După o surprinzătoare cerere masivă de bilete din partea publicului românesc, concertul cântăreței Indila, recent propulsată în topuri cu două piese devenite hituri, a devenit un concert în dublă reprezentație, ambele evenimente întâmplându-se în aceeași zi, unul după celălalt.
În primul rând, dacă vă gândiți un pic la efortul de a oferi două concerte unul după celălalt, la munca de organizare și la extenuarea artiștilor, ne veți înțelege surprinderea când am aflat de succesiunea rapidă a celor două reprezentații (prima la ora 16:00 și a doua la ora 19:00). De obicei lucrul acesta se întamplă la artiști mari, care se află pe scenele internaționale de zeci de ani și decid să țină două concerte în două zile consecutive pentru publicul care îi solicită. Se pare că acum am fost martorii unei excepții, unei cerințe deosebite a publicului român pentru o artistă nouă, venită de pe tărâmul Franței.
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concertul Indilei
InfoMusic a fost prezent la prima dintre cele două reprezentații, cea de la ora 16:00, și trebuie să recunoaștem că a fost una dintre cele mai ciudate experiențe concertistice avute vreodată. Cuvântul inspirat de acest concert a fost „dislocat”, din variate motive. În primul rând a fost dislocat de actul Deliei din deschidere, care a fost de altfel unul foarte energic și a adus publicul în starea de entuziasm necesară unui concert pop. Dislocarea a fost cauzată de diferența uriașă de stiluri a celor două interprete, de indiferența Deliei față de Indila și concentrarea pe promovarea concertului ei din luna martie a anului viitor, de pauza uriașă dintre cele două acte, de discrepanța cauzată de concertul electric al Deliei versus concertul acustic al Indilei și așa mai departe.
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concertul Deliei
Trecând mai departe, merită pus puțin accent pe pauza dintre reprezentația Deliei și cea a Indilei, care a durat aproximativ 40 de minute, timp în care publicul începuse să își piardă vizibil răbdarea, cu instrumentiștii stând pe scenă și așteptând.
Scena, dacă tot am adus-o în discuție, a fost foarte goală și săracă, tristă chiar, dacă nu ar fi fost reflectoarele colorate, părând parcă prea mare pentru cei cinci omuleți care au început să producă muzică acustică pentru Sala Palatului. Ei bine, supriza a fost că urma sa avem parte de un concert acustic, ceea ce nu am mai experimentat la Sala Palatului, lucru care nu a picat deloc rău, doar că magnitudinea sălii și a publicului și natura actului de deschidere nu ne pregătiseră pentru un astfel de concert, mai intim, dacă putem să îl numim așa.
Indila a intrat pe scenă sfioasă, a salutat publicul folosind apelativul “the dreamers” și le-a mulțumit pentru felul în care îi apreciază muzica. A început concertul cu “Derniere Danse”, care a sunat interesant în variantă acustică, dar poate că nu era fix ce își dorea publicul. Pe parcursul recitalului au curs piese pe care publicul le știa, precum „Tourner dans le vide”, “S.O.S.”, “Love Story” sau “Run run”, precum și un medley cu piese mai vechi, care nu sunt incluse pe albumul platinat în Franța.
Am privit-o cu atenție pe Indila pe parcursul concertului ei și am observat că ceva nu era în regulă. Artista nu s-a simțit în largul ei și nu a părut să comunice eficient cu membrii trupei. În același timp, felul ei de a fi pe scenă, lentoarea și mișările sale, anumite pauze dintre piese și pe parcursul pieselor au arătat o persoana foarte sensibilă care își dorea să lege o altfel de conexiune cu publicul, o conexiune care nu a fost posibilă, din păcate.
Vocea ei a fost la fel de melodioasă și bogată în variațiuni precum este în înregistrări, iar cei trei instrumentiști plus DJ-ul care au însoțit-o pe scenă au fost de apreciat, mai ales la final, când au fost prezentați și fiecare a livrat câte un mic solo. Din păcate, durata concertului a fost una extrem de scurtă, de aproximativ 50 de minute, lucru care s-a adăugat la întregul amestec de elemente dislocate și a cauzat și mai multă nemulțumire publicului, care s-a oprit foarte repede din aplauze, imediat cum muzica s-a sfârșit.
Dacă ar fi să sumarizăm ideile despre concertul Indilei, am spune că a părut un concert în spatele căruia s-au aflat diferite probleme organizatorice, care nu au fost dezvăluite direct publicului, dar s-au simțit prin desfășurarea sa. În același timp, am spune că a fost un concert forțat, dislocat, care nu își avea locul în Sala Palatului, nu avea de ce să fie deschis de Delia și nu avea de ce să aibă dublă reprezentație. Dacă am putea decupa din peisaj muzica acustică, pe Indila și pe instrumentiștii săi și i-am muta într-o sală mai mică, mai intimă, poate cu un alt public, cu alte așteptări și cu alte condiții organizatorice, concertul ar fi o adevărată plăcere.