Urmărește-ne în Social Media

pop, rock

Coldplay a adus la București un cosmos de muzică, culori și emoții

Primul concert Coldplay în România a fost de poveste. Trupa a făcut din Arena Națională un microunivers plin de culori, decoruri spectaculoase și lumini hipnotizante, totul pe fundalul unor melodii care au cucerit de-a lungul timpului milioane de suflete. Te invităm să citești impresiile noastre de la eveniment.

Publicat

pe

Concert Coldplay pe Arena Națională din București pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Coldplay a susținut primul concert în România pe 12 iunie, la Arena Națională din București. Show-ul britanicilor a fost deschis de românca noastră, EMAA, și de Maisie Peters, originară din U.K. Din păcate, pe EMAA am ascultat-o așteptând la coada de acces. A fost lungă, a durat aproximativ o oră să intru. Era cumva de înțeles având în vedere numărul imens de participanți. Ce-i drept, și eu am purtat o parte din vină, alegând să ajung în jurul orei 18:00, cu scurt timp înainte de prima reprezentație muzicală. De asemenea, intrarea pe Bulevardul Basarabia, traseul ales de mine, a fost cel mai aglomerat dintre cele trei puse la dispoziție de organizatori (Bulevardul Basarabia, Strada Maior Ion Coravu și Bulevardul Pierre de Coubertin).

Ajunsă la poarta de acces, am primit o brățară LED, confecționată din material biodegradabil. Ea a fost folosită pe parcursul show-ului Coldplay pentru a crea efecte luminoase, coordonate în ritmul muzicii. La plecare, am returnat brățara.

În Arenă au fost amenajate baruri și stații de apă potabilă, iar toate băuturile au fost servite la pahare refolosibile, pentru care s-a perceput o garanție de 15 lei. Ea se putea recupera de la punctele special amenajate, odată cu predarea paharului. Eu nu am făcut acest lucru, am păstrat paharul ca amintire. Apropo de pahare, aveau un design concert friendly în sensul că puteau fi agățate de talia pantalonului/fustei și aveai mâinile libere pentru le mișca în ritmurile muzicii sau pentru a aplauda. Am băut o bere care a costat 20 lei și o Cola care a fost 15 lei.

Maisie Peters

Maisie a fost o descoperire incredibil de plăcută pentru mine. Tânăra de 24 de ani a adus pe scenă multă energie pozitivă, a fost caldă și comunicativă și s-a declarat încântată de prima sa vizită în România.

"E un vis devenit realitate! Coldplay este trupa mea preferată!", a declarat Maisie despre faptul că a fost aleasă să deschidă concertul formației britanice.

Setlistul ei a fost compus din piese precum "Coming Of Age", "Body Better", "You’re Just A Boy (And I’m Kinda The Man)", "I'm Trying (Not Friends)", "Holy Revival", "There It Goes", "There It Goes" sau "History Of Man". Artista a mai interpretat un cover al piesei "Mr. Brightside" a celor de la The Killers.

Maisie Peters ne-a transmis că suntem cei mai frumoși români pe care i-a întâlnit. Poate mulți dintre acei români o vor asculta în continuare. Eu, cu siguranță, o voi face.

Cântăreața Maisie Peters în deschiderea concertului Coldplay pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Demersul de sustenabilitate al concertului Coldplay

Înainte de recitalul propriu zis al trupei Coldplay, a fost difuzat un videoclip care arăta sustenabilitatea concertului. De exemplu, ne-au fost prezentate câteva lucruri importante pe care le susține biletul de acces: reîmpădurirea, curățarea oceanelor, conservarea, refacerea ecosistemelor și restaurarea solurilor, captarea directă a carbonului, tehnologii verzi și curate, legislația mediului. De asemenea, evenimentul a avut podele cinetice și biciclete electrice ca să alimenteze următorul concert al formației.

Despre acest demers și nu numai, cei interesați pot afla mai multe informații pe site-ul trupei, la secțiunea Sustainability sau pe aplicația Music Of The Spheres World Tour. Tot de pe aplicație pot fi descărcate experiențe tematice și conținut exclusiv.

Coldplay a arătat ce înseamnă un show adevărat

Momentul mult așteptat al serii a venit în jurul orei 21:00. A fost un început în forță, cu confetti și cu piesa "Higher Power". Nici nu ne-am revenit după acest moment spectaculos că baloane uriașe au fost eliberate în arenă și trupa a început să interpreteze piesa "Adventure of a Lifetime", urmată de "Paradise". Extazul publicului a fost la înălțime, zeci de mii de participanți fredonând versurile melodiei.

Explozia de energie a fost calmată de un moment sensibil. Chris Martin a cântat la pian piesa "The Scientist". Artistul a continuat să ne atingă o coardă declarând în limba română:

"Bună seara! Bine ați venit, prietenii mei! Ne bucurăm să fim aici cu voi!"

Au trecut 24 de ani de la primul turneu Coldplay, iar solistul a glumit spunând că această perioadă de timp a fost doar o repetiție pentru show-ul de la București.

"So far you feel like a wonderful audience", a adăugat el.

Chris Martin și colegii săi au venit pe mini scena din mijlocul stadionului și ne-au energizat cu "Viva la Vida". Piesa "Hymn for the Weekend" a fost acompaniată de un adevărat spectacol vizual datorită lansatoarelor de flăcări.

Concert Coldplay pe Arena Națională din București pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

A urmat un nou moment de conexiune Chris - public. Artistul a citit câteva dintre afișele fanilor și s-a declarat încântat să vadă oameni și din alte țări, veniți special pentru recitalul lor. A zărit în public o tânără și a invitat-o pe scenă. Era ziua ei, iar gestul lui Chris a fost un cadou pe care nu cred că îl va uita vreodată. Cei doi au cântat împreună o parte din piesa "Lost".

Momentul care a creat vâlvă printre participanți

Chris ne-a povestit cum, în timpul turneelor, încearcă să asculte muzică din țara în care concertează, luând în calcul ce se află în trending (la momentul respectiv). El a menționat că trupa sa a avut un avantaj geografic, dar fiecare regiune are muzicieni talentați, inclusiv România. L-a invitat pe scenă pe Babasha, un tânăr de 22 de ani care se află în trending cu piesa "Păi Naa". 

Problema pentru cei prezenți a fost că "Păi Naa" este o manea și nu au gustat deloc momentul lui Babasha. Ba chiar l-au huiduit și atmosfera a devenit cumva stânjenitoare, mai ales că Martin l-a acompaniat pe alocuri la pian.

Prezența lui Babasha a creat vâlvă printre participanți și nu numai. Platformele de socializare au fost invadate de comentarii în care fiecare a încercat să-și exprime părerea, unii mai delicat, alții mai acid.

Eu vreau doar să punctez faptul că trupa Coldplay este cunoscută ca o susținătoare a drepturile LGBTQ+, egalității de gen și etnie, folosindu-și notorietatea pentru a susține o schimbare pozitivă.

Extratereștri și artificii la concertul Coldplay de la București

Atmosfera a început ușor să reintre pe făgașul normal și ne-am bucurat cu toții de piesa "Yellow". Brățările au căpătat culoarea galben, imaginea devenind imposibil de șters din memorie: zeci de mii de "stele" strălucind mai tare cu fiecare vers cântat de Coldplay. Setlistul a fost completat de "People of Pride", "Clocks" și "Politik". 

Concert Coldplay pe Arena Națională din București pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Chris Martin, Guy Berryman, Will Champion și John Buckland s-au transformat în extratereștri cu ajutorul unor măști superb meșteșugite și au cântat piesa "Something Just Like This". De asemenea, au purtat tricouri cu mesajul: "Everyone is an alien somewhere". Au păstrat tematica cosmică cu "My Universe" și "A Sky Full of Stars". Și cerul a fost într-adevăr plin de stele: o explozie de confetti în formă de stea, dar și un foc spectaculos de artificii.

Părea un final perfect, dar publicul a vrut mai mult așa că a urmat bis-ul. Coldplay a revenit în atenția noastră și a interpretat "Sparks", "Fix you" și "Biutyful". Gigantice planete plutitoare se plimbau deasupra capetelor noastre, iar pe scenă și-au făcut apariția două dintre marionetele din videoclipul piesei "Biutyful".

Concluzie

Concertul Coldplay din 12 iunie 2024 a fost cel mai frumos show la care am participat până acum. A fost un spectacol coerent, complex și complet. A ilustrat perfect nu doar albumul "Music of the Spheres", ci și alte capitole din cariera trupei. Am ascultat unele dintre cele mai apreciate melodii din discografia formației, sonorizarea a fost bună, scenografia, elementele vizuale și jocurile de lumini au fost impresionante și au completat excelent conceptul concertului.

