Seara în care a concertat Nightwish am putea spune că a fost ca visul unei nopți de vară. Finlandezii au adus la București un show de calitate plin de energie, cum rar îți mai este dat să vezi astăzi. Poate doar dacă mergi la un festival precum Wacken sau Hell Fest.
Prima trupă care a urcat pe scenă a fost Fallen Arise, venită tocmai din Grecia. Atenienii ne-au încântat simțurile auditive cu un symphonic metal cu adevărat special. A fost o adevărată plăcere să ascultăm live piese precum „Nightouched”, „The Heart of the Damned” sau „White Crystal Angel”.
La scurt timp, a urmat și cea de-a doua trupă, de această dată a italienilor de la A Tear Beyond. Am rămas ușor surprinsă de teatralitatea de care au dat dovadă, prin coregrafie, dar și prin măștile, în mare parte venețiene, pe care membrii trupei le purtau. Combinația de gothic și industrial a fost bine primită de cei prezenți. Pe scena de la Romexpo au răsunat piese emblematice ale trupei, ca „Angels Out of Grace” și „Behind the Curtains I'm Dying”.
După o încălzire foarte bine făcută și cu apusul care crea o aură mistică, de poveste, ne apropiam de momentul mult așteptat al serii. La ora 20:59, un ceas gigantic a început numărătoarea inversă pe ecranul din spatele scenei. După un intro spus ca o poveste și de o luare aminte că de preferat ar fi să lăsăm telefoanele pentru a ne bucura de muzică, finlandezii își fac în sfârșit apariția. Și cum poți să începi mai bine un concert ce avea să dureze 2 ore, dacă nu cu piesa „End of All Hope”?
Nu cred că există destule cuvinte pentru a exprima sentimentele și energia trăite în acele două ore pline de magie. Într-adevăr, așa cum spune și numele turneului, „Decades”, am trecut prin cele mai minunate momente din anii Nightwish. Cu o componență aproape originală și cu piese care au făcut deja istorie, am călătorit cu trupa prin vremea albumelor „Once”, „Oceanborn”, „Century Child”, „Wishmaster”, dar și a celor mai noi, „Imaginaerum” și „Endless Forms Most Beautiful”.
Este adevărat că marea majoritate a pieselor din setlistul concertului au fost cele de pe vremea când Tarja Turunen era în trupă, însă Floor Jansen a făcut o treabă remarcabilă. Poate că discrepanțe încă mai există între fanii trupei, dar s-au estompat în timp. Floor ne-a arătat puterea de care dă dovadă, energia, frumusețea și personalitatea puternică pe care o are. Toate astea s-au putut vedea și prin piese precum „Wish I Had An Angel”, „10th Man Down”, „Gethsemane”, „Sacrament of Wilderness”, „The Carpenter”, „I Want My Tears Back” sau „Devil & The Deep Dark Ocean”.
Nu cred că a fost vreun moment în care publicul să nu fi sărit, să nu fi cântat la unison cu Floor sau chiar să nu fi plâns de fericire. Nightwish a spus o poveste nu pentru public, ci cu tot cu el. Întregul concert a fost ca un omagiu adus muzicii, frumuseții, naturii, un basm adus din magnificul Nord. Și pentru ca întreaga poveste să fie completă, am avut parte și de un show pirotehnic de calitate și care te lăsa de multe ori mut de uimire. Fiecare piesă a fost acompaniată pe ecranul din spatele scenei de imagini reprezentative care conturau și mai frumos basmul nordicilor. Sunetele electrice ale instrumentelor lui Marco și Emppu se îmbinau într-o armonie perfectă cu cea a clapelor lui Tuomas si a instrumentelor tradiționale nordice ale lui Troy.
Din păcate, nu ne-am putut bucura și de un bis, dar trupa s-a întors la finalul concertului pe scenă pentru a-și lua la revedere de la publicul care i-a aclamat preț de minute întregi. A fost un concert la care oameni de toate vârstele s-au bucurat, au cântat, au simțit magia Nordului și au aniversat alături de Nightwish 20 de ani de basm. Și 14 ani de Metalhead, bineînțeles. :)