"Şi ce-ar fi dacă în seara aceasta am avea cel mai bun concert al nostru de până acum? Vă întrebăm pentru că asta este ceea ce facem. De fiecare dată când suntem pe scenă. Cântăm de parcă ar fi ultimul nostru show. Doar pentru că iubim ceea ce facem." Cu aceste cuvinte în minte, postate de Mani Gutău în dimineaţa zilei de 20 iunie 2013, am plecat spre concertul din Silver Church ce avea să marcheze închiderea porţilor clubului şi începutul verii.
Adevărul este că de fiecare dată când merg la un concert Urma, şi pot spune cu mâna pe inimă că am fost la destule, ştiu şi nu ştiu la ce să mă aştept. Avem în faţă o trupă cu tradiţie, care nu s-a lăsat pradă compromisurilor de-a lungul timpului, cu un stil muzical propriu, deci am putea presupune că ştim la ce să ne aşteptăm. Pe de altă parte, Urma şi-a făcut un obicei din a ne surprinde cu lucruri mici şi fermecătoare.
Am ajuns la destinaţie la puţin timp după ora indicată. Lume nu foarte multă, comparativ cel puţin cu concertul aniversar de 10 ani. O atmosferă chill şi relaxată. Am savurat o bere şi câteva ţigări aşteptând răbdătoare să văd cum porneşte cronometrul care anunţă, de obicei, intrarea băieţilor pe scenă. Nu a fost cazul. La 22:30 a început cântarea mult aşteptată pe acordurile "This time". Ce a urmat a fost o cântare în stilul inconfundabil Urma - sinceră, deschisă şi condimentată cu multă improvizaţie. Ritmuri surprinzătoare, multă energie, conversaţiile între cântece cu care Mani ne-a obişnuit, toate alimentate de un public fidel şi primitor. Totul s-a încheiat cu un bis de neuitat, pe o scenă unde s-au găsit laolaltă artiştii şi fanii. Un moment unic, marca Urma. Trebuie să vezi ca să crezi.