Seara de 16 martie rămâne una dificil de exprimat în cuvinte. După ce am fost prezentă la avanpremiera albumului cu doar câteva zile în urmă, sâmbătă am ajuns la Palatul Copiilor pentru momentul oficial în care urma să fie prezentat publicului larg noul album byron.
"A Crazy Ballet", prima piesă de pe materialul "30 Seconds of Fame", a fost cea care a dat din nou tonul ușor agresiv si dinamic al reprezentaţiei. Din primul moment, de la întâiul vers ("I am more than a song…"), lumea a amuţit şi a ascultat un manifest sonor plin de substanţă al solistului Dan Byron.
Au urmat în playlist piese de pe noul material precum "Road Trip", "The Game", "The Puppet", "I, Human", cea din urmă ducându-mă instant cu gândul la albumul "A Night At The Opera" din repertoriul Queen, una din influenţele pregnante care se simte în creaţia byron.
Nu a lipsit momentul "Then We Go On", precum un dialog muzical, pe versuri, între Luiza si Dan, cu acel refren atât de obsesiv încât ţi se imprimă în minte: “We keep stumbling, we're stumbling, tumbling down, but then we go on, then we go on, then we go on...”, povestea fiind una universală.
A urmat setul acustic, în care am păşit într-o nouă eră a sound-ului, vibraţiile muzicale înlănţuindu-se firesc pe "Chalk Line", "A Surrealistic Collage" sau pe "A Peaceful Mind", unde abordarea celei din urmă a semănat cu cea de pe primul DVD al trupei, Dan cântând la mandolină. Piesa aceasta a beneficiat de o durată extinsă, solistul interpretând şi la flaut o bună parte din partitura muzicală.
Momentul “Far Away” a fost unul de-a dreptul magnific, beneficiind de partea de acordeon şi xilofon interpretată de Sergiu Mitrofan, reuşind să mă transpună mental pe litoralul spaniol. Visarea şi înlănţuirea de sunete naturale au creionant din această piesă o clipă perfectă.
Liniile melodice ale acestei trupe redau de fapt imagini bogate în sens şi expresie, de aici şi exactitatea şi precizia care există între sunete. Aparent o joacă, tot concertul a fost într-un crescendo continuu, cu accente bine evidenţiate ori prin momentele solo ale instrumentiştilor ori prin cele aproape mistic şi expresiv interpretate de Dan Byron.
Audienţa s-a dovedit una extatică, fiind subjugată, deoarece a auzit cum poate suna o trupă din România zilelor noastre, care deţine un bagaj întreg de sonorităţi de cea mai mare clasă.
Fiecare membru al trupei a strălucit în zona sa de improvizaţie, partea de bass a fost magistral interpretată de László Demeter, părţile solo de chitară şi riffurile sclipitoare ale lui Costin Oprea au creionat şi mai bine sentimentul dramei, Dan Georgescu la tobe a creionat un tempo distinct la fiecare melodie, pe când 6fingers şi-a folosit farmecul personal pentru a extinde graniţele limbajului muzical.
Dacă ar fi să rezum doar în două cuvinte concertul byron ar trebui să subliniez vivacitatea şi alternanţa între pasajele abordate.
Luiza Zan a interpretat aproape fiecare piesă alături de formaţie, intervenţiile acesteia fiind altfel decât în partitura originală, dovedind multă forţă, putere şi pasiune la fiecare notă muzicală.
Trei piese au făcut deliciul publicului, care au reuşit să elibereze parcă din tenebrele şi grijile pe care noi toţi le simţim în viaţă: "King Of Clowns", "Losing Control" şi "Zeitgeist".
Melodia mea preferată de pe noul disc "Lunatici" nu a lipsit, aşa cum nu au lipsit nici melodiile iubite ale tuturor fanilor byron precum "Graniţa-n raniţă", "Perfect" , "Mierea", "N-o să se întâmple azi","Running In Circles".
Momentul de bis a fost cerut de public, astfel că eu una am rămas vrăjită de noua abordare polifonică a creaţiilor "A Poem without an End" şi "The Alchemist", care au reprezentat de fapt apogeul şi punctul culminant al unui concert marcant, de un rafinament aparte.
Un tratament cu muzică de calitate, care deţine un efect îndelungat. byron. O trupă care foloseşte arta sunetelor drept cel mai puternic liant afectiv.