătorie pe ritmuri grecești până la zeii din Olimp. Cel mai râvnit burlac al Greciei a venit pentru prima dată în România în cadrul concertului „Dacă tu ești steaua”.

Publicat

pe

Nikos Vertis în concert la Sala Palatului din București pe 12 noiembrie 2015 │ FOTO: Robert Dinu / iConcert.ro

O sală plină de oameni, emoții, balade cu ritmuri tradiționale și cântece de petrecere cum numai în Grecia puteai auzi, cam așa se poate caracteriza în câteva cuvinte concertul lui Nikos Vertis. Pe scena Sălii Palatului a fost asamblată o mică piramidă pe care cei din orchestră începeau să-și ocupe locul încă de când luminile începuseră să se stingă. Tradiție îmbinată cu modernitate, instrumente grecești și chitare desprinse parcă dintr-un concert rock puteau fi observate cu ușurință și ascultate în timp ce suspansul plutea în aer. După câteva minute de muzică și de imagini diverse afișate pe ecranele amplasate în acea piramidă, imagini care de altfel au fost nelipsite pe tot parcursul show-ului, și-a făcut apariția și cel care prin vocea și aspectul său a cucerit doamnele și domnișoarele din sală. Nikos a venit pe scenă cu un zâmbet larg, îmbrăcat într-un costum negru elegant și a spus un „Bună seara, România!” care a stârnit un ropot de aplauze. Astfel, concertul a început.

Nikos Vertis în concert la Sala Palatului din București pe 12 noiembrie 2015

Nikos Vertis în concert la Sala Palatului din București pe 12 noiembrie 2015 │ FOTO: Robert Dinu / iConcert.ro

„Sper să vă simțiți bine în seara asta alături de noi. Aplauze în special și orchestrei care călătorește cu mine!”, a spus Nikos în engleză, după ce primul cântec a luat sfârșit. Continuarea a fost cu alte melodii, iar la un moment dat, câteva doamne aruncaseră garoafe pe scenă, pentru a-și exprima admirația față de vocea populară a Greciei.  În una dintre pauzele pe care le făcuse, ne-a spus cât de mult îi plac melodiile mai groovy și că vrea să le împărtășească cu cei din sală. E plăcut să vezi un cântăreț care comunică atât de bine cu publicul și care nu vine doar să facă show, ci să te ajute să evadezi timp de două ore din cotidian în timp ce cântă cele mai frumoase cântece din repertoriul său.

Întreaga sală a izbucnit în ropote de aplauze și s-a ridicat în picioare după ce artistul a întrebat „Avem îndrăgostiți aici?” și începuse să cânte o melodie de dragoste, una care reprezintă și numele concertului, „Dacă tu ești steaua” („An eisai ena asteri”). Se simțea vibe-ul foarte bun în aer și pe fețele celor care îl acompaniau plini de curaj și de încredere. La refren, Nikos le-a predat lor ștafeta și în întreaga sală se auziseră vocile sutelor de persoane ca una singură. Însuși artistul, după acest moment, a spus fericit „Bravo!”.

„Este timpul să dansăm!”, a fost îndemnul și startul la petrecere, iar melodia care i-a făcut pe toți să înceapă să danseze a fost „Den Paei Na Leei” alături de altele care i-au urmat și care au făcut ca ritmurile grecești să ne ducă printre zeii Olimpieni. Cu siguranță apogeul a fost atins când Nikos a luat chitara acustică și s-a pregătit pentru melodia cea mai așteptată a serii, „Thelo na me nioseis”, o melodie de altfel pe cât de frumoasă, pe atât de tristă. Cu toate astea, publicul îl acompania ca mai devreme, vers cu vers și cu emoție în glas. Repertoriul său a mai conținut și melodii precum „Eimai mazi sou” sau „Ena Psema”.

Nikos Vertis în concert la Sala Palatului din București pe 12 noiembrie 2015

Nikos Vertis în concert la Sala Palatului din București pe 12 noiembrie 2015 │ FOTO: Robert Dinu / iConcert.ro

„În ultimele 15-20 de minute vreau să duc oamenii unde își doresc. Să cântăm balade sau să dansăm?”. Bineînțeles că răspunsul clar și prompt a fost dansul. Astfel petrecerea a continuat, oamenii se ridicaseră de pe locurile lor pentru a se apropria de scenă și pentru a fi mai aproape de idolul lor. Multe dintre admiratoare, care cum ajungeau, îi dăruiau cadouri, flori, câteva norocoase au reușit să ia și câte un autograf, iar alții făceau selfie-uri pentru a imortaliza momentul. Tineri, părinți și bunici împreună cu nepoții lor cântau și dansau simțind fiecare notă. Oameni aflați în loje se ridicaseră și ei pentru a-și manifesta bucuria. Spre final, Nikos le-a cerut spectatorilor să acorde câteva minute și muzicii tradiționale. Orchestra l-a acompaniat cu dibăcie, mândri de tradiția lor grecească.

Înainte de a pleca de pe scenă, Nikos a mulțumit tuturor celor care au venit la concertul său, afirmând că a fost o mare surpriză pentru el. A întrebat publicul dacă mai vrea să vină în România, iar răspunsul a fost fără doar și poate unul afirmativ. La bis, ne-a încântat din nou cu două melodii, printre care și „Thelo na me nioseis”.

A fost un concert de la care plecai revigorat și cu zâmbetul pe buze, cu momente trăite la o intensitate mare pentru că, într-adevăr, a fost ceva cu totul special la care cu siguranță nu ai rata să mai mergi. Sperăm că Nikos Vertis se va mai întoarce în România să ne mai încânte cu melodiile grecești care l-au făcut, de altfel, cunoscut în multe dintre colțurile lumii. Mulțumim, Nikos! Efharistó, Nikos!

Trending