Am văzut pentru prima dată live spectacolul creat de renumitul coregraf Michael Flatley în după-amiaza zilei de 14 martie. Recunosc că am mers cu aşteptări mari, poate pentru că îmi doream să savurez pasaje coregrafice tradiţionale şi să asist la "cel mai grandios show din istoria divertismentului", după cum a fost titrat.
Este într-adevăr spectaculos pentru publicul larg, constituit din persoane de toate vârstele, însă există o coordonată de care nu pot să nu amintesc: repetitivitatea. Momentele de dans sunt de fiecare dată aceleaşi, doar fondul sonor şi ţinutele diferă uşor. Constituit din două acte, show-ul nu m-a sedus aşa cum m-aş fi aşteptat, poate şi pentru că este greu să nu trec prin filtrul personal de practicant şi consumator de dans, în special de balet, al tuturor momentelor puse în scenă.
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Recomandare: Click pentru a vedea toată galeria de poze
Primul act a fost un mix de clipe dansante similare, standard, fără să existe o continuitate şi nici măcar o poveste legată. Dacă te aflai în calitate de neofit la Sala Palatului care nu a văzut niciodată dansul irlandez, nu ai fi ştiut care este esenţa tuturor pasajelor coregrafice. Demne de aplaudat au fost clipele când tinerele dansatoare jonglau cu partitura, recunoscând elemente de contemporan alternate cu figuri din gimnastica ritmică, dar şi din balet (sărituri de tipul changement, chassé-uri, grand jeté-uri în aer, piruete).
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Clasica luptă dintre bine şi rău în manieră celtică a fost punctată de-a lungul celor două ore, iar personajul cu cel mai mare impact mi s-a părut a fi spiriduşul-clovn ( “The Little Spirit”) care reuşea că ofere o notă de umanitate şi candoare multor momente. Dansurile au fost alternate cu clipe în care o cântăreață cu voce de soprană sau un duo din violoniste (“Strings of Fire”) confereau o notă de pitoresc.
La un moment dat, ansamblul feminin a rămas doar în lenjerie intimă, pasaj care a dus în zona de cabaret sau chiar de boudouir francez.
Actul doi a deţinut mai multă substanţă de ordin teatral, povestea fiind conturată mai bine. Dansatorii îmbrăcaţi şi pregătiţi pentru un război m-au amuzat, însă din punct de vedere tehnic, au strălucit când dansau cu patos, pe ritmul paşilor imprimaţi pe banda muzicală. Din nou spiriduşul a avut rolul de a fascina încercând să îl protejeze pe Lordul Dansului în provocările sale cu Don Dorcha, Lordul Întunericului.
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Prezenţa unei coordonări între componenţii acestui ansamblu m-a bucurat, iar momentul final a fost încântător prin varietatea stilistică şi maniera de creştere a tempo-ului şi implicit a paşilor de dans. În definitiv, dacă un spectacol te face să uiţi de probleme şi reuşeşte să te integreze cumva în atmosfera creionată, nu poate fi decât un show reuşit, care şi-a dus la bun final menirea.
Poze de la spectacolul Lord of the Dance
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Lord of the Dance la Sala Palatului din Bucuresti pe 14 martie 2014
Poți citi și impresiile după spectacolele anterioare: Lord of the Dance 2012, Lord of the Dance 2011.