Am apreciat interacțiunea lui Chris Martin cu publicul, bucuria cu care și-a prezentat din nou arta în fața oamenilor. Cuvintele rostite de el în limba română mi-au mers la inimă și mi-au dovedit interesul pe care îl acordă, după atâția ani de carieră, fanilor săi. Poate e un gest mic, dar cred că spune multe.

Show-ul Coldplay a însemnat o premieră națională, un eveniment care va rămâne în istoria muzicală a acestei țări. Și va rămâne pentru părțile frumoase, pentru melodiile atât de iubite de fani din întreaga lume. Pentru spectacolul vizual și experiența multisenzorială create, pentru emoțiile și sentimentele trezite în fiecare dintre noi.

Concert Coldplay pe Arena Națională din București pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Muzică și film

Coldplay lansează "A Film For The Future", realizat de 150 de artiști vizuali - VIDEO Trailer

După succesul celui mai recent album, "Moon Music", Coldplay pregătește lansarea unui film de 44 de minute, inspirat de muzica de pe acest material. "A Film For The Future" este realizat de peste 150 de artiști din 45 de țări.

Publicat

pe

Concert Coldplay pe Arena Națională din București pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Cu premiera stabilită pe 22 ianuarie, "A Film For The Future" promite să ofere publicului "un caleidoscop cu imagini mozaic – o tapiserie multimedia de 44 de minute". Filmul îl care ca producător executiv pe Ben Mor, cel care a realizat videoclipul "Hymn For The Weekend", filmat de Coldplay alături de Beyonce.

Fără a fi restricționați de reguli, artiști vizuali din toate colțurile lumii au fost rugați să creeze un video inspirându-se din fragmente muzicale ale albumului "Moon Music".

"A fost un privilegiu uriaș să am viziunea globală asupra unui proiect atât de ambițios, la care au participat atât de mulți artiști incredibili și realizatori de film, ce au lucrat independent unul de celălalt. Filmul final este pur și simplu uluitor și abia aștept ca fanii Coldplay să-l vadă", a declarat Ben Mor.

"A Film For The Future" va putea fi urmărit gratuit pe YouTube de către fanii din întreaga lume, urmând să aibă și proiecții de 360 de grade la Lightroom în Londra, Manchester și Seul.

VIDEO Trailer: Coldplay - "A Film For The Future"

Albumul "Moon Music" a fost lansat anul trecut, pe 4 octombrie, și este primul album ecologic din lume. Fiecare copie de vinyl a fost realizată din nouă sticle de plastic PET reciclate, recuperate din deșeurile post-consum. Discul s-a plasat pe prima poziție în topurile US Billboard 200 și UK Albums.

Coldplay este una dintre cele mai populare trupe britanice, vânzând peste 100 de milioane de copii ale celor nouă albume Number One. Printre cele mai cunoscute piese ale trupei se numără: "Yellow", "Clocks", "Fix You", "Paradise", "Viva La Vida", "A Sky Full Of Stars", "Hymn For The Weekend", "Adventure Of A Lifetime", "Orphans", "Higher Power" sau "My Universe".

Coldplay a concertat pentru prima oară în România pe 12 iunie 2024. Citește recenzia noastră și vezi galeria de poze.
Citește în continuare

Muzică și film

TOP 10 căutări ale românilor pe Google în 2024

Căutările românilor de pe Google scot la iveală încă o dată subiectele fierbinți ale anului. În 2024, pe lista celor mai căutați artiști se află nume precum Coldplay și Nicu Covaci, în vreme ce "Dune 2" și "Deadpool" se află în topul celor mai căutate filme. În articol găsiți și lista celor mai căutate seriale, târguri de Crăciun și rețete.

Publicat

pe

Google 2024
Google 2024 │ FOTO: Google Doodle

Interesul românilor pentru sport, politică, tehnologie și zona de divertisment se reflectă în topul celor mai poplare căutări de pe Google în 2024. Pe prima poziție în topul căutărilor se află Campionatul European de Fotbal, în vreme ce actorul român Florin Piersic se află pe poziția a 5-a în acest clasament, urmat de regretatul actor francez Alain Delon. Nu lipsesc din lista căutărilor nici Coldplay, Liam Payne sau Nicu Covaci.

