Prima seară la Summer in the city 2023 a însemnat o încălzire cu nume din industria muzicală din România. Pe Eva Timush am asemănat-o din primul moment cu personajul Jocelyn din “The Idol”. Aveam senzația că revăd frânturi din momentele coregrafice din serial, “Too Deep” fiind piesa cu care aceasta a ieșit cel mai mult în evidență din punct de vedere vocal. Mario Fresh a punctat mai bine din punct de vedere live, beneficiind de o trupă de instrumentiști talentați. A ieșit în evidență prin “Chitara mea”, cu refren preluat de la Dan Spătaru și cu hit-ul “Necesar”, care a animat mai mult audiența. E de punctat că vorbim de o prezența restrânsă, pe care și Nicole Cherry a avut-o în timpul live-ului său. Porțile care făceau separarea dintre cele două sectoare de gazon au fost deschise doar înainte de momentul lui Jason Derulo, doritorii înaintând fără opreliști în față scenei.
Nicole Cherry a avut de asemenea un band care a conturat bine prestația ei cu parfum romantic-melancolic, ca apariție aducându-mi aminte de Andra. A fost inclusă și una din piesele estivale cu care aceasta s-a lansat acum aproape 10 ani, “Vara mea”, dar și single-ul lansat anul acesta cu Vlad de la BUG MAFIA care se bucură în continuare de succes, “Nu mai consum”.
Jason Derulo
Prestația lui Jason Derulo a început cu adevărat la 20:45, jumătate de oră fiind un preambul realizat de DJ-ul acestuia care a ales numeroase hit-uri actuale pentru a încălzi atmosfera. Am ascultat astfel piese de la Harry Styles, The Weeknd, Dua Lipa, The Måneskin, Fisher.
Frapant a fost că pe Jason îl așteptau cu foarte multă nerăbdare numeroși copii și oameni în etate, momentul când acesta a apărut pe scenă declanșând ropote de aplauze. Vorbim despre un nume din actuala industrie muzicală care vinde foarte mult conținut pe gustul lor maselor, de un cântăreț și dansator care a știut în cei aproape 20 de ani de carieră cu ce nume să se asocieze, alături de cine să lanseze hituri, cum să arate și ce mesaje să promoveze.
Publicul a fost încântat de alternarea de piese precum “Wiggle”, “Acapulco”, “Savage Love” sau “Other Side”, dar și de coregrafiile îndrăznețe ale dansatoarelor și ale lui Jason implicit.
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze cu Jason Derulo la „Summer in the city” 2023
Cea de-a doua zi de festival a însemnat un flux mai mare de oameni, alte stiluri de muzică și un artist central în jurul căruia totul parcă gravita. Am ajuns în timpul performance-ului susținut de Abby Roberts, o voce interesantă. Una din fetele care a știut cum să vândă foarte bine imagine cu ajutorul rețelelor sociale, s-a apucat de muzică în 2020, pe un val de popularitate câștigat în urma multor clipuri legate de zona de make-up.
Calum Scott a devenit în timp mult mai mult decât un băiat care poate cânta foarte bine cover-uri Maroon 5. M-a încântat că a ales să cânte “This Love”, pentru prima dată live o parte din noul sau single “At Your Worst”, dar și piese care au rămas cumva în memoria noastră auditivă din ultimii 10 ani - preluarea “Dancing On My Own”, “Where Are You Now” sau emoționanta “You Are The Reason”.
Editors
În sfârșit, îi vedeam pentru prima dată live, iar așteptările mele au fost depășite. La un moment dat simțeam că ei cântă doar pentru mine și zâmbeam neîncetat. Din punctul de vedere al playlistului, am fost cumva contrariată că au lipsit anumite piese și că nu ales rețeta clasică cu cele mai cunoscute. Nu știu cât ar fi făcut diferența dacă ar fi ales “A Ton of Love”, “Sugar”, “You Don’t Know Love” sau “Black Gold”, pentru că, cel puțin în zona unde am stat în față scenei, nu a existat prea mult entuziasm sau energie din partea grupui strâns acolo. Poate de aceea, trupa a ales alte creații, nu cu foarte multă forță sau intensitate, față de ceea ce au cântat în acest an la alte festivaluri ca Werchter, Pinkpop sau Ellenic.
Desigur, discutăm spre un alt registru muzical față de RW, de mult nerv, patos, cu un Tom Smith care se plimbă frenetic de-a lungul scenei și încearcă cumva să înlăture orice gând negativ sau conflict interior prin felul în care se exterioriza, fără să comunice cu publicul prea mult.
Solistul, considerat artistul britanic cu cel mai larg registru vocal de aproape 5 octave, a strălucit și în momentele în care prelua chitara sau se așeza la micul pian de pe scenă.
“An End Has A Start”, a doua piesă, nu a fost deloc aleasă întâmplător. O melodie cult din discografia trupei, de pe un album foarte bine primit, care punctează fragilitatea vieții și felul în care avem datoria să trăim și să fim bine cu noi înșine, având în permanență ecoul singurătății care ne va înconjura în momentul trecerii dincolo. Chiar și din abisul suferinței, putem să ne ridicăm și să ne întoarcem către lumina. Cumva, în jurul acestor teme de izbăvire, speranța și reconstrucție personală se învârte întreaga creație Editors. De 20 de ani această trupă se reconfigurează, păstrând temele, abordările și felul de a performa live. Vorbim de o entitate care pulsează, care te animă și îți este aproape de suflet, iar în seara de 19 august am pășit în această dimensiune specială conturată de cei 6 artiști.
A fost o incantație de o oră din care nu au lipsit piese de pe cel mai recent material „EBM”creat în timpul pandemiei în nuanțe rave, indie și industrial rock. “Hallelujah (So Low)”, piesă creionată cu sonorități aggressive synth-rock, compusă după ce Tom a vizitat taberele de refugiați din nordul Greciei, l-a făcut să declare la un moment dat în presă cât de crucial este să realizezi ce e cu adevărat important în viață și să îți îndrepți toată atenția și grija către oamenii pe care îi iubești. Live a sunat excepțional, având momente explozive pe refren, în care mixul dintre vocea lui Tom și zona instrumentală a fost puternic, fără să te lase indiferent.
“Killer”, piesă statement de la începutul lui 1990, a fost inclusă în acest turneu și nu a lipsit din setlist-ul de București. Versurile se mulează perfect pe creația Editors, fiind poate mai actuală în prezent, iar Tom a punctat foarte bine mesajul de însingurare și lipsa comunicării reale dintre suflete care are că efect o moarte spirituală și nu numai.
Editors au încheiat în forță cu “Papillon”, piesă care cred că nu poate lipsi vreodată dintr-un setlist Editors. Una din creațiile cu rol de trezire a conștiinței, de conturare a unei escapade dintr-un context profund nesănătos și de refacere a vieții, având aproape sufletul care contează.
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze cu trupa Editors la Summer in the city 2023
Robbie Williams
Robbie e un nume care în mod evident nu mai are nevoie de foarte multe prezentări sau introduceri. Un artist aclamat, complet, care a îmbătrânit frumos și care nu se dezice vreo secundă de trecutul său și de încercările avute. Cu un playlist cumva mai coeziv decât la primul eveniment din 2015, cu multe momente în care acesta a comunicat cu fanii în mod autentic, deloc teatral.
Naturalețea sa, felul în care își povestește cumpenele arată că da, Robbie de acum este un om realmente “Strong”, fără mască, care a înlocuit adicțiile (de 23 de ani nu mai consumă alcool) cu momentele creative dăruite publicului și timpul petrecut în familie. Nu s-a ferit să admită că în tinerețe nu își imagina că va avea o soție sau copii, însă acestea au venit la timpul potrivit și sunt centrul a tot ceea ce vedem în universul său. (“De toate lucrurile de care fugeam, trebuia de fapt să fug înspre ele.”)
Concertul a avut loc în ziua în care Coco, una dintre fetițele sale împlinea 5 ani și astfel, alături de întreagă audiență am cântat La mulți ani acesteia și desigur “Love My Life”.
Maturitatea lui RW este vizibilă atunci când povestește cu seninătate, fără încrâncenare ca pe vremuri, despre perioada Take That:
“Atunci când m-am alăturat trupei, am crezut că sunt într-un fel de gang, dar nu era așa pentru că acei băieți nu mă plăceau. Mă percepeau supărător, leneș, prost, deloc popular și asta m-a făcut să mă simt trist. Și nu doar atât. Gary Barlow era solistul principal pe toate piesele. M-am gândit la momentul când voi primi șansa să fiu eu solist pe una din piese. Și am primit această ocazie. Dar, erau atât de multe reguli făcute de management care mă amenința constant că voi fi dat afară din trupă. Într-o zi, după cel de-al treilea album, am realizat că nu mă mai pot concedia, așa că am încălcat toate regulile. M-am dus la Glastonbury și am petrecut timp cu o anumită trupă.”
A urmat firesc, “Don’t Look Back în Anger”, un fel de armistițiu de pace și cu trecutul TT, dar și cu membrii Oasis cu care a fost în conflict și după acei ani. A povestit desigur și de reîntoarcerea în trupa în 2010 pentru un nou album și reprezentații. “Eram fericit pentru ei, erau mai mari decât în trecut. Și mi-am spus: dacă nu îi poți bate, alătură-te lor.” Revenirea tuturor la sentimente mai bune a lăsat drumul liber, fiind multe speculații privind un nou viitor turneu alături de foștii colegi.
“Feel” a creionat un moment extrem de emoționant, pentru că apoi să ne revenim repede cu “Kids”, piesă cântată alături de 3 vocaliste care au strălucit pe tot parcursul acesteia. Cu o secție ritmică fără cusur, suflători pe măsură și un balet format din dansatoare excelente, momentul a fost într-adevăr unul desăvârșit.
Bisul nu a lipsit și a venit firesc cu “No Regrets”, cu referire tot la ruptura de Take That, însă cu acel mesaj universal livrat de band care poate călăuzi orice suflet în desprinderea de un context nepotrivit, abuziv și greu de gestionat pe mai departe.
Am observat că nu au fost incluse anumite piese ca în restul concertelor avute în acest an, poate și pentru că Robbie nu era în cea mai bună formă fizică în respectiva seară. Dacă aș fi auzit “Eternity”, “The Road To Mandalay” sau chiar puțin dintr-o piesă creată alături de Lufthaus, aș fi scris că a fost un live act perfect. Însă, cu toții fugim spre aceasta și ne dorim perfecțiunea, însă sunt rare clipele când putem spune că am atins-o și păstrat-o pe termen lung în vreun plan al vieții.
Spre final, am primit o nouă confesiune marcantă legată de viață sa, cu sinceritate și lacrimi în ochi:
“Călătoria mea a fost frumoasă, dar cu multe momente cumplite. Pare că am fost născut cu o rană deschisă. Mult prea sensibil, aveam nevoia acută să fiu plăcut, iubit și dacă nu se întâmplă așa, resimțeam o imensă rușine. Era dureros să trăiești cu mintea mea ultrasensibilă. Chiar dacă am devenit cunoscut odată cu trupa, vocile din mintea mea se acutizau și deveneau din ce în ce mai zgomotoase. Îmi spuneau că nu sunt demn de succesul pe care îl am, că nu pot cânta, că sunt gras, că arăt stupid și că nu pot dansa. Așadar, am încercat să extrag aceste voci din minte cu alcool și droguri. Dar, totul a devenit din ce în ce mai rău. Am reușit să renunț la ele, însă când poți să faci asta, rămâi fix așa cum ești tu: sensibil, depresiv, anxios, izolat, cu frică de mulțime, dislexic, cu tulburare dismorfica corporală. Zilele deveneau din ce în ce mai lungi. Mă trezeam și mă întrebam cum e restul vieții dacă tot ceea ce fac e să îndur totul. Două lucruri m-au ținut pe planetă: soția mea și voi, fanii mei. Pentru că voi existați, eu încă mai trăiesc și vă sunt foarte recunoscător. Vă mulțumesc că m-ați protejat când nici nu știați că faceți asta. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
Firesc, momentul a fost încununat cu “Angels”, una din cele mai puternice piese din repertoriul sau, extrem de bine vândute și poziționate în topurile de specialite din 1997 până în prezent. Un mix a capella pe post de testament “Let Me Entertain You” / “Strong” / “Feel” / “Rock DJ”/ “Angels” a închis ciclic seara, alături de noi mulțumiri aduse unui public excepțional. RW s-a retras senin în aplauzele necontenite ale celor prezenți.
RECOMANDARE: Vezi galeria de poze cu Robbie Williams live la Summer in the city 2023
A fost un festival eclectic, cu un public de toate vârstele, care s-a bucurat preț de 2 zile de o varietate de concerte live. Așa cum a observat și Robbie, a fost cu mult zâmbet și bucurie printre noi toți. And that’s a wrap, Summer In The City.
Evenimentul a fost organizat de Marcel Avram și D&D East Entertaiment.