Sick N' Beautiful
De la Sick N' Beautiful nu am prins decât ultima piesă, dar ce mi-a sărit în ochi a fost costumaţia artiştilor şi mai ales "farurile" verzi luminoase montate de solistă în... o anumită zonă. De altfel şi costumele celorlalţi i-ar face pe cei de la Lordi să se încline puţin. Ce cântă trupa aceasta? Un rock alternativ, cu o voce ce mă duce cu gândul la industrial, dar mai mult Celldweller decât Combichrist sau Ministry. Chitara e memorabilă. O uşoară atitudine de In This Moment.
Wednesday 13
Wednesday 13 e mare personaj! Creierul celor de la Murderdolls mi-a amintit de solistul Avatar, care a făcut show şi butaforie la Rockstadt Extreme Fest 2023. E o combinaţie de estetică glam, de Alice Cooper şi ceva horror punk şi şi gothic metal. Foarte teatral şi numai zâmbet, un demon cuceritor, Wednesday ne-a trecut prin discografia Murderdolls, inclusiv prin hituri ca "Dead In Hollywood" şi a avut un moment comic cu "I Love to Say F*ck" şi a sa umbrelă de decor. Cert e că publicul a rezonat cu îndemnul piesei.
Am auzit şi "People Hate Me", dar şi "Drug Me to Hell", unele cu riff-uri ceva mai dure, altele mai spre punk teatral. M-a mirat că s-a găsit loc în setlist şi pentru un cover după Billy Idol, "White Wedding". Vocea are ceva de Rob Zombie, dar mai puţin forţat, nu pot să nu mă gândesc mereu la Alice Cooper când îl văd pe Wednesday. Doar că parcă mai muşcător, ca un păianjen mai mult decât un vampir. A fost si un tribut pentru Joey Jordison la un moment dat.
Cradle of Filth
Venisem totuşi pentru Cradle of Filth la Quantic şi ştiam deja setlist-ul, trăgând cu ochiul la cel de cu o seară înainte din Form Space la Cluj-Napoca. M-am bucurat să văd "Nymphetamine" pe listă şi mai mult "Her Ghost In the Fog". Am cumpărat şi un tricou Cradle, pentru simplul fapt că le pierdusem pe cele din liceu, din 2004. Sau au devenit cârpe de praf. Cel cu "Midian" şi cel cu "Principle of Evil Made Flesh" erau de colecţie...
Acum m-am procopsit cu unele asociate ultimelor 3 LP-uri, pe la 35-45 de euro. Mult-puţin? Banii s-au dus spre Sony Music, aşa îmi arăta extrasul de cont. Şi implicit spre trupă. Dani Filth a intrat foarte tonic pe scenă şi mi s-a părut mai fresh acum, la 50 de ani decât cu vreo 17 ani în urmă, când dacă nu mă înşeală memoria a poposit în Vama Veche la Stufstock 2007. Sonorizare teribilă pe atunci.
"Ostilităţile" au început cu noutăţi ca "Existential Terror", urmate de un clasic, "Saffron's Curse". Cel mai nou single Cradle, "She Is a Fire" a fost a treia piesă din setlist şi ne-a arătat în ce direcţie a mers Cradle de vreun deceniu încoace. A lăsat-o mai moale cu elementele simfonice, a concediat sopranele, a devenit mai axată pe chitară.
A prins marea conversie din black metal în extreme metal. Nu mai există black metal acum. Toate trupele edgy au fost înghesuite în Extreme Metal, de la grindcore la black metal şi unele forme de doom şi death chiar. Cei de la Cradle au fost exponenţi în black şi acum şi exponenţi în extreme metal, nu îi deranjează categorisirea.
Ne-am dus tocmai în 1994 cu "The Principle of Evil Made Flesh" şi ca element de trivia Cradle a lansat primul album cu 30 de ani şi două luni în urmă, pe 1 ianuarie 1994. Am auzit şi un "Crawling King Chaos", de pe ultimul album Cradle, "Existence Is Futile", lansat în 2021 şi serios influenţat de pandemie, profund pesimist şi nihilist. Dar abordând asta cu o veselie şi o tenacitate aparte.
