Showul a început cu cei de la Trank, trupa franceză de rock alternativ, cu o voce care aminteşte de o combinaţie între Gavin Rossdale şi Maynard James Keenan. Într-o variantă ceva mai light evident, cele două nume fiind somităţi. Francezii combină post punk-ul cu metalul şi au unele efecte electronice interesante pe piese. Această formaţie alt rock este independentă de vreo casă de discuri şi experimentează cu sound-uri diferite pe albumele sale.
Au urmat italienii de la Fall Has Come, care au venit cu propriul steag şi care m-au surprins. Se pare că sunt mai populari decât credeam, pentru că în special publicul din faţa scenei le fredona piesele. Plini de entuziasm şi cu riff-uri catchy, băieţii din peninsulă cântă un fel de rock alternativ de bal de liceu. În piese ca "Believe" am recunoscut vocalizele de grup de la 30 Seconds to Mars.
E oarecum inedit şi amuzant accentul italienesc care răzbate peste engleză şi care a făcut ca dialogul solistului cu publicul să nu fie prea bine înţeles. I-am bănuit că ar fi nemţi după accent, cu priviri duşmănoase de la cei care se uitau pe telefoane la meciul Germania - România la EURO U21.
Până să vină Disturbed am avut cam 40 de minute să îmi dau seama că e infernal de cald şi că Arenele Romane erau la capacitate maximă, sau chiar un pic peste. Doar la Placebo în 2017 am mai văzut aşa ceva şi cred că era bună o locaţie mai generoasă. Mi-e frică de ce va fi la Slayer... Cozile la bere, apă şi suc erau haotice şi mai toată lumea se înghesuia în zona frontală şi centrală a Arenei. În spate era mai OK şi îi invidiez pe cei care au stat pe scaune.
Cine dorea să iasă până la baie sau să ia un hotdog (sleit) făcea saună şi masaj corporal "deep tissue" prin frecare de mii de oameni. A fost o ocazie bună pentru mine să sondez publicul. Dacă la Bullet for My Valentine erau mulţi liceeni, aici am văzut numai lume cu vârste 30+ şi câţiva 20+. Puţine plete, puţini "supăraţi", multe fete cu look de Harley Quinn.
Anul trecut criticam că erau prea multe food truck-uri la Soulfly, acum lipsa de mâncare era o problemă când glicemia îţi era lovită de căldură. Trecem peste şi ajungem la invitatul principal al serii, Disturbed.
Aveam un pic de îndoială în suflet, pentru că am fost fan Disturbed dintotdeauna, dar nu i-am mai auzit live. Le ştiam totuşi rutina din ultima vreme şi acel moment special dedicat awareness-ului pentru probleme psihice, adicţie şi suicid. După un solo de tobe şi buildup, Disturbed a început cu "Are You Ready?" (piesă de pe LP-ul din 2018), iar solistul David Draiman părea un pic obosit, dar încântat să fie aici pentru prima oară.
Chitaristul şi toboşarul au fost la înălţime, iar pentru cei aflaţi în spate am avut o pânză/ecran în spatele trupei pe care vedeam mişcările scenice ale lui Draiman and co. Setul a continuat cu "Prayer", prima piesă de pe abumul "Believe" din 2002. Am avut un breakdown aici care se preta chiar şi la moshpit, iar voccea lui Draiman începea să se încălzească cu clasicele sale vocalize.
Întotdeauna am avut părerea că are un fel de voce ca a lui Jonathan Davis de la Korn, dar mai studiată, mai înaltă şi cu unele inflexiuni de Bruce Dickinson. E genul de solist care nu are nevoie să ţipe, pentru a putea acoperi cu magnitudinea vocii o arenă. Am ajuns apoi la "Liberate", primul mare hit fredonat de toată arena. Acesta a fost momentul când mi-am amintit de ce am ascultat Disturbed tot liceul.
Era perioada AMV-urilor cu Dragon Ball Z de pe DC++ şi ODC, toate ilustrate cu Disturbed, mai ales cu această piesă. Orice luptă de Pokemon, Naruto, DBZ, box, sport de contact a avut cel puţin un clip cu Disturbed, energia lor fiind specială mai ales în momentul de dinaintea loviturii finale. După acest triplet de piese David ne-a vorbit despre frăţia rock şi felul în care suntem cu toţii fraţi şi surori.
