Este foarte greu sa descriem clar în cuvinte experiența trăită la concertul lui Fink în România pentru ca a fost un concert bazat pe trăire, pe simțire, și nu pe spectacol. A fost un concert criptic, putem spune chiar, dar totodată încântător și încărcat de emoție.
Deschiderea concertului a fost asigurată de către cântărețul și compozitorul londonez Douglas Dare, care a atins coarda sensibilă a membrilor publicului, amintindu-le prin muzica și trăirile sale dramatice de momentele acelea din viață în care te întrebi care este sensul a ceea ce faci. Douglas Dare și baterista sa au purtat un dialog instrumental profesionist, asigurând o încălzire molcomă pentru concertul Fink care urma să vină.
RECOMANDARE: Vezi galeria foto de la concertul Douglas Dare
Atmosfera din Silver Church a amplificat cu siguranță senzația de adâncime și de mister pe care muzica lui Fink și a colegilor lui de trupă (Guy Whittaker - bass, Tim Thornton - baterie/chitară, Chris Nicholls - chitară) au transmis-o în seara de 4 februarie 2015 la București. Întunericul, luminile fade și aleator dispuse în spatele scenei, îmbrăcămintea neagra, barba profetică și muzica mocnită a lui Fink au creat împreună un spectacol care a lucrat cu siguranță la subconștientul multora dintre cei prezenți în public.
Am observat cu atenție și fascinație cât de multe spunea artistul despre el prin muzica pe care o cânta, creată de el, și cât de intens era procesul de introspecție atunci când închidea ochii pe scenă și își lăsa vocea să curgă în însoțirea instrumentelor. Ceea ce spuneau vocea și muzica lui Fink despre el a fost mult prea criptic ca să putem descifra pe îndelete, dar sentimentul general a fost unul de densitate, de înțelepciune, de durere combinată cu echilibru și optimism, de întuneric care tânjește de fapt spre lumină.
De altfel, la un moment dat pe parcursul concertului său, Fink a spus publicului că toți jurnaliștii spun despre muzica lui că este una depresivă, el dorind parcă sa infirme acest lucru, dar nefăcând-o verbal, ci prin intermediul unei piese dedicate lor. Nouă nu ni s-a părut o muzică depresivă, căci nu ne-a condus către tristețe și nu ne-a făcut să ne gândim la aspectele negative ale vieții, ci ne-a arătat un soi de optimism pornit dintr-un foc mocnit și continuu, alimentat de angoase și emoții, dar per ansamblu un optimism temperat și înălțător, care poate fi exprimat pe îndelete fie prin versuri scurte și simbolice, fie prin discuții filosofice interminabile și nopți nedormite. Fink a ales să livreze lumii prima variantă de a-și exprima optimismul, iar publicul din București a primit-o cu brațele deschise, parcă înțelegând ce dorește să i se transmită.
Deși senzația generală cu care am rămas în urma concertului a fost una extrem de plăcută, era un soi de senzație care nu știi exact de unde să o iei sau cum să o explici. Cu siguranță primul strat de plăcere a fost oferit de muzica bună, sunetul impecabil, alternanța între acustic și electric, melanjul de genuri muzicale și unicitate acestuia și nu în ultimul rând, de vocea lui Fink. Dar poate era nevoie de mai mult decât o simplă prezență și atenție dedicată muzicii ca să putem înțelege mai bine ce s-a întamplat pe scena din Silver Church și ce înseamnă cu adevărat muzica lui Fink.
Concertul organizat de Phoenix Entertainment a fost un succes de ambele părți, asta putem spune cu certitudine, artiștii simțindu-se foarte bine în prezența publicului bucureștean, în ciuda unor emoții mărturisite de Fink la un moment dat în prima parte a serii, iar membrii publicului folosindu-și toate resursele pentru a arăta empatia și aprecierea față de spectacolul oferit.
Setlist concert Fink, București 4 februarie 2015:
- Pilgrim
- Warm shadow
- Sort of revolution
- Yesterday
- Hard believer
- Wheels
- Perfect darkness
- Shakespeare
- Looking too closely
- Berlin sunrise