Când spui Diana Krall te poți gândi la jazz, emoție, eleganță, sinceritate, pasiune, modestie. Asocierea pe care nu o vei putea face însă niciodată este aceea cu ideea de divă. Rochiile lungi din satin și vocea caldă nu sunt croite pentru Diana Krall. Ascultând-o la Sala Palatului în cadrul concertului susținut pe 30 iunie am înțeles că pentru a cânta jazz trebuie să îl simți, iar pentru a-l simți nu ai nevoie de o ținută extravagantă sau de un discurs îmbrăcat în cuvinte pompoase. Simplitatea sa a fost o gură de aer proaspăt, muzica deconectându-i pe cei prezenți de Bucureștiul gri și plouat de afară. Chiar dacă tematica unora dintre piese a aluncat spre aceeași vreme mohorâtă de care probabil unii din public și-ar fi dorit a se dezlipi, căldura instrumentelor și a vocii sale au topit orice tremur tomnatic, lăsând melancolia să plutească în aer deasupra unui șemineu imaginar. Jazz-ul anilor '20 a fost retrăit într-un context intim, vocea șoptită și ușor răgușită a Dianei Krall purtând spectatorii către momentele de vârf ale acestui gen muzical printr-un setlist cu piese din repertoriul Ray Charles, Nat King Cole, Tom Waits, Betty James.
Diana Krall este un simbol al muzicii jazz contemporane. Cu peste 15 milioane de albume vândute în întreaga lume și două premii Grammy în palmares, artista de origine canadiană a demonstrat în nenumărate rânduri că iubește muzica jazz și că îi admiră pe toți cei care au scris istorie în lumea jazz-ului, compunând bijuterii precum "Just You, Just Me" sau "Lonely Avenue". Atipic poate pentru un artist de calibrul său, felul în care Diana Krall își "vinde" muzica publicului nu este poate ceea ce unii dintre spectatori s-ar aștepta să audă. Mă refer aici la scurtele intervenții dintre piese, care în cadrul concertului de la Sala Palatului au dat impresia unei neobișnuite rețineri. Judecând însă după interpretarea pieselor și numeroase alte concerte susținute în întreaga lume, cred că pentru Diana Krall muzica este cea care vorbește mai mult decât orice artificii regizorale. Nu este tipul de artist care să "întrețină publicul" cu discursuri pregătite de acasă, conversația cu audiența având loc natural și la obiect, adaptată la contextul fiecărui moment al spectacolului.
Diana Krall în concert la Sala Palatului pe 30 iunie 2013
"Bună seara. Ne bucurăm să fim din nou la București. Am avut foarte puțin timp la dispoziție de când am ajuns în oraș. Aseara am ieșit puțin pentru a lua cina în centrul vechi. Mâncarea a fost delicioasă, servirea excelentă. Acesta a fost cel mai bun cadou pe care îl puteam primi aici. (aplauze) Vom cânta acum o piesă din anii '20. Nu o vom cânta în felul în care a fost scrisă, ar fi putut fi scrisă ieri. E o poveste tristă despre un fluture prins de ploaie. Perfect pentru vremea de acum."
Umorul involuntar creat de legarea prezentării pieselor de contextul concertului a fost exploatat cu dezinvoltură de către Diana Krall, care nu s-a abținut din a puncta cu sarcasm orice aspect ce ar fi putut stârni mai târziu comentarii din partea spectatorilor. Da, "Let It Rain" este o piesă prefectă pentru vremea ploioasă din București, la fel ca și multe alte piese melancolice din setlist, i-a avertizat Diana Krall pe cei din public. Și da, voi interpreta acum o piesă din repertoriul Ray Charles, care "ei bine, nu este aici", replica venind ca o reacție la entuziasmul unora dintre spectatori.
Concert Diana Krall la Sala Palatului pe 30 iunie 2013
Diana Krall a fost acompaniată pe scenă de o echipă de instrumentiști "brici", pe numele lor Aram Bajakian (chitară), Dennis Crouch (bass), Stuart Duncan (vioară, ukulele), Karriem Riggins (tobe) și Patrick Warren (orgă). În prezentarea lor artista canadiană a șovăit puțin, numele basistului creându-i ceva probleme. Dorind să compenseze parcă pentru faptul că i-a uitat numele, prezentarea instrumentiștilor s-a repetat apoi pe parcursul serii după aproape fiecare piesă.
Cel mai impresionant moment al concertului a fost cred cel al interpretării piesei lui Tom Waits, "Temptation". Solo-ul de vioară al lui Stuart Duncan, pigmentat de un solo la orgă al Dianei Krall, au stârnit aplauze puternice din partea publicului, interpretarea melodiei ducând originalul în sfera altor valențe. Setlistul a cuprins, de asemenea, piese din repertoriul Ray Charles, Nat King Cole și chiar Bob Dylan, artista mărturisind înainte de prezentarea melodiilor că îi admiră pe toți și că toate aceste single-uri sunt printre preferatele sale.
Diana Krall în concert la Sala Palatului pe 30 iunie 2013
Vezi galeria de poze de la concertul Diana Krall, Sala Palatului, 30 iunie 2013
Diana Krall mărturisea anul acesta într-un interviu că deși cântă jazz de când se știe, este convinsă că nu va putea ajunge niciodată la nivelul marilor cântăreți de jazz pe care îi admiră, exemplul dat fiind Renee Rosnes. Deși își dorește să fie precum Eddie Vedder (Pearl Jam) atunci când interpretează "Comfortably Numb" sau ca Elton John ori de câte ori se așează la pian, personalitatea sa și modul ei de a simți muzica nu au nevoie, credem noi, de niciun adaos. În cazul Dianei Krall, indiferent dacă va readuce în prezent jazz-ul anilor '20, așa cum s-a întâmplat la Sala Palatului, ori dacă va interpreta piese compuse de ea, întotdeauna va exista ceva numai al său. Emoția dezbrăcată până la esență și retrăită din nou și din nou, de fiecare dată când urcă pe scenă.
Setlist Diana Krall, Sala Palatului, 30 iunie 2013
- When The Curtain Comes Down
- We Just Couldn’t Say Goodbye
- There Ain’t No Sweet Man Worth The Salt Of My Tears
- Just Like A Butterfly That’s Caught In The Rain
- Everything’s Made For Love
- Let It Rain
- Temptation (Tom Waits)
- Peel A Grape
- Glad Rag Doll
- Deed I Do
- Write Myself A Letter
- How Deep Is The Ocean
- On The Sunny Side Of The Street
- Lonely Avenue (Ray Charles)
- Simple Twist of Fate (Bob Dylan)
- Wide River To Cross
- Just You, Just Me (Nat King Cole)
- Boulevard Of Broken Dreams
- I’m A Little Mixed Up (Betty James)
Bis
- (Looking For) The Heart Of Saturday Night
- Ophelia
- Prairie Lullaby
