Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Concertul Kasabian la Tuborg Green Fest Peninsula (foto)

Publicat

pe

Peninsula 2011: Kasabian (foto: Calin Ilea) Tuborg Main Stage 26 august 2011
Peninsula 2011: Kasabian (foto: Calin Ilea) Tuborg Main Stage 26 august 2011

Dacă la deschiderea festivalului Peninsula au participat 14.000 de spectatori, ziua de vineri cu Kasabian cap de afiș a atras 17.000. Pe scena principală Tuborg au cântat în deschidere Les Elephants Bizarres, Belga (hip-hop-eri din Ungaria) și canadienii Danko Jones, care au impresionat publicul și care se pare nu vor lipsi din programul Peninsulei de anul viitor. Concertul Kasabian a durat aproximativ o oră și jumătate, prestația englezilor fiind peste așteptări.

Peninsula 2011: Kasabian (foto: Calin Ilea) Tuborg Main Stage 26 august 2011

Kasabian a dat așadar de un public bine încălzit. Nu de alta, dar de pe altă scenă, Grimus și-a adus aportul său de indie-rock întru pregătirea fanilor. Kasabian a produs explozie în rândul peninsularilor nu numai prin hituri, dar și cu melodii de pe viitorul album.

Programul celei de-a doua zile de festival a mai cuprins recitalul folk al băieților de la Ţapinarii, trei trupe laureate la Tuborg Sound, revenirea N.O.H.A. și mixul prelungit de drum and bass al lui Andy C. Acesta a mixat până spre 3 noaptea pentru mii de peninsularii. Freedom Music Arena a reunit un public numeros cu duo-ul maghiar Myon & Shane 54 și legenda trance-ului Markus Schulz - cel de-al 8-lea cel mai bun DJ din lume.

Pe lângă muzică, amatorii de bungee jumping şi eurobungee au găsit Peninsula locul trăirilor la maxim. Vă prezentăm mai jos o galerie de fotografii din timpul concertului Kasabian de la Tuborg Green Fest Peninsula.

 

Comentează

Albume noi

Grimus pregătește un nou album, iar primul single apare pe 12 decembrie

Trupa de rock alternativ Grimus pregătește lansarea celui de-al 6-lea album de studio. Formația a intrat deja în studio, primul single urmând să fie lansat pe 12 decembrie.

Publicat

pe

Grimus
Grimus

Griimus anunță cu entuziasm că lucrează la un noul material. După succesul ultimului album Grimus, "Abandonic" (2022), trupa e gata să prezinte publicului un nou album. Primul single a fost deja ales și va fi lansat pe 12 decembrie, în cadrul unui concert special la Cluj-Napoca.

"Ne bucurăm să anunțăm că am început înregistrările pentru Grimus 6. Deși viața ne-a dus pe fiecare dintre noi în tot felul de direcții, revenim periodic la această trupă, care e spațiul nostru de joacă și de evadare.

mpreună cu Dan Georgescu, cu care ne-am decis să înregistrăm și acest album, vom încerca să vă povestim ce mai facem, cum mai suntem, ce ne mai bucură și ce ne mai frământă", a declarat Vali Rauca, chitaristul trupei.

Concertul de lansare al noului single va avea loc în Form Space din Cluj-Napoca, publicul fiind așteptat începând cu ora 19:00. Invitați speciali sunt cei din trupa Villa Gorilla.  

VIDEO: Villa Gorilla - "Change It All"

Grimus activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. "Grimus" este anagrama (aproximativă) a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, de asemenea, titlul primului roman al scriitorului Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea.

Cu mai bine de 18 ani de activitate, clujenii au lansat până acum cinci albume de studio, cel mai recent - "Abandonic" - în mai 2022, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby. Grimus au cântat în toate colțurile țării, dar și în UK, India, Olanda, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia sau Republica Moldova.

Citește în continuare

Trending