Știi că ai ajuns la un concert Cargo, când în fața sălii de concert stau parcate peste 15 motociclete și stăpânii lor alături de ele. Toți îmbrăcați cu haine de piele și înarmați cu steaguri purtând numele trupei, simțeai cum te invită să li te alături la ce avea să fie o seară de neuitat.
La ora 19:00 luminile începuseră să se stingă în jumătate din sală. O punctualitate impresionată am putea spune. Mirarea mi-a fost mai mare când pe scenă urcase o trupă de juniori. Cei care purtau numele de Revolver m-au făcut nu doar pe mine, dar cu siguranță și pe cei din sală, să caște și ochii, dar și urechile. Dragoș, care este solistul trupei, m-a lăsat profund surprinsă. În jumătate de oră a cântat perfect fiecare notă, de la început până la final, nu a dat urme de oboseală și (aici vine partea și mai intersantă), a dat și o lecție de growl pentru fiecare piesă cântată.
Mi-a plăcut să văd o trupă atât de bine închegată, la început de drum și mai ales la o vârstă atât de fragedă. Hrubaru însuși a subliniat un lucru foarte bun la finalul recitalului: peste câțiva ani, ne vom îngrămădi la concertele acestor tineri de 13 - 14 ani, le vom asculta muzica și vom cânta alături de ei.
Revolver este dovada pură că rockul românesc va continua și va evolua chiar sub ochii noștri. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a începe seara de concert cu viitorul rockului românesc și de a continua cu părinții acestora.
Nu mult după ora 19.30, după câteva aranjamente pe scenă și soundcheck, a urcat și sărbătorita serii, adică trupa Cargo. Concertul a început cu piesele „Ana” și „Clasa munctitoare” într-o manieră ușor acustică. Să mai adaug că toți cei prezenți în sală cântau la unison? A fost un adevărat ping-pong între trupă și spectactori. Adrian Igrișan ne-a „predat” de nenumărate ori de-a lungul serii microfonul. Te simțeai ca făcând parte din trupă efectiv.
Însuși Adrian Bărar a zis un lucru foarte potrivit și anume că, da, sărbătorim împreună 33 de ani de Cargo, dar parcă ar fi mers si o bere. Adevărat, ar fi mers de minune! :) A menționat bineînțeles și de emoțiile care i-au străbătut până să urce pe scenă, pentru că noi am fost pentru ei ca niște oaspeți. Bineînțeles că după piese ca „Să nu mă lași să-mi fie dor”, „Ziua Vrăjitoarelor” și „Nu pot trăi fără tine”, au urmat și cele încărcate de patriotism.
Ideea este că de-a lungul interpretărilor, pe cortina din spatele trupei erau proiectate și diverse imagini din videoclipuri sau reprezentative pentru piesa din acel moment. Ei bine, unul dintre cele mai emoționante a fost în momentul în care Cargo a cântat „1989” și imaginile reprezentau momente de la Revoluție, dar și numele celor pierduți în acele vremuri grele. Apoi, am avut parte și de interpretarea live a noii lor piese „Românie, te strig!”.
Momentele de surpriză nu au ezitat să apară. Cