Seara a fost deschisă fastuos de Vijay Iyer Trio, grup coordonat de pianistul american nominalizat la Grammy, Vijay Iyer, un compozitor foarte promițător pe scena jazzului mondial, care i-a adus alături de el pe bassistul Stephan Crump și pe bateristul Marcus Gilmore, instrumentiști trecuți prin numeroase proiecte alături de muzicieni precum Chick Corea, John Clayton, Branford Marsalis, Mahavishnu Project sau Ravi Coltrane.
Aflându-ne în Sala Radio pentru a nenumărata oară, în compania acestor muzicieni care îi împânzeau fiecare colțișor cu personalitatea și exprimarea lor muzicală, constatam cât de mult are nevoie omul de muzică, și foarte important, ce înseamnă o evoluție în calitatea audiției și în complexitatea muzicii ascultate în timp de un om.
Vijay Iyer Trio ne-au arătat ce înseamnă evoluția din toate punctele de vedere, atât din punctul de vedere al compoziției și al complexității ei, cât și din punct de vedere ritmic și de asemenea din punctul de vedere al colaborării dintre instrumentiști într-o formulă de trio. Au fost multe momente pe parcursul demonstrației lor muzicale care pot fi caracterizate drept “elevatoare” prin crescendo-ul intensității care pornea de la moderat și ajungea în final la o explozie ritmică și melodică.
Poze din concertul Vijay Iyer Trio
Publicul Sălii Radio, deși nu unul numeros, a știut să aprecieze și să se lase impresionat de demonstrația celor de la Vijay Iyer Trio, chemându-i pe scenă pentru un bis. Pianistul ne-a invitat să ne temperăm pentru că urma să ascultăm ceva poate chiar mai spectaculos decât ce auzisem până atunci.
Tigran Hamasyan este un pianist de origine armeană ale cărui compoziții sunt influențate de jazzul American și de muzica folk din Armenia, cele două fiind îmbinate cu muzica electronică și cu puternice accente asiatice. Pianistul armean și-a făcut loc pe scena Sălii Radio tot într-o formulă de trio, scuzându-se că ceilalți doi membri ai grupului său nu au putut fi prezenți și menționând că vor cânta ceva diferit de albumul "Shadow Theater", datorită acestei formule.
Dar diferit nu înseamnă mai puțin calitativ, bineînțeles. Am asistat în continuare la o nouă demonstrație de complexitate muzicală cu două noi accente, efectele electronice și vocea, care au adăugat o doză serioasă de dramatism compozițiilor. De data asta audiția a fost mai haotică decât în cazul primului grup, unde crescendo-urile erau mai clare și mai bine definite. Tigran ne-a făcut să ne simțim ca într-un parc de distracții alcătuit numai din sunete muzicale unde urcăm, coborâm și suntem transportați cu viteză dintr-un loc în altul.
Poze din concertul Tigran Hamasyan
Astfel de seri de jazz precum cele intitulate “Jazz Night Out” și organizate de Twin Arts sunt foarte binevenite și chiar sănătoase pentru urechile fin formate ale ascultătorilor de jazz din București și România care au onoarea să se afle atunci la Sala Radio, așa ca le mulțumim inițiatorilor și sperăm să avem din ce în ce mai multe pe viitor. Urmează Snarky Puppy la The Silver Church.