Concertul Golan Symphonic a fost o poveste. O poveste în care nu mai este nevoie de cuvinte fiindcă muzica băieților de la Golan se simte, iar starea rămâne și după ce cade cortina. O melancolie plăcută, purtată de o sensibilitate aparte prin instrumentele orchestrei. Dovada că muzica nu are granițe, nu are limite, iar atunci când închizi ochii ești totuna cu sunetul.
Ritmurile electronice s-au armonizat perfect cu muzica clasică, într-o poezie pe note muzicale ce te poartă în amintiri și din amintiri înapoi în realitate.
Am văzut primul concert simfonic al băieților acum 2 ani, la iMapp, când au urcat pe scenă alături de Muse Quartet. Am rămas impresionată și combinația asta mi s-a părut exact doza de muzică altfel pe care mi-aș fi dorit să o aud.
De la concertele de acum vreo 4 ani, când erau 50 de oameni în fața scenei și până la concertele sold out de la Arenele Romane nu a fost doar un pas. A fost multă muncă și dedicare, un vis și dorința de a face muzică ce vine din suflet. Golan demonstrează că se poate - turneul alături de Parov Stelar, show-uri la unele dintre cele mai importante evenimente din Europa și prezența la festivalurile mari de la noi.
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concert
Băieții au cântat piesele de pe albumul de debut, "Intro" și melodii mai noi precum "Rocket Love" sau "September Fall". Chiar dacă am fost la numeroase concerte, fiecare show e diferit. Magia, buna dispoziție și faptul că membrii formației fac ce le place și cred în proiectul lor cu toată inima se simte. Publicul simte și rezonează cu muzica, este un schimb frumos de energie.
M-a impresionat foarte mult vocea lui Miss Platnum, o artistă berlineză cu sânge de român. Mă uitam, ascultam și nu înțelegeam de ce nu am auzit niciodată de această voce puternică. Părea că a fost în proiectul celor de la Golan dintotdeauna, deși s-a cunoscut abia anul acesta prin intermediul proiectului Sound Travels.
După succesul concertului de la Arenele Romane, băieții se retrag în studio și pregătesc deja al doilea material discografic, care, probabil, va cuprinde și piesa "September Fall". Acest al doilea concert sold out Golan, în care muzica electronică face echipă cu muzica clasică mi-a schimbat puțin perspectiva. Am înțeles că oamenii încep să caute altceva, că vor muzica live de calitate, că vor emoție și autenticitate.
Anul trecut, înainte de lansarea albumului de debut, i-am luat la întrebări pe băieții de la Golan, iar anul acesta, în cadrul evenimentului Mastering the Music Business, am vorbit despre succesul dincolo de granițe.