Între splendoarea și decăderea muzicii românești, după ani de prefacere a spațiului dintre ele într-un hău tot mai adânc, pătrunde cu naturalețe sarcasmul fin al maestrului Tudor Gheorghe. Căci nu putem vorbi despre rapsozi și lăutari fără a ne mira de ușurința cu care se alunecă de la un capăt la altul pe scara valorică, fără a clinti măcar sesizarea audienței. În seara de 5 martie 2012 publicul aflat la Sala Palatului nu a asistat, așadar, la un concert, ci a participat mai degrabă la o adunare în ”Poiana lui Iocan”, în care Moromete a fost Tudor Gheorghe iar muzica și versul au ținut loc de dojană părintească.
Niciodată nu a făcut spectacol doar de dragul de a face spectacol, așa cum a indicat chiar el în seara evenimentului, așa încât publicul a primit și o justificare pentru susținerea concertului. A simțit că societatea românească este debusolată. Cu această precizare împărtășită a continuat apoi să prezinte realități deloc plăcute într-un mod umoristic, trecând din cand în când în registrul grav al sarcasmului.
Spectacolul a început cu muzica lăutărească, pentru care Tudor Gheorghe și-a ales și o ținută sugestivă, diferită de cea obișnuită, motivând: ”Cine-a mai văzut broască aruncată-n baltă, lăutar fără cravată”. După o scurtă demonstrație muzicală a revenit cu exemplificarea celor două moduri în care se vulgarizează un cântec, găsind vinovate calitatea versurilor și ”emisia vocală”. Pentru identificare a venit imediat și ”maneaua” împletită cu muzica lăutărească, spre care s-a coborât, după spusele lui Tudor Gheorghe, din dorința ”unor domnițe” care vroiau ceva mai exotic.
Despre România și decadență a vorbit publicului său și prin poezia lui Constantin Negruzzi de la 1853, ale cărei versuri, deși compuse cu mai bine de un secol în urmă, sunt încă la fel de actuale și acum:
”Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
Pământul tău e bine-a nu uita;
Oricui e drag locul ce l-a născut.
Eu, frații mei,’ori unde-oiu căuta,
Nu mai găsesc ca dulcea Românie,
De-o și hulesc câți se hrănesc în ea
Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,
Eu sunt Român, și-mi place țara mea,
Laudă mulți pe Francezul voios,
Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat,
La dânșii, spun, că-i bine și frumos;
Dar, frații mei, eu oricât am umblat
Pe drumuri lungi, cu șine ferecate,
Nu mă ‘nvoeam și vreți să știți de ce?
Pentru că-mi plac șoselele stricate.
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.
Străine țări îmi place-ades să văd.
Dar sunt sătul lumea de-a colindă;
In țara mea de-acuma voiu să șed;
Căci, frații mei, ori unde voiu umblă,
N’o să găsesc acea bună primire
Ce m am deprins în țară-mi a vedea;
Și în străini e rece găzduire!
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.
Tânăr eram și sărutam cu-amor
Căpriii ochi sburdatecei Dridri
Ea mă vându și eu voiam să mor,
Când mă ‘ntâlnì o blondă milady;
Dragostea ei scăpă a mele zile,
Dar mă ‘nghieță, și mă ‘ncălzi abia
Dulcele-amor româncelor copile…
Eu sunt Român, îmi place țara mea.
La masă beau adesea vin străin,
Tocai, Bordo, Șampanie iubesc.
Iar mai ales prefer vinul de Rin,
Dacă nu am Cotnar și Odobesc;
Când însă am, deșert pline pahare,
Apoi încep să cânt vre-o manea,
Și sunt tot beat cât țin zilele-amare !
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea!”
Ajuns la ”splendoare”, Tudor Gheorghe a împărtășit publicului său cântece populare românești din toate zonele țării, trecând de la doina bănățeană, cea mai frumoasă în opinia multora și implicit a sa, până la Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina, Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea. În acest demers de culturalizare, a inclus și o propunere pentru sistemul de învățământ românesc și anume introducerea dansului popular ca materie obligatorie pentru liceu, după un model al sistemului din Grecia.
Pe parcursul concertului, între mustrările aduse publicului s-a numărat și aceea a aplauzelor din timpul cântecelor, nefirești ambianței unui astfel de spectacol. ”V-au obișnuit prost ăștia de la televizor”.
A încheiat prin a mărturisi că urmărește cu silă emisiunile de muzică populară, mimând superficialitatea cu care se interpretează cântecele populare, indiferent de regiune. Ultimul cântec s-a înscris între ”splendori”, tocmai pentru a demonstra diferența de interpretare dintre falșii artiști și rapsozi.
A părăsit sala fără a interpreta obișnuitul bis, însă mulțumind tuturor celor care au venit prin zâmbet și prestanță.
Galeria foto din cadrul spectacolului - Click AICI
