Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Flesh Rodeo, Changing Skins și Nu & Apa Neagră - cum a început Finala Trofeului Club A

Publicat

pe

Changing Skins - Finala Trofeul Club A
Changing Skins - Finala Trofeul Club A

A trecut multă vreme de la prima ediție a concursului pentru Trofeul Club A, dar ne amintim că într-o seară friguroasă i-am văzut tot pe Flesh Rodeo pe scenă, alături de Manfellow. Poți citi cronica InfoMusic pentru imagini și impresii de la prima seară de Avanpost Rock în Club A. Atunci am spus că ambele trupe sunt demne de marele premiu și se pare că am avut dreptate. Manfellow, Flesh Rodeo, Changing Skins, Ad Hoc, Luni la Teatru, Maya și Nu & Apa Neagră au intrat în finală, își întind corzile, își aliniază stativele și-și dreg vocile pentru a trece cu bine de ultima etapă și a pune mâna pe Trofeul Club A.

Nu & Apa Neagra alaturi de juriu - Finala Trofeul Club A

Nu & Apa Neagra alaturi de juriu - Finala Trofeul Club A

Tot setul de poze se află în galeria foto de la prima seară a Finalei Avanpost Rock.

Prima seară din cadrul Finalei Avanpost Rock a debutat cu Nu & Apa Neagră. Dacă am spune că trupa oferă un spectacol inedit, nu i-am face dreptate pe deplin. Nu & Apa Neagră se declară un grup de muzică experimentală care oferă prin piesele lor o abordare verticală a muzicii. Renunță la ritmuri și structuri consacrate și pun în scenă un show cum rar vedem în țărișoara noastră.

Bineînțeles că nici instrumentele nu sunt cele cu care suntem obișnuiți. Singura apariție familiară este chitara, în rest băieții cântă la cobză, drâmbă, clarinet, fluiere și multe alte intrumente mai mult sau mai puțin convenționale care ne dau senzația că Nu & Apa Neagră ar putea compune și cânta cam la orice.

Nu & Apa Neagra - Finala Trofeul Club A

Nu & Apa Neagra - Finala Trofeul Club A

Ne-a dezmeticit din experiența experimentală apariția pe scenă a celor de la Changing Skins. Publicul a început să se ridice de pe scaune încă de la primele acorduri și să danseze ușor și timid pe piesele pop'n'roll cu care trupa a intrat în finală.

Un lucru pe care nu poți să-l treci cu vederea la un concert Changing Skins (fie el și de 30 de minute) este apariția lor scenică. Nu numai că stilul lor este în aceeași măsură extravagant pe cât este și abordarea lor muzicală, pe alocuri chiar mai extravagant, dar și dinamica lor dă proporții spectacolului. La sfârșitul micului lor recital, trupa a anunțat că urmează să filmeze încă un videoclip.

Changing Skins - Finala Trofeul Club A

Changing Skins - Finala Trofeul Club A

Flesh Rodeo au încheiat seara cu e explozie de energie. Băieții au urcat pe scenă cu aceeași atitudine debordantă, emanând aceeași energie ca în prima seară a concursului. Bineînțeles că din nou s-a pornit un mic cerculeț de pogo până la sfârșitul cântării, probabil acesta ar fi lipsit doar dacă sala ar fi fost complet goală.

Flesh Rodeo - Finala Trofeul Club A

Flesh Rodeo - Finala Trofeul Club A

Concertul Flesh Rodeo a trecut ca o furtună peste toți cei prezenți. Ne-au oferit un preludiu scurt ca apoi băieții să declanșeze valuri de metal alternativ peste noi. După cele patru piese, când spectacolul se încheiase am rămas ușor buimăciți și abia că ne-am revenit la extragerile concursului pentru votanți.

Flesh Rodeo - Finala Trofeul Club A

Flesh Rodeo - Finala Trofeul Club A

Toate cele trei trupe ce au concertat pe 15 mai în Finala Avanpost Rock vor urca și pe scena Festivalului Club A din perioada 18-20 mai. Miercuri, pe 16 mai urmează a doua parte a finalei și vom afla cine va reuși să cucerească vârful clasamentului și va pleca acasă cu Trofeul Club A.

Pentru mai multe imagini, vizitează galeria foto InfoMusic de la prima parte a finalei Avanpost Rock!

Comentează

Trending