O scenă parcă desprinsă din jungla amazoniană, un altar mayaș cu torțe, trei chitariști virtuoși, un toboșar, un basist și un vocalist care și-a făcut apariția asemeni unui zeu, astfel au fost întâmpinați fanii Iron Maiden.
În jurul orei 20.45, când și soarele dădea să apună, ecranele de lângă podium derulau scene dintr-o junglă, iar apoi faimosul avion Ed Force One a fost făcut să zboare de către o mână gigantică. O deschidere am putea spune cu mult elan după pauza dintre concertul trupei The Raven Age și cel care avea să înceapă. Încă de la apariția lui Bruce Dickinson și auzul primelor acorduri, publicul a izbucnit în ropote de aplauze și urale. A fost asemeni unui început glorios, odată cu primele versuri ale piesei „If Eternity Should Fail”. Contactul cu spectatorii a fost realizat extrem de repede, solistul întrebând de starea lor de spirit din acel moment.
„Ce mai faceți voi, aici, în București? Am auzit că acesta ar fi ultimul concert aici (în Piața Constituției). Va trebui să găsim un alt loc unde să mergem atunci. Vom cânta câteva piese de pe Book of Souls, dar și câteva mai vechi. Văd aici mulți oameni bătrâni. De exemplu și eu sunt bătrân, dar nu voi folosi acest cuvânt pentru că în spatele meu se află și altcineva mai bătrân ca mine. Dar văd printre voi și alții mai tineri, foarte tineri. Aș putea să numesc acest lucru, moștenire”, declară solistul după cea de-a doua piesă.
Lucrurile încep să decurgă cu multă energie și pasiune. Am văzut o adevărată conexiune între trupă și public, asemeni unei legături mai puternice decât cea de sânge. Era o legătură prin muzică pe care foarte greu o puteai rupe. Se simțea în fiecare por, în fiecare riff de chitară, în comunicarea dintre cei șase membrii și toate acele persoane care îi ascultau cu sufletul la gură.
Nu erau doar români cei care se bucurau să vadă zeii heavy metal-ului. Însuși Dickinson a arătat publicului un steag grecesc al fanilor veniți tocmai din Grecia ca să-i vadă. Fani din Turcia, Serbia, Bulgaria, toți s-au alăturat românilor în această zi specială.
La „Red and the Black”, publicul a fost în extaz la auzul solo-urilor de chitare. Urale și ropote de aplauze s-au auzit la unison. I-a urmat un alt apogeu când primele acorduri ale piesei „The Trooper” au început. Dickinson, după ce a cântat îmbrăcat într-un hanorac negru și pantaloni crem ca un aventurier, a revenit pe scenă cu un sacou din uniforma englezească și, bineînțeles, fluturând steagul britanic. În spatele lui, faimoasa imagine cu Eddie în uniformă domina fundalul scenei.
Spiritul actoricesc nu l-a lăsat nici în această seară pe Dickinson. Acesta a purtat și o mască care îl făcea să arate ca un băștinaș, iar apoi o căciulă cu fața unei maimuțe. Eddie nu a fost uitat nicio secundă, aceasta apărând pe fundal în ipostaze deja cunoscute, ca băștinaș sau cu o inimă în mână.
„Ce seară excepțională. Câți oameni sunt aici! Sunt aici oameni din Grecia, din Bulgaria, asta înseamnă că sunt oameni și din România. Și ce istorie minunată ați avut voi, grecii, ce mitologie. Aici, cineva s-a gândit să contruiască o clădire hidoasă, dar a cărui eră a fost sfârșită. În spatele meu este o parte din civilizația mayașă, o civilizație magică și legendară. Însă, noi nu suntem aici să vorbim despre asta. Suntem aici pentru muzică, viață, dragoste, fericire și bere. Aceasta este povestea „Book of Souls,”, introduce vocalistul
În timpul interpretării, își face apariția pe scenă o persoană costumată în Eddie, care nu obosește să se dueleze cu membrii trupei. Într-un final, vocalistul îi scoate inima din piept și stropește publicul cu ea.
Dacă Dickinson ne-a uimit cu energia lui, nici chitariștii nu s-au lăsat mai prejos. Au avut o conexiune continuă, își vorbeau din acorduri, nu doar din priviri. Însuși Janick Gers în timpul piesei „Iron Maiden” învârte chitara în diverse moduri și ajunge să o arunce de mai bine de două ori în aer și de fiecare dată, să o prindă. Toboșarul, la rândul lui, ține pasul cu ei cu multă măiestrie, de parcă vârsta de 64 de ani, pe care Dickinson a menționat că o are, ar fi doar un număr. Poate că așa și este. Că legendele nu au vârstă.
Bis-ul, care nu s-a lăsat așteptat prea mult, a început cu piesa „Number of the Beast”. Pentru ca decorul să fie complet, în acest timp, apăruse pe scenă și bustul așa numitei „bestii” din adâncurile Iadului.
„Oamenii din fiecare colț al lumii ar trebui să trăiască în pace. Asta este pentru voi! Noi iubim muzica, iubim viața, iubim berea. Asta este pentru voi, frații noștri de sânge!”
Publicul a fost incredibil de entuziasmat pe tot parcursul concertului. Nu a fost piesă la care trupa și spectatorii să nu fi fuzionat și să nu fi devenit un tot unitar. Poate că lucrurile ar fi fost cu adevărat perfecte dacă pe tot parcursul concertului ar fi fost sonorizarea mai bună și nu ar mai fi fost problemele de la microfon, de altfel ușor de sesizat.
Cu toate astea, fanii au trăit muzica. La final, toboșarul a declarat cât de mult iubește acest public și că abia așteaptă să ne revedem.
În Piața Constituției, într-o zi călduroasă de iulie, 18.000 de suflete au scris alături de Iron Maiden un nou capitol în cartea de legendă.
Setlist Concert Iron Maiden
- If Eternity Should Fail
- Speed of Light
- Children of the Damned
- Tears of a Clownâ
- The Red and the Black
- The Trooper
- Powerslave
- Death or Glory
- The Book of Souls
- Hallowed Be Thy Name
- Fear of the Dark
- Iron Maiden
Bis:
- The Number of the Beast
- Blood Brothers
- Wasted Years