Privind întotdeauna latura optimistă a lucrurilor, am regăsit la Gărâna îmbunătăţiri faţă de anii precedenţi, un camping organizat mai bine şi o mai mare diversitate de cântări oferite în prima parte a zilei în biserici din satele din apropierea Gărânei. Pe lângă concertele oferite de Gărâna am mai observat în acest an o tendinţă nou apărută, care nu se anunţă a fi foarte plăcută pentru anii care urmează, şi anume spiritul competitiv manifestat prin desfăşurarea festivalului Jazz TM de la Timişoara exact în aceeaşi perioadă, şi de asemenea prin prezenţa unui mini-festival alternativ în satul Brebu de lângă Gărâna. Rămâne la latitudinea publicului pasionat de jazz care alege an de an drumul către acest festival să interpreteze şi să fie atras sau nu de aceste tendinţe competitive aflate în vestul ţării.
Revenind la desfăşurarea festivalului, este clar că atmosfera şi buna dispoziţie specifică vor fi mereu prezente şi vor păstra tradiţia inconfundabilă, cu aceleaşi buturugi răzleţe care se umplu treptat de oameni îmbrăcaţi în pelerine şi cizme de cauciuc, aceleaşi miresme îmbietoare venind din ceaunurile uriaşe în care se găteşte gulaş şi varză cu cârnaţi, aceeaşi scenă apropiată de public pe care urcă zeci de muzicieni în fiecare seară şi bineînţeles, acelaşi Florian Lungu cu al său costum negru şi bună dispoziţie, care prezintă artiştii în stilul său specific şi care întreţine publicul cu bancuri în pauzele dintre reprezentaţii.
Dacă ar fi să luăm la analizat zilele festivalului, fiecare dintre ele ar avea punctul său culminant şi alte puncte similare, gradate în funcţie de intensitatea trăirilor muzicale transmise de muzicieni publicului.
Marius Neset Quartet la Festivalul de Jazz de la Gărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Prima zi, când lumea de abia venea şi începea să se obişnuiască cu ploaia, a debutat cu un jazz clasic, un jazz digerabil și bine pus la punct, un jazz cuminte comparabil cu alte momente ale festivalului, dar complex în acelaşi timp, cu Adam Baldych Imaginary Quartet şi Andy Sheppard Trio Libero în deschidere, urmaţi de Dave Douglas şi al său Riverside Quartet - care au demonstrat ce înseamnă tehnica şi experienţa în jazz. Noaptea a fost încheiată de Marius Neset Quartet din Norvegia, care s-a jucat cu saxofonul într-o manieră creativă şi hipnotizantă pentru public, ducând către bun sfârşit o primă zi ploiasă de festival.
Cea de-a doua zi, însoţită de şi mai multă ploaie, a schimbat deja registrul şi a adus pe scena o varietate interesantă de muzicieni de jazz din diferite colţuri ale lumii. Elena Mîndru Finnection a deschis seara, urmând Ulf Wakenius Band din Suedia şi Finlanda. Cele două grupuri au asigurat o încălzire plăcută pentru reprezentaţiile ce aveau să urmeze.
Elena Mîndru la Festivalul de Jazz de l aGărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Legenda muzicală Joey de Francesco şi orga sa Hammond au început lent, cuminte, urcând treptat în complexitate, amestecând stiluri de bebop jazz, soul şi blues, cântând cu pasiune la orgă, trompetă şi voce alternativ sau în acelaşi timp, către un extaz al publicului şi chemări repetate la bis, care nu s-au putut concretiza din pricina ordinii prestabilite şi a timpului limitat al grupurilor pe scenă.
Joey de Francesco şi orga sa Hammond la Festivalul de Jazz de la Gărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Arve Henriksen Band din Norvegia a schimbat cu totul registrul de jazz cu istorie într-unul cu totul contemporan şi electronic, aducând cu ei efecte şi sunete ce păreau din altă lume. Însoţiţi de o lună plină, norvegienii i-au condus pe cei din publicul Gărânei într-o călătorie aproape psihedelică, mult după miezul nopţii, pentru a încheia cea de-a doua zi a festivalului într-o notă unică.