În afară de Dani Filth, care îşi tot "încărca pumnii" pe scenă ca Henry Cavill în "Mission Impossible", personaj memorabil a fost chitaristul Marek Ashok Smerda. Direct "Hellraiser" cu ace pe faţă, el "poza" foarte des şi avea un stil foarte cool de a cânta la chitară. Pe verticală, orizontală şi cu tot soiul de artificii şi floricele.
Ce m-a intrigat şi am discutat asta cu nişte lume e motivul pentru care toboşarul avea un zid de plexiglas în jurul său. Posibil să aibă legătură cu acustica, ceva cu muzica black şi pedala aia dublă sau triplă? Sau avea Covid, era contagios? Revenind la setlist, piesa 6 a fost motivul pentru care mulţi am venit la concert, "Nymphetamine (Fix)".
O generaţie întreagă a suspinat pe clipul cu leagănul care se balansa, dat pe MTV, VH1 sau acel canal maghiar de rock cu logo verde, după 12 noaptea. Era perioada lui Dani Filth cu dreaduri albastre, iar solista făcea senzaţie prin tril, ducând black metal-ul la un nivel de mainstream fără precedent. O baladă atemporală, cu un crescendo de chitară de gothic metal, acesta e cel mai mare hit Cradle. Livrat perfect de Dani Filth şi ai lui, poate cu nişte clape în altă cheie decât ştiam eu.
Show-ul (de dinainte de bis) s-a încheiat cu "Born In a Burial Gown", direct din 2001, cu clape de film horror şi un baraj de chitări în stil thrash. Plus un videoclip cu elemente din filmul "Cradle of Fear", unul dintre cele mai proaste filme horror din istorie, dar devenit cult printre fanii Cradle.
O parte din mine abia aştepta ultimele două piese ale concertului, pentru că erau mega hiturile "Her Ghost In the Fog" şi "From the Cradle to Enslave". Personal mi-aş fi dorit să aud "Hallowed Be Thy Name" şi "Tearing the Veil From Grace", dar nu pot nega că aceste piese uriaşe meritau să se audă de asemenea.
Ambele au fost livrate binişor, dar puţin grăbit, iar pe "From the Cradle" i-a "alunecat" puţin vocea lui Dani. Parcă e mai priceput acum în această etapă a vieţii la growl-uri decât la ţipete în cheie înaltă, care au devenit mai scurte şi mai rare. Elementul teatral e încă acolo, el cântă pe multiple voci, e şi povestitor şi personaj, poarta dialoguri între demoni şi fecioare, negociază coborâri din rai şi urcări din iad.
"From the Cradle to Enslave" a încheiat show-ul şi mereu mi s-a părut că introul său are ceva de... Mortal Kombat. O fi basul ritmat, o fi partea de clape? Cert e că videoclipul NSFW, cu 500 de litri de sânge şi sâni goi a intrat în istorie, cenzurat peste tot, dar difuzat de MTV în varianta "TV friendly" şi doborând bariere de imaginaţie ce flirtau cu vizualul unui Lynch sau ceea ce făcea TOOL pe atunci. Iar scena cu cada era vizionată pe repeat de orice fan emo la început de mileniu.
De chitara de thrash nu mai e nevoie să vorbesc... s-a auzit perfect în Club Quantic. Dani a fost aşa energetic pe final, că s-a şi dezbrăcat de "armură" pentru piesa asta.
Concluzii
Cradle of Filth rămâne o instituţie de extreme metal, black metal, cum vreţi să îi spuneţi. Edgy cu motiv, fără teribilisme sataniste, lăsate în urmă în favoarea unui rafinament al întunecimii şi innuendo-uri ţipate măiastru, Cradle of Filth s-a maturizat, s-a maturat şi are cel mai curat sound din extreme metal. Deşi solistul se duce la octave ce îţi pot sparge paharele. Nu degeaba ţine microfonul departe când ţipă ascuţit.
E important să nu uităm de unde a pornit black metal-ul, mai ales că acest gen pare a fi într-un limbo acum. Greii sunt tot acolo, dar nimeni pe măsura lui Dimmu sau Cradle nu s-a prezentat să ia ştafeta. Aşa că ambii sunt forţaţi să se îmbunătăţească, să se rafineze şi perfecţioneze. Şi ne place asta.
Galerie concert Cradle of Filth Club Quantic 28 februarie 2024:
Cradle of Filth concert Quantic 2024