La capitolul filme, românii au urmărit cu interes pelicula SF "Dune 2", premiatul la Oscar "Oppenheimer" plasându-se pe poziția a 4-a în topul căutărilor. "Griselda" conduce topul căutărilor de seriale, urmat de "Maxton Hall".

Românii au căutat "Cum arată sărăcia?" și "Cum arată fericirea mea?"

Cele mai surprinzătoare întrebări pe care le-au pus românii pe Google sunt "Cum arată sărăcia?", plasat pe poziția a 7-a, și "Cum arată fericirea mea?", de pe locul 9.

Nu lipsește nici lista celor mai căutate târguri de Crăciun. În topul căutărilor se află Târgul de Crăciun București. Surprinzător, deși extrem de popular, Târgul de Crăciun de la Craiova nu este pe poziția a doua, ci pe locul 4.

TOP 10 căutări ale românilor pe Google în 2024

Căutări populare

  1. Campionatul European de Fotbal
  2. Călin Georgescu
  3. iPhone 16
  4. Jocurile Olimpice
  5. Florin Piersic
  6. Alain Delon
  7. Nicu Covaci
  8. Coldplay
  9. Liam Payne
  10. Ciocolată Dubai

Filme

  1. Dune 2
  2. Inside Out 2
  3. Deadpool
  4. Oppenheimer
  5.  Beetlejuice
  6.  Saltburn
  7.  Buzz House the Movie
  8.  Poor Things
  9.  Terrifier 3
  10.  The Idea of You

Seriale

  1.  Griselda
  2.  Maxton Hall
  3.  Shogun
  4.  Fool Me Once
  5.  House of the Dragon
  6.  Baby reindeer
  7.  Emily in Paris
  8.  Fallout
  9.  3 Body Problem
  10.  One Day

Crăciun

  1.  Târg de Crăciun București
  2.  Târgul de Crăciun Sibiu
  3.  Târg de Crăciun Cluj
  4.  Târgul de Crăciun Craiova
  5.  Vacanță de Crăciun
  6.  Târg de Crăciun Viena
  7.  Câte zile mai sunt până la Crăciun
  8.  Satul lui Moș Crăciun Predeal
  9.  Târg de Crăciun Budapesta
  10.  Târg de Crăciun Brașov

Rețete

  1.  Ciocolată Dubai rețetă
  2.  Drob de miel rețetă
  3.  Rețetă pască
  4.  Rețetă drob
  5.  Rețetă pască fără aluat
  6.  Cremă de fistic rețetă
  7.  Socată rețetă
  8.  Babka rețetă
  9.  Rețetă socată 5 litri
  10.  Rețetă cataif

Cum…?

  1.  Cum se face ciocolata Dubai?
  2.  Cum se votează?
  3.  Cum arată buletinele de vot?
  4.  Cum se vopsesc ouăle?
  5.  Cum se face drobul?
  6.  Cum se recalculează pensia?
  7.  Cum arată sărăcia?
  8.  Cum se alege viceprimarul?
  9.  Cum arată fericirea mea?
  10.  Cum aflu unde votez?

Ce este…?

  1.  Non-binar definiție
  2.  Ce este pe 24 aprilie 2024
  3.  Norovirus ce este
  4.  ARFID ce este
  5.  Ce este cataiful
  6.  Ce este Uber melc
  7.  Pinacotecă ce este
  8.  Ce este botulismul
  9.  Ce este MPox
  10.  Nuvelă definiție

Idei

  1.  Idei de afaceri 2024
  2.  Idei rețete mâncare
  3.  Idei de afaceri mici
  4.  Idei cadouri Ziua Îndrăgostiților pentru el
  5.  Mărțișoare handmade idei
  6.  Idei tatuaje
  7.  Idei cadouri femei zi de naștere
  8.  Idei târg de toamnă școală
  9.  Idei amenajări băi gresie și faianță
  10.  Idei meniu săptămânal

Investiții

  1.  În ce să investești în 2024
  2.  Aur de investiție
  3.  Cum investesc la bursă
  4.  A investi
  5.  În ce să investești 50.000 euro
  6.  În ce să investești sume mici
  7.  Cum să investești banii
  8.  În ce să investești în 2025
  9.  Sinonim investiție
  10.  Calculator randament investiție

Metodologie:

Căutările anului 2024 sunt realizate pe mai multe categorii, urmărind să surprindă trenduri de căutare din România în anul care tocmai se încheie. Listele cuprind căutările "trending", căutări care au înregistrat o creștere, în perioada 1 ianuarie 2024 - 5 decembrie 2024.