Ziua a treia anunţa una dintre cele mai aşteptate grupuri ale festivalului, The Crimson Projeckt. Înainte de a se ajunge la momentul mult-aşteptat publicul a avut parte de o diversitate muzicală impresionantă chiar, deschisă de proiectul Tiberian/Dahlgren/Bestch, care a lăsat spectatorii privind uimiţi către scenă prin jazzul experimental şi poate prea elevat pentru o oră aşa de devreme. Pedro Negrescu Trio a venit cu o muzică mult mai melodioasă şi digerabilă, cu o linie de contrabas care ne amintea puţin de Avishai Cohen.
Finlandezul Kimmo Pohjonen la Festivalul de Jazz de la Gărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Finlandezul Kimmo Pohjonen care le-a urmat a fost una dintre cele mai inedite apariţii ale festivalului de la Gărâna din ultimii ani, aducând pe scenă ceva ce cu siguranţă nu se putea numi jazz, dar în care găseam aceeaşi trăire şi pasiune specifică genului. Acordeonul şi efectele electronice care îi amplificau şi îi distorsionau sunetul, alături de mişcarea scenică a finlandezului au făcut din acest concert un act de controversă în cadrul publicului.
The Crimson Projeckt la Festivalul de Jazz de la Gărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Apariţia celor de la The Crimson Projeckt a ridicat majoritatea oamenilor în picioare, strângându-i în faţa scenei și ţinându-i acolo pentru aproximativ două ore. Și-au demonstrat stilul muzical neobişnuit în care doi toboşari şi doi basiști lucrează împreună pe aceeaşi melodie, aducând în prezent câteva piese din trecutul gloriei rockului progresiv unde s-au aflat în urmă cu câteva zeci de ani şi îmbinându-le cu muzica pe care o crează acum, care nu are nimic de a face cu jazzul, dar care în mod cert este iubită de pasionaţii acestui gen.
Ultima zi a festivalului a alungat ploaia şi a dezvăluit un soare arzător care a mai uscat din noroi şi i-a energizat pe cei rămași la festival - a mângâiat corturile şi a uscat buturugile din faţa scenei. Seara a început cu chitaristul norvegian Stian Westerhus, pe care îl ascultasem şi alături de Arve Henriksen Band cu două seri înainte. El a fost un pic defavorizat de soarele care încă se afla pe cer, muzica şi efectele sale parcă putând fi mai uşor de perceput la lumina lunii, într-o atmosferă cu mai puţină agitaţie.
A urmat Jazzybit, un grup timişorean care a animat întregul public cu energia şi sunetul lor occidental, o surpriză cu adevărat plăcută pentru iubitorii de jazz din România.
Tom Harell și Esperanza Spalding la Festivalul de Jazz de la Gărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Unul dintre cele mai aşteptate momente ale festivalului a fost atunci când grupul lui Tom Harell - în formula care o include şi pe Esperanza Spalding - şi-a făcut apariţia după căderea întunericului în aplauzele publicului, demonstrând ce înseamnă jazzul de înaltă calitate. Din păcate, prezenţa Esperanzei Spalding a fost foarte subtilă şi în umbră, doar pe câteva piese, lăsând în aer un semn de întrebare.
Esperanza Spalding la Festivalul de Jazz de la Gărâna (2014) │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
Mike Stern, care asistase entuziasmat la o parte din concertul lui Tom Harell, a încheiat festivalul într-un regal de jazz alături de Bill Evans, Dennis Chambers şi Tom Kennedy, arătând un entuziasm şi o bucurie de a cânta la fel de vii pe parcursul a zeci de ani de carieră. În ciuda unor mici probleme tehnice şi desincronizări între membrii trupei, publicul a fost încântat şi i-a chemat la bis, fără a le putea fi concretizată dorinţa din pricina zborului programat. Festivalul s-a încheiat cu o urmă de tristeţe şi cu câteva scuze aduse de Marius Giura pentru prezenţa subtilă a Esperanzei Spalding şi pentru problemele ultimei reprezentaţii.
Regal de jazz cu Mike Stern, Bill Evans, Dennis Chambers şi Tom Kennedy în încheierea Festivalului de Jazz de la Gărâna 2014 │ FOTO: Ioana Taut www.facebook.com
În lunea de după festival toată lumea strângea în linşte, lăsând loc Festivalului de Folk de la Gărâna care urmează să se desfăşoare pe aceeaşi scenă în luna august. Soarele strălucea acum peste urmele de noroi, în aer rămâneau agățate parcă aplauzele unui extaz jazzistic, ce înfiripau gândurile pasionaţilor privind ediţia viitoare.
