Deși unii încă o caută, majoritatea s-au convins deja că nu există o rețetă a succesului. În nimic. Totul, însă, până la Simon Cowell. Prețul de ”cel mai antipatic” om de televiziune nu pare să-l jeneze deloc în a produce staruri pe bandă după o rețetă pe care numai el o știe și o aplică ori de câte ori are ocazia, în emisiuni precum Pop Idol, The X Factor UK, Britain`s Got Talent, American Idol și mai nou The X Factor USA. Judecând, așadar, succesul în indicii de măsură ai lui Cowell, totul este posibil dacă urechea lui o simte și acest fapt este dovedit de încasările artiștilor pe care i-a descoperit. Pe această listă se înscriu și cei patru tenori de la Il Divo, care, spre stupoarea consacratului Robbie Williams, au reușit în 2004 să îi declaseze albumul și să ajungă pe primul loc în topurile britanice.
Prima vizită Il Divo la București, prilej să admiri Casa Poporului iluminată noaptea
Cu aproximativ 15 minute după ora stabilită de începere a concertului, răgaz de întârziere îngăduit ca ”sfertul academic”, cei patru tenori și-au început repertoriul cu un prim cover al piesei ”Come What May (Te amare)”. În Piața Constituției oamenii ascultau fie din scaunele plasate de la stânga la dreapta scenei, fie de pe la cozile de popcorn și băuturi răcoritoare. Un ”mulțumesc frumos”, urmat de un ”bună seara, București” au încălzit puțin rândurile din față, spațiu în care, de altfel, s-a și dansat pe alocuri la cererea celor de pe scenă.
IL DIVO in primul concert la Bucuresti │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro
Vezi galeria de poze cu Il Divo la București
Apoi, într-o manieră - aș spune stângace - ni s-au prezentat pe rând, cu o scurtă incursiune în trecut, către începuturile lor artistice. Pare-se că Sébastien Izambard, Carlos Marín, David Miller şi Urs Bühler nu au avut o idee foarte clară despre stilul muzical pe care îl vor adopta, declarând cu poate prea mare sinceritate că primele lor înregistrări au fost foarte proaste. Nu ne-ar deranja o astfel de confesiune dacă ar veni din partea unui artist cu o carieră impresionantă, care, ajuns la o anumită vârstă ar critica cu înţelepciune ridicolul tinereţii. Dar atunci când cineva spune în cadrul unui concert că nu prea a avut habar despre ce va putea face în muzică şi că primele încercări au fost dezastruoase, devii puţin sceptic în privinţa aptitudinilor sale artistice.
Carlos Marín - IL DIVO in primul concert la Bucuresti │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro
Judecând totuşi strict din punct de vedere vocal, spaniolul Carlos Marín s-a remarcat pe parcursul concertului printr-un timbru deosebit şi o forţă în glas demnă de admirat. Cât despre ceilalţi trei tenori, aceştia au părut mai curând complementari spaniolului, vocile acestora neavând acelaşi suflu şi aceeaşi intensitate.
Un paradox, dacă îl putem numi astfel, a fost, însă, efectul interacţiunii cu publicul. Menit, în mod evident, să atragă simpatie din partea audienţei, dialogul artist-spectactor a avut un efect invers pentru o parte dintre cei prezenţi, dovadă fiind şi plecarea unora după pauza de 20 de minute din mijlocul concertului. Ce s-a vrut a fi probabil şarm a alunecat vertiginos în deplorabil şi de prost gust, partea feminină a publicului fiind abordată cu replici de agăţat şi glume cu tentă sexuală de un penibil grosolan. Carlos, cel mai înflăcărat dintre cei patru, nu s-a sfiit ca la sfârşitul concertului să ceară literalmente numerele de telefon ale celor prezente, trezind în mintea unora dintre noi amintirea unui personaj mioritic, ajuns faimos pe you tube prin replicile: "Caut o prietenă şi nu-mi găsesc. Toati fetilii să apeleze la mine."
În ce priveşte repertoriul celor patru tenori, acesta a constat într-o listă de cover-uri, unele mai reuşite, altele mai puţin. Dintre cele care au impresionat prin interpretare aș putea menţiona melodiile Wicked Game a lui Chris Isaac şi Time To Say Goodbye a lui Andrea Bocelli.
IL DIVO in primul concert la Bucuresti │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro
Trăgând linia la sfârşitul concertului, nu putem trece cu vederea momentele bune, în care vocile celor patru "dive masculine" au adus un twist nou pieselor originale, dar nici nu putem ignora abordările deplasate şi lipsa capacităţii de a recunoaşte o situaţie penibilă. Mergând cu apreciererile în profunzime, am putea mărturisi că omul din spatele artistului a lăsat mult de dorit în cazul acestei prestaţii. De asemenea, încercarea de a-ţi face o carieră numai pe spinarea altora, prin reciclarea baladelor cunoscute publicului larg, ne-ar putea face să credem că ni se vinde acelaşi produs de două ori, dar cu un ambalaj şi un preţ diferit. În marketing acest lucru s-ar putea numi strategie, în muzică probabil că denumirea este "reţetă de succes". A la Simon Cowell, desigur.
SETLIST IL DIVO
- Come What May [Te Amare]
- Dov'è L'Amore
- Adagio
- Nella Fantasia
- Si Tu Me Amas
- Don't cry for me Argentina
- Every time I look at you
- Unchained Melody (Senza Catene)
- My Way (A Mi Manera)
--- - Senza Parole
- Wicked Game [Melanconia]
- La vida sin amor
- Mama
- Hallelujah (Aleluya)
- Crying (Llorando)
- Stay [Ven a Mi]
- Unbreak My Heart (Regresa a Mi)
- Pour Que Tu M'Aimes Encore
- Somewhere
- Time To Say Goodbye (Con Te Partirò)
Concertul Il Divo a suferit și la capitolul organizare. Dincolo de alegerea unei locații nepotrivite pentru un astfel de eveniment, sonorizarea nu a ajutat la transmiterea vreunei stări live, iar publicul de pe laterale a fost jenat de zgomotul de fond creat de două generatoare de tip container. O discuție între doi spectatori putea deranja alte 10 persoane, având în vedere volumul audio redus. Servirea de pop-corn și bere mi s-a părut nelalocul ei. Scaunele de plastic legate cu șoricei din pvc nu se încadrau deloc în peisaj. În plus, spectatorii au fost nevoiți să ocolească vreo 800 de metri din cauza blocării accesului pe marginile pieței circulare. Probabil nu s-a dorit că neplătitorii de pe margine să se bucure de muzică moderată ca în cazul lui Leonard Cohen cu o seară înainte.
