Mihai Mărgineanu a concertat pe 24 aprilie la Sala Palatului din Bucureşti, ocazie cu care a lansat albumul Zaritza. Peste 3000 de persoane au participat la petrecerea din care nu au lipsit melodii celebre precum Cât te-am iubit Paraschivo, Mă iubeşte femeile, Gore din Chitila, Melci, scoici, raci, craci, sau Pe sub norii de hârtie şi nici piese de pe noul material, printre care Zaritza Zanga sau Dragoste rurală, incluse pe coloana sonoră a serialului Las Fierbinţi.
Vezi galeria de fotografii de la concertul lui Mihai Mărgineanu.
Puţin după ora 19.30 de pe scena cufundată în beznă s-a auzit piesa Zece cântată chiar de Florin Chilian, cel care l-a introdus în scenă pe Mărgineanu şi a dat startul unui concert petrecere ce a încântat timp de două ore publicul de toate vârstele strâns la Sala Palatului.
Alături de instrumentiştii săi, Mărgineanu nu a slăbit deloc ritmul, facând publicul să cânte, să danseze şi să aplaude frenetic după fiecare moment.
Seara a fost plină de invitaţi speciali, care au făcut deliciul spectatorilor. Printre ei s-au numărat Florin Chilian, care a interpretat piesa Zece, Dan Teodorescu de la Taxi, care a cântat alături de Răzvan şi Dani melodia Te iubesc Non Stop, trupa Supermarket, Cici de la Sistem şi cele mai îndrăgite personaje din serialul Las Fierbinţi, Bobiţă şi Dorel, care au condimentat spectacolul cu umorul lor.
Evenimentul s-a încheiat pe acordurile melodiei Toată viaţa am muncit a regretatei Romica Puceanu, moment în care Mărgineanu şi-a îmbrăţişat copiii pe scenă.