Spre ruşinea mea nu ştiu de prea multă vreme de Clouds, mai precis din toamna lui 2022, când i-am văzut în deschidere la Draconian, în Quantic. Îmi făcusem temele de cu o seară înainte şi am rămas cu gura căscată când am auzit "If These Walls Could Speak" şi pianul său pregnant, care se duce direct spre moalele capului şi tarele sufletului. Aveam să ajung prea târziu pentru a le prinde tot concertul, dar am prins 3 piese care m-au câştigat ca fan.
Vocea lui Daniel Neagoe, aportul flautului şi viorii pe atunci m-au fermecat. Am continuat să îi ascult, descoperind că nume de albume precum, "Dor", "Durere", "Despărţire", "Departe", "Destin" au de-a face cu pierderi personale suferite de solist. M-a fascinat această vulnerabilitate şi disponibilitatea de a împărţi cu întreaga lume momente grele. Ei bine, ultimul an a fost greu pentru grup, deoarece solistul şi fondatorul formaţiei, Daniel Neagoe a suferit un AVC. A fost nevoie ca artistul să îşi vândă din bunuri şi a fost şi o strângere de fonduri din partea fanilor şi apropiaţilor.
Astfel m-am bucurat să îl văd pe scenă pe 6 octombrie, cu destul spirit şi vână pentru growl-uri puternice. Asta deşi a pierdut multe kilograme, faţă de cum îl ştiam în trecut.
Totul a început cu o serie de probleme tehnice şi multe emoţii, ceva sincronizare a tobei şi clapelor şi o microfonie la prima piesă. Daniel şi-a cerut scuze în repetate rânduri şi a avut parte de susţinere, aprecieri şi aplauze pe toată durata show-ului. Era de altfel primul şi singurul concert în Bucureşti al trupei din ultimul an şi din acest an.
Băieţii se încălziseră în Bulgaria cu câteva zile înainte şi au schimbat cam jumătate de trupă: au clăpar nou, toboşar nou şi chitarist nou. Au păstrat basistul, solistul şi flautistul, pe care îl putem auzi şi la E-An-Na.
Expirat a fost o alegere inspirată, deoarece în momentele de poezie şi spoken word ale pieselor Clouds puteam vedea acele sfere colorate din tavan accentuându-i silabele în mod apăsător.
Părţile de mixaj fantomatic care dublau vocea lui Daniel au revenit în sarcina flautului acum, o alegere bună, dar în funcţie de cum stăteai în faţa scenei puteai auzi sau nu acel flaut. Mi-a plăcut şi că solistul a concentrat reflectoarele pe un fan din faţa scenei, care venise tocmai din Germania să vadă grupul.
Am auzit "You Went So Silent", cu cel mai ascuţit pian picurat în inimile noastre, la început şi sfârşit de piesă. Plus un growl care s-a detonat în mijlocul atmosferei din club, ca o mică bombă nucleară a sufletului. Punctat de riff-uri dure de doom metal, grele, sacadate, căzând în cascade peste public. Care public? În jur de 50-70 de oameni, dacă e să estimez. Foarte puţin sub 30 de ani, majoritatea peste 40.
S-a auzit evident şi "If These Walls Could Speak", pe care vocea lui Daniel căpăta valenţe de... power metal aproape sau rock opera, fiind cât se poate de cinematică şi nu doar pe disc, ci şi live, ajutată de flaut.
Spre final am auzit şi "A Father's Death", înainte de care am fost puşi să ridicăm mâna cei care am pierdut pe cineva. Puţini au făcut-o, amintindu-mi de un moment similar de la concertul Disturbed de la Arenele Romane de acum jumătate de deceniu. S-a auzit şi "Empty Hearts" de pe albumul "Durere" din 2020, pe care străluceşte în mod fabulos chitara, amintind de Draconian. Avem şi o porţiune de tobă accelerată în ultima parte a melodiei.
Clouds trebuie ascultaţi, dacă eşti fan doom metal. Fie doom pe stil vechi ca Draconian sau şi mai vechi, precum Candlemass. Sau poate preferi Paradise Lost, eventual Chelsea Wolfe, care oferă un doom alternativ. Clouds sunt "atmospheric doom" şi pot să îi numesc cea mai întunecată şi tristă trupă românească. Versurile şi instrumentalul exprimă jale, durere, doliu, suferinţă, întunecime. În general în artă se lasă mereu o portiţă de "happy ending", o "revenire după necaz", dar nu şi aici. Deplinătatea întunericului de aici e fascinantă, nu poţi să nu te scufunzi în el, pentru a îl întoarce pe toate părţile.
Fie şi numai pentru ca problemele tale să pară insignifiante când ai terminat de ascultat Clouds.
