Pe 10 noiembrie 2011 am avut parte de jazz de mare clasă din partea Duke Ellington Orchestra, găzduiţi pentru a treia oară de Sala Palatului din Bucureşti, ocazie de neratat pentru orice iubitor al jazzului de orice tip.
Dacă ne gândim puţin, ne dăm seama că în Romania nu prea avem unde să ascultăm un big band de jazz, chiar dacă muzicienii sunt în continuă dezvoltare, proiectele existente includ doar trupe în diverse formule, de maxim şase sau şapte muzicieni, care abordează diverse stiluri de jazz, mai mult sau mai puţin experimentale, nu orchestre de peste zece oameni care readuc publicului compoziţii importante ce au contribuit la evoluţia în timp a muzicii jazz. Aşa că trebuia să vă gândiţi de două ori înainte să refuzaţi invitaţia la un astfel de eveniment.
Concertul a fost unul delectabil, comunicarea dintre membrii orchestrei aducând un plus de bunăstare auditoriului. Paul Mercer Ellington, pianistul şi conductorul orchestrei a avut grijă să ne vorbească de fiecare dată despre piesa care urma să fie cântată, să ne prezinte fiecare membru al orchestrei şi să facă mici glume care ne făceau să ne simţim ca între prieteni.
Am făcut un periplu prin istoria jazzului din perspectiva marelui muzician Duke Ellington, orchestra readucând la viață compoziţii importante din perioade diferite, din anii ’30 până în anii ’70, perioadă în care pianistul american a compus şi influențat muzica jazz posterioară. Piese precum “Caravan”, “Black and Tan Fantasy” sau “It Don’t Mean a Thing” ne-au fost readuse spre audiţie de către instrumentişti de calitate, care ne-au demonstrat capacităţile lor muzicale prin solo-uri de excepţie.
Am ascultat cu plăcere solo-uri, duete sau cvartete de saxofon alto şi bariton, de trompete, trombon contrabas, baterie şi pian, care au alternat în mod alert, conductorul având grijă să ne delecteze în mod cât mai variat, amestecând piese mai lente între cele pline de energie.
După piesa de final a urmat bineînțeles un bis pe care publicul l-a aplaudat în picioare, cu respect şi admiraţie. Big bandul ne-a mulţumit şi ne-a urat să ne vedem cu bine data viitoare, aşa că le mulțumim şi noi pentru prezenţele în România şi îi aşteptăm cu următoarea ocazie, să ne mai dezvăluie câteva pagini din istoria muzicii jazz, aşa cum numai ei ştiu să o facă.