După alte 2 piese ("The Vengeful One" şi "The Animal") a continuat în aceeaşi notă, vorbind despre faptul că lumea nu a mai fost niciodată aşa divizată cum este azi. Diferenţele de religie, rasă, orientare sexuală îi divid pe oameni, dar solistul ne amintea că dragostea nu are culoare, religie sau gen şi că rock-ul ne uneşte pe toţi.
Am revenit apoi la "Stupify", una din piesele de pe albumul de debut Disturbed, "The Sickness". De pe acelaşi LP aveam să mai auzim şi "The Game" şi "Voices". La final am avut şi un moment de virtuozitate a chitaristului Dan Donegan. Pe parcursul showului, fiecare membru al trupei a avut propriul moment de glorie, inclusiv cu un solo de bas al lui John Moyer şi un solo de tobe al lui Mike Wengren.
După ce ne-am energizat cu "10.000 Fists" şi "The Game" a venit cel mai special moment al serii. A fost un anunţ din partea lui David Draiman că e OK să cauţi ajutor dacă te confrunţi cu adicţia sau depresia. A vorbit despre suicid şi ne-a prezentat un colaj cu marii artişti care ne-au părăsit, de la Chester Bennington la Chris Cornell, Keith Flint, Kurt Cobain şi actorul Robin Williams.
A cerut şi celor de la Arene să ridice mâna dacă s-au confruntat cu depresia sau adicţia şi peste jumătate din public a ridicat mâna. A fost un moment de maximă vulnerabilitate şi sinceritate, în care şi David şi colegii de trupă au recunoscut că s-au lovit de aceste probleme, fie ei, fie prin cei dragi. Am ascultat apoi "Reason to Fight" şi "Hold Onto Memories", care ne-au transpus în aceasi atmosfera meditativă.
Apoi David a urcat pe scenă 2 persoane din public, o fată şi un băiat. Fata avea o foaie cu un mesaj prin care spunea că muzica Disturbed a ajutat-o să treacă peste probleme grave, iar băiatul tocmai îşi pierduse tatăl cu 10 zile în urmă. A fost un moment emoţionant în care arena îi repetă numele lui Radu, tânărul afectat de tragedia personală, iar solistul Disturbed avea lacrimi în ochi.
Piesele, discursurile şi deschiderea au fost o veritabilă sesiune de terapie pentru cei aflaţi acolo şi care au plecat cu o lecţie importantă. "Indestructible" şi "Inside the Fire" ne-au redat energia", dar "Sound of Silence" ne-a arătat că Disturbed poate interpreta o capodoperă în stil propriu. Toate bliţurile telefoanelor şi brichetele au făcut lumină la Arenele Romane, fluturând pe ritmul legendarei balade de la Simon & Garfunkel.
"The Light" şi "Stricken" păreau să fi încheiat seara, doar că lipsea ceva... E vorba despre "Down With the Sickness, indiscutabil cea mai populară piesă a formaţiei, care a fost cântată la bis. Chiar eram curios dacă Draiman va păstra şi acel monolog despre abuz din melodie şi l-a păstrat, iar solo-urile şi crescendo-ul spre acel moment au fost fix ca la albumul de debut.
E interesant că solistul a început concertul părând obosit, dar pare a se fi încărcat de la public pe măsură ce treceau minutele. Ultimele piese au fost fredonate intens de cei prezenţi, iar pe "Down With the Sickness" a început şi ceva headbanging şi o tentativă de mini pogo. Concertul Disturbed a fost excelent pentru a readuce în actualitate o trupă de rock alternativ foarte mare la început de ani 2000 şi care a rămas mare şi acum şi sinceră cu propriul stil şi cu fanii.
Mi se pare important şi că muzicienii au înţeles rolul de formatori de opinie, de mentori şi ghizi şi că energia violentă din piesele lor e canalizată pozitiv. Discursul despre depresie a schimbat radical vieţi şi opinii, pentru că în România nu se vorbeşte destul despre asta. Dacă o singură viaţă a fost salvată aseară de Draiman and co, scopul vizitei lor în România a fost atins.
Ar fi meritat un loc de desfăşurare mai mare decât Arenele Romane, transformate de această dată ]n saună...
Iată setlist-ul concertului Disturbed de pe 27 iunie 2019 de la Arenele Romane:
- Are You Ready
- Prayer
- Liberate
- The Vengeful One
- The Animal
- Stupify
- Voices
- Land of Confusion
- Ten Thousand Fists
- The Game
- No More
- Hold On to Memories
- Indestructible
- Inside the Fire
- The Sound of Silence (Simon & Garfunkel cover)
- The Light
- Stricken
- Down With the Sickness