Ierarhizarea în fiecare listă este făcută după volumul căutărilor. Listele "trending" sunt diferite de cele cu cele mai căutate expresii/cuvinte pe Google, care cuprind volume absolute și tind să se schimbe foarte puțin de la an la an. Analiza căutărilor trending permite identificarea intereselor specifice anului 2024.

Citește în continuare

Industria muzicala

Solistul Coldplay: "Noi nu avem hituri, așa cum au alți artiști"

Chris Martin crede că trupa Coldplay nu are hituri în adevăratul sens al definiției. Într-o discuție lungă cu Zane Lowe, muzicianul a explicat cum apar hiturile Colplday și de ce nu crede că sunt la fel ca cele ale altor artiști sau trupe.

Publicat

pe

Concert Coldplay pe Arena Națională din București pe 12 iunie 2024 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

În pragul lansării unui nou album, cel de-al 10-lea din discografia Coldplay, Chris Martin a discutat cu Zane Lowe despre muzica formației și viziunea sa cu privire la percepția publicului. Așa cum a mai spus-o și în alte interviuri, artistul se declară împăcat cu ideea că piesele noi nu vor fi pe placul tuturor.

"E ok că unor oameni nu le place ce facem, sau nu e pentru ei acum, dar aici suntem noi, în momentul acesta, cu adevărat, asta simțim și de asta avem nevoie. Avem aceeași vârstă acum cu diverși prim-miniștri și președinți și asta gândim și suntem bucuroși să o spunem. Nu există altceva de făcut decât să-ți urmezi inima, să fii 100% sigur că susții ceea ce spui și să mergi în direcția respectivă. E foarte frumos că oamenii pot spune dacă le place sau nu, sau pot să ignore ce facem. Pentru asta este arta. Și știu că mulți oameni vor urî tot ceea ce facem, dar sunt ok cu asta, pentru că eu iubesc ce fac și sunt complet sigur de asta", a declarat Chris.

Cum apar multe din hiturile Coldplay, potrivit lui Chris Martin

Ajungând și la subiectul hituri, Chris crede că trupa Coldplay nu are multe piese care să se încadreze cu adevărat în această categorie.

"Partea amuzantă cu privire la "hiturile" noastre este că multe dintre ele nu au fost hituri la momentul lansării. Noi nu avem hituri așa cum au alți artiști", a spus solistul Coldplay.

Chris i-a explicat apoi lui Zane cum apar hiturile Colplday în ultima perioadă, începând cu "My Universe".

"A fost hit pentru un minut datorită fanilor BTS ("armata" BTS)". Ei au făcut-o hit în prima săptămână. Apoi a dispărut și au apărut oamenii care spun: <<Îi urăsc pe cei de la Coldplay, s-au schimbat>>. (...) Eu știu că această piesă a venit foarte natural, așa că am să am încredere în ea. În primele concerte, piesa nu era încă "așezată", acum publicul a acceptat-o, sau cel puțin o parte din public.(...) Sau piesa "A Sky Full of Stars", care a fost o glumă pentru unii atunci când am lansat-o, iar acum a devenit altceva."

Despre discul "Moon Music" și planurile Coldplay

Albumul nou, "Moon Music", este o colecție de piese cu care Chris Martin se mândrește, spunându-i lui Zane Lowe că "este un material foarte, foarte bun". Potrivit muzicianul, discul reflectă cu fidelitate gândurile și emoțiile sale.

"Cu "Moon Music" a fost așa: <<Ce ar fi să spun cum mă simt în fiecare zi?>>. Fără să apelez la o anume frază sau un lucru anume pe care l-am învățat", a detaliat Chris Martin.

Discul "Moon Music" va apărea pe 4 octombrie. Va fi primul album lansat ca un LP EcoRecord, fiecare copie fiind realizată din 9 sticle de plastic PET reciclate.

În interviul cu Zane Lowe, Chris a indicat și că trupa plănuiește să se retragă după cel de-al 12-lea album. Găsiți mai multe detalii despre asta în articolul nostru, de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending