Warm up –ul a fost făcut de Agmantav, urmat de Sundancer, amândoi cu seturi bune care ne-au încălzit pentru artiştii principali.
Loadstar este un duet format din DJ-ii Gavin “Xample” Harris şi Nick “Lomax” Hill. La începutul parteneriatului lor, au trimis câteva melodii celebrului producător Andy C şi foarte curând, au început să înregistreze sub sigla RAM Records, prima lor piesă oficială fiind "The Latter", lansată pe 28 mai 2007. Deşi nu au fost în formaţie completă, pe scenă aflându-se numai Xample, asta nu a afectat cu nimic setul incredibil din 14 iunie. Imnuri precum "Bomber" şi melodii de pe cele mai recente două albume ale lor ca "Refuse to Love" sau "Stepped Outside" au răsunat din imensele boxe din dotarea arenei dnb. Totul a ieşit atât de bine încât probabil că Parcul Carol s-a cutremurat timp de o oră şi jumătate, motiv pentru care, în urma unei plângeri la poliţie (da, pe bune, o plângere la poliţie), la The Upbeats sonorul a fost un pic mai scăzut.
Vorbind de The Upbeats, reprezentanţii formaţiei sunt neozeelandezii Glenn ”Terror Snake” şi Dylan “Downie Wolf” Jones şi produc muzică împreună încă din 2001. Pe parcursul timpului au avut release-uri la label-uri precum Virus Recordings, Lifted Music sau Bad Taste Recordings. La noi a fost prezent doar Wolf, dar ca și în cazul lui Xample, acesta ne-a demonstrat că jumătate de formaţie nu înseamnă muzică mai slabă calitativ. Alături de melodii de pe noul lor album, "Primitive Technique", am avut parte de clasice precum "Dustup" şi "Creep Out".
Alături de ei s-a aflat la microfon MC Jakes, un om cu o energie incredibilă şi o voce pătrunzătoare care a întreţinut o atmosferă incendiară, numai bună pentru tema acestui summerfest - focul. Majoritatea îi pot recunoaște vocea în piese ale lui TC, însă el mai este cunoscut şi ca prim membru al Bistro H.E.N.C.H., un cunoscut crew de dubstep. Şi asta pentru că, în cazul lui, jobul de MC vine alături de cel de producător, acesta fiind susţinut de nume mari ale industriei precum Mary Anne Hobbs sau Skream.
La sfârşit deck-urile au fost preluate de Versus, care ne-a mai ţinut puţin în priză cu beat-uri electrizante, până dimineața. Per total, pot spune că a fost printre cele mai bune petreceri din acest an şi de asemenea, cel mai bun summerfest de până acum. Sunt aproape sigură că toată lumea a primit un vibe pozitiv şi s-a distrat de minune.