Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Concert Nicu Alifantis la Teatrul Excelsior

Publicat

pe

Concert Nicu Alifantis, 27-28 martie 2012, teatrul Excelsior
Concert Nicu Alifantis, 27-28 martie 2012, teatrul Excelsior

Nicu Alifantis a susţinut pe 27 şi 28 martie 2012 două concerte pe scena Teatrului Excelsior din Bucureşti.

Din line-up-ul serii au făcut parte melodii cunoscute precum Ploaie în luna lui marte, Ce bine că eşti, Piaţa Romană numărul 9, piese de pe viitorul album ce va fi lansat pe 31 mai şi o piesă creată special pentru Sărbătorile Pascale ce se apropie.

Concert Nicu Alifantis, 27-28 martie 2012, teatrul Excelsior

Galerie de fotografii din cadrul concertului Nicu Alifantis la Teatrul Excelsior:

Concerte & turnee

Cea de-a zecea ediție "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" are loc pe 4 octombrie 2024

Evenimentul "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.

Publicat

pe

Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024
Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024

Primăria Sectorului 3 pregătește pe 4 octombrie, la scena din Parcul Titan, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul este organizat chiar de ziua de naștere a artistului. O particularitate a acestei ediții aniversare este participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice București & Band, cu Relu Bițulescu, Lyuben Gordievski, Ciprian Pop, Virgil Popescu, Sorin Voinea, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Soliștii invitați ai evenimentului sunt Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole Mircea Vintilă și Grupul Vocal Acapella. Alături de aceștia, pe scenă urcă și invitatul special al evenimentului, Mihai Neniță, magicianul viorii.

Povestea evenimentului "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș"

În anul 2013, Primăria Sectorului 3 organiza, de Florii, un eveniment care a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România: "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Cu acea ocazie, pe scena din parcul Titan, se reunea pentru a susține un concert extraordinar, în memoria lui Florian Pittiș, supergrupul Pasărea Colibri. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, membri fondatori ai formației alături de "Moțu" Pittiș, îi aduceau un omagiu, în semn de iubire și prețuire, celui care a fost o adevărată flacără a culturii românești.

Au urmat noi ediții, iar în timp evenimentul a devenit un reper cultural pentru Sectorul 3. An de an, emoția, muzica și poezia s-au împletit cu proiecțiile video, dând naștere unei stări de spirit unice. Cu fiecare ediție, artiști apropiați de Florian Pittiș sau cărora "Moțu" le-a marcat destinul artistic s-au întâlnit pe aceeași scenă, cu același scop: acela de a-i cinsti amintirea, dar și ca o formă de a continua munca de o viață a omului care a inspirat generații întregi să citească, să asculte muzică, să trăiască frumos.

Florian Pittiș, un simbol unic în cultura românească

Conceput ca o sărbătoare a spiritului, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" unește artiștii și publicul în prețuirea unui nume important în cultura noastră. "Moțu" Pittiș le-a arătat românilor ce înseamnă dorința de libertate și cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, dată fiind moștenirea atemporală pe care ne-a lăsat-o.

Cea de-a X-a ediție a evenimentului se va desfășura pe 4 octombrie, începând cu ora 18.00, la scena din parcul Titan, iar accesul publicului este liber.

Citește în continuare

Trending