Urmărește-ne în Social Media

rock

Floarea de Iris ne-a adus "Din nou împreună"

Timpul s-a oprit în loc pe 15 octombrie 2015 când la Sala Polivalentă a concertat Naționala de Rock a României – Cristi Minculescu și Iris. Trupa s-a întors pe scenă în cadrul turneului "Din nou împreună", o revenire de altfel care s-a bucurat de un succes uriaș.

Publicat

pe

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Înainte de ora începerii concertului, mi-am pus de câteva ori bune întrebarea: se va aduna oare destulă lume? Răspunsul începusem să-l primesc puțin după sfertul academic când, încetul cu încetul, lumea începea să se adune ca până în jurul orei 20:00 să văd sala aproape plină. Fani de la începuturile trupei, tineri, părinți cu copii, adolescenți, toți au stat cu sufletul la gură până la urcarea pe scenă a trupei rock care a devenit legendară în toată țara și peste hotare.

Nu a fost nevoie de o trupă în deschidere, însă, ceea ce am auzit de la prezentator, ne-a pus parcă în priză: "Cuvintele sunt de prisos. Fericirea este în fața voastră." Publicul a intrat în delir când trupa a urcat pe scenă, stare ce a escaladat în momentul în care și-a făcut apariția și Cristi Minculescu, începând să cânte melodia "Pământul".

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Bună seara, copii! Bună seara, prieteni!", acestea au fost cuvintele lui Minculescu în prima pauză dintre cântece, replică care a dat fiori pe șira spinării, urale de fericire și aplauze lungi, ca mai apoi să urmeze un prim moment încărcat de emoții când a început să cânte "Nu mă uita". Nu cred să fi fost vreo melodie la care publicul să nu cânte fiecare vers. A fost o conexiune foarte mare între cei de pe scenă și cei din auditoriu, una care devenise un mare și frumos duet.

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Seara a fost marcată și de prezența câtorva invitați speciali cărora Cristi le-a făcut loc pe scena de la Polivalentă. Astfel, i-am ascultat pe Mircea Vintilă cu melodia "Corso" și pe Paula Seling interpretând "Cine mă strigă". Totuși, cea care a reușit să facă pielea de găină și să te lase mut de uimire a fost în momentul în care soprana Felicia Filip a urcat alături de Minculescu pentru melodiile "Baby" și "De vei pleca". Nu cred că sunt destule cuvinte pentru a exprima emoțiile din acel moment și pentru a descrie delicatețea și unicitatea interpretării. Cu siguranță niciodată ceea ce vom asculta pe Youtube nu se va putea compara cu momentul live în care trăiești o experință covârșitoare. Și apropo de emoții întinse la maxim, cred că apogeul a fost atins la "Vis pierdut" când pe ecrane au apărut imagini cu artiști plecați dintre noi – i-am recunoscut imediat pe Freddy Mercury, Laura Stoica și Kurt Cobain - și în întreaga sală singurele lumini aprinse erau cele de la brichete sau telefoane și cele care luminau scena. Acel decor, melodia cântată excepțional și imaginile din background efectiv te mișcau. Și înainte de începutul cântecului, Cristi ne-a spus să aprindem telefoanele, să facem lumină și "să arătăm drumul spre casă".

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concertul Cristi Minculescu și IRIS

Mai spre sfârșit, Nelu Dumitrescu a oferit publicului un solo de tobe la care era imposibil să nu începi să bați ritmul și, mai mult, fiul său, Cristi Dumitrescu, a urcat alături de el să dovedească faptul că zicala "așa tată, așa fiu" se aplică încă o dată. Valter Popa s-a jucat la chitară cu mult profesionalism, s-a și duelat cu Boro din când în când. Scena a fost a lor, se distrau, puteai simți acel lucru, ei erau acolo pentru publicul care îi iubea. Cred că am auzit de mai bine de 2 sau 3 ori replica lui Cristi: "Aplaudați-vă pe voi!". Mai bine spus, acest concert nu a însemnat doar Minculescu și Iris; a însemnat ei și noi, un tot unitar, artistul unit cu publicul. S-au întors și pentru bis cu "Strada ta" și "Floare de iris", fără de care concertul nu cred că ar fi fost complet.

Am ascultat multe melodii celebre, am cântat, am bătut din palme, am simțit fiori și am trăit fiecare moment completat de întregul decor cu show de lumini și efecte pirotehnice și cu o calitate a sunetului bună. Această revenire a meritat întreaga așteptare, entuziasmul s-a văzut pe chipurile celor prezenți de la început și până la sfârșitul concertului, a fost o experiență care te-a lăsat pe de o parte răgușit și pe de alta cu o seară de neuitat. Mulțumim, Iris!

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015

Cristi Minculescu și IRIS în concert la Sala Polivalenta pe 15 octombrie 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Setlist Cristi Minculescu și Iris, Sala Polivalentă:

  1. Intro
  2. Pământul
  3. Călătorul
  4. Nu mă uita
  5. Frumusețea ta
  6. Corso – Mircea Vintilă
  7. Maxima Iris
  8. Noaptea
  9. Trenul
  10. Cine mă strigă – Paula Seling
  11. Doamna în negru
  12. Eu și cu tine - acustic
  13. Love of my Life - acustic
  14. Vis pierdut – acustic
  15. Ultima toamnă – acustic
  16. Mereu împreună
  17. Baby – cu Felicia Filip
  18. De vei pleca – cu Felicia Filip
  19. Casino
  20. Să nu crezi
  21. Tot zbor
  22. Pe ape
  23. Somn bizar
  24. B1 Strada ta
  25. B2 Floare de iris

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Ce aduce Moș Crăciun la Târgul din Piața Constituției și ce artiști urcă pe scenă între 13 și 15 decembrie

Moș Crăciun este și în 2024 vedeta Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Copiii îl vor putea întâlni pe Moșul și îi vor putea înmâna personal scrisorile cu dorințe. Află care este programul lui Moș Crăciun și ce artiști vor anima atmosfera în weekend-ul 13 - 15 decembrie.

Publicat

pe

Moș Crăciun din Piața Constituției
Moș Crăciun din Piața Constituției │ FOTO: Târgul de Crăciun din Piața Constituției / CREART

Pe 14 decembrie, Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Entuziast și pregătit pentru întâlnirea cu cei mici, Moșul a transmis un mesaj.

"Ho ho ho! Dragii Moșului, abia aștept să ne revedem! Pe 14 decembrie zbor cu renii mei către cel mai mare și mai frumos târg de Crăciun. Căsuța Moșului vă este deschisă tuturor între orele 17:00 și 22:00. În 15, 21 și 22 decembrie ne vedem între orele 10:00 și 13:00, apoi moșul va lua o scurtă pauză pentru a-și odihni genunchii și reluăm poveștile începând cu ora 17:00.

În săptămâna 16 - 20 decembrie, dar și pe 23 și 24 ne vedem la Căsuța Moșului începând cu ora 12:00. Elfii mei vă vor ajuta cu programul, pentru că Moșul nu poate face totul singur și nici nu prea vede fără ochelarii de citit. Ne vedem la Târgul de Crăciun din Piața Constituției!", a spus Moș Crăciun.

Ce ateliere se pregătesc în Căsuța lui Moș Crăciun

  • Miercuri 11 decembrie - 18:00
    • Scrisori din Laponia - Atelier de lectură și joacă susținut de Victoria Pătrașcu (Vârsta recomandată: 6 - 9 ani) - Intrare liberă
  • Joi, 12 decembrie - 18:00
    • Crăciun în Regatul Timpului  - Atelier de lectură și creativitate susținut de scriitoarea Adina Rosetti (vârsta recomandată 8 - 12 ani) - Intrare liberă
  • Vineri, 13 decembrie - 18:00
    • Salvează Crăciunul împreună cu Vulpea Polară Miko - Atelier de lectură și jocuri creative susținut de scriitoarea Andreea Iatagan (Vârsta recomandată 6 - 10 ani) - Intrare liberă

Casa lui Moș Crăciun

În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.

Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:

  • 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
  • Între 16 - 20 și 23 - 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.

"Atelierul Elfilor"

Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:

  • luni – joi (16:00 – 21:00),
  • vineri – duminică (14:00 – 21:00)
  • între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).

Cât costă atracțiile pentru copii

Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.

  • O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
  • O tură în roata panoramică - 25 de lei

Programul concertelor la Târgul de Crăciun din Piața Constituției în weekend-ul 13 - 15 decembrie

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 Bere Gratis
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 Bosquito

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
  • 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band

Târgul de Crăciun din Piața Constituției rămâne deschis până pe 26 decembrie. 

Citește în continuare

Concerte & turnee

Voltaj a sărbătorit 25 de ani de activitate alături de 4000 de fani

Pe 3 decembrie, Voltaj a sărbătorit la Sala Palatului 25 de ani de activitate. Formația a oferit un show electrizant celor 4000 de fani veniți la concert. Printre invitații speciali s-au numărat Feli și Cristi Minculescu.

Publicat

pe

Călin Goia de la Voltaj
Călin Goia de la Voltaj │ FOTO: Captură YouTube

Peste 4000 de fani au fost prezenți pe 3 decembrie la un show plin de energie și emoție. Evenimentul s-a bucurat de o producție spectaculoasă, setlistul conținând piese emblemă ale formației, dar și melodii noi, interpretate alături de invitați surpriză. De la prima până la ultima melodie, publicul nu a stat jos o clip, toți cei din sală cântând, dansând și trăind fiecare moment, într-o adevărată sărbătoare a muzicii.

Călin Goia: "Am fost copleșiți! Le mulțumim (fanilor) că ne sunt alături de un sfert de veac"

Printre invitații care au urcat pe scenă alături de Voltaj s-au numărat: corul Voltaj Academy, fetele de la Amadeus, solista Feli și legendarul Cristi Minculescu de la trupa Iris. Momentul cel mai emoționant al serii a fost atunci când Minculescu a invitat publicul să cânte "La mulți ani" trupei Voltaj, un gest care a stârnit o reacție puternică din partea celor 4000 de oameni prezenți.

"A fost o petrecere de 25 de ani absolut superbă, cu energie, emoție și o sală plină de oameni frumoși și gălăgioși, exact așa cum ne plac nouă. Am fost copleșiți! Și le mulțumim că ne sunt alături de un sfert de veac", spune Călin Goia.

VIDEO de la concertul aniversar Voltaj


De-a lungul timpului, Voltaj a lansat hituri precum "Pic, pic", "Dă vina pe Voltaj", "Și ce", "Meci de box", "Mi-e dor de", care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În februarie 2020, trupa a cucerit inimile fanilor cu "Doar pentru ea", o declarație de dragoste pusă pe note muzicale, iar de 1 iunie trupa a lansat "Copile", o piesă prin care trebuie să ne amintim cu toții că suntem copii și că ne putem bucura la fel ca cei mici. Între 3 și 5 decembrie 2021, Voltaj a susținut mai multe concerte, atât în Toronto, cât și în Montreal, iar de Crăciun a lansat "Anotimpuri", o colaborare cu Vali Sterian, regretatul muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și rock.

Citește în continuare

Trending