Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Nana Mouskouri, concert extraordinar la Sala Palatului (foto)

Publicat

pe

Nana Mouskouri a concertat duminică, 4 decembrie 2011 pentru publicul bucureştean. Sala Palatului, plină ochi a cântat şi aplaudat la unison piese celebre precum Amaizing Grace şi White Rose Of Athens. Evenimentul a început puţin după ora 20.00. Primii pe scenă au urcat instrumentiştii artistei, care au introdus-o aşa cum se cuvine pe marea doamna a muzicii internaţionale. Nana Mouskouri și-a făcut apariția în aplauzele frenetice ale fanilor care au aşteptat-o o viaţă. La cei 77 de ani ai săi artista şi-a început repertoriul într-o manieră caldă, mulţumind publicului pentru primirea extraordinară.

Cei 4000 mii de fani veniţi la Sala Palatului erau trecuţi de prima tinereţe, însă energia şi încântarea cu care au ascultat fiecare melodie, ne-au demonstrat încă o dată că sufletul rămâne întotdeauna tânăr. Nana le-a încântat auzul cu piese interpretate în engleză, franceză, spaniolă, greacă și germană şi a dezvăluit de fiecare dată povestea ce stă în spatele acestor creaţii.

Surpriza serii a venit în momentul în care cîntăreața de origine greacă, vădit emoţionată, a adresat publicului în limba română câteva cuvinte: „Mă bucur să fiu în România. Sărbători fericite!”.

La sfârşitul spectacolului, fanii, deopotrivă români şi străini nu au lăsat-o să plece de pe scenă, fără un bis măcar. Aplauzele au ţinut minute în şir, iar cântăreaţa le-a împlinit dorinţa de a mai interpreta încă două melodii.

Evenimentul a fost organizat de Project Events, iar o parte din încasări vor fi donate fundaţiei UNICEF.

Fotografii de la concertul Nana Mouskouri

Trending