Jethro Tull au știut să se facă remarcați încă de la debutul lor de la sfârșitul anilor "60 prin sunetul unic adus de flaut în rockul progresiv al acelor vremuri. Este greu să punem muzica de atunci în contextul erei muzicale prezente și să o comparăm cu ceea ce fac trupele care abordează ceva similar, și asta și pentru că genul muzical abordat de Jethro Tull este greu de definit și schimbător pe parcursul vremii. Din același motiv este greu să înțelegem cum percep categorii diferite de public un astfel de amalgam de influențe atunci când îl ascultă pentru prima dată într-un concert.
Cert este că Ian Anderson (Jethro Tull) a avut o Sală a Palatului plină ochi în seara de 20 iunie, atât cu publicul care i-a ascultat în anii de glorie și i-a purtat în suflet până acum, cât și cu cel tânăr și curios care a căscat ochii cu atenție la tot ce s-a întâmplat pe parcursul serii.
Am constatat că prezența scenică înseamnă foarte mult în cazul Jethro Tull, solistul Ian Anderson (liderul și continuatorul formației) pozând de nenumărate ori în postura binecunoscută, cu un picior ridicat și cu flautul la gură, râzând și țopăind vioi pe scenă, invitându-i pe ceilalți instrumentiști să i se alăture. Aceste mici joculețe și veselia transmisă de pe scenă stârneau deseori zâmbete și chicote printre cei din sală.
Selecția pieselor din cadrul concertului a fost una bazată pe formula de "greatest hits", încorporând piese de pe albumele "Thick as a Brick", "Stand Up", "Aqualung", "Songs from the wood", cât și de pe cel mai recent album al lui Anderson - "Homo Erraticus". Amalgamul de piese din istoria Jethro Tull a avut un efect contrastant, fiind mai mult antrenant decât obositor. Fanii s-au bucurat de audiția unor piese de suflet precum "Aqualung", "Songs from the wood" sau "Thick as a Brick". Concertul a avut pauză și a durat în total două ore.
Prima jumătate s-a încheiat cu un fragment dintr-o suită de Bach ("Bourée"), reorchestrată jazzy pentru cel de-al doilea disc Jethro Tull (Stand Up). Publicul s-a bucurat de acest pasaj instrumental, cântat intens prin 1968, cufundându-se într-o atmosferă de serată regală medievală (de la începutul anilor 1700). Puțin înainte, Ian Anderson ne cântase "Sweet Dream", o raritate în live-urile sale. Piesa lansată ca single în Anglia prin 1969-1970 i-a făcut plăcere solistului să o cânte la Sala Palatului.
După o pauză de 15 minute, prilej de consultare între melomani și audiofili, a doua jumătate avea să demareze în forță cu hitul "Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die". A urmat cântecul folk "Songs from the Wood", ce îi exploatează în egală măsură vocea aparte și flautul lui Ian Anderson: “Let me bring you songs from the wood: to make you feel much better than you could know. (Lasă-mă să-ţi aduc cântece din pădure: Să te simţi mult mai bine decât ţi-ai putea închipui)”. Fanii din sală savurau cum dădea acelaşi glas prin voce, flaut, chitară sau bouzouki.
Instrumentiștii Scot Hammond (tobe, percuție), David Goodier (chitara bas, voce), John O’Hara (claviaturi, voce) și Florian Opahle (chitară solo) au avut multe momente în care ne-au lăsat efectiv cu gura cascată, amintindu-ne cât de elevat și sclipitor din punct de vedere instrumental poate fi rockul progresiv de multe ori. Deși vocea lui Ian Anderson nu mai suna ca pe vremuri, flautul său fermecat a dat cu siguranță fiori multor persoane aflate în Sala Palatului în seara de 20 iunie 2014.
Per ansamblu, atmosfera la concertele numelor grele din sfera rockului internațional este întotdeauna antrenantă și veselă, cu oameni frumoși și experimentați, care știu ce ascultă și care învață ceva cu fiecare ocazie. Fără dar și poate, Jethro Tull a fost o audiție valoroasă, memorabilă pentru iubitorii rockului progresiv, precum un curcubeu muzical după ploaia torențială ce a precedat concertul.
Setlist Jethro Tull, 20 iunie 2014
- Living in the Past
- With You There to Help Me
- Nothing is Easy
- Mother Goose
- Doggerland
- Enter the Uninvited
- Thick as a Brick
- Sweet Dream
- Bourée
- Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die
- Songs from the Wood
- Farm on the Freeway
- My God
- Budapest
- Aqualung
- Locomotive Breath (bis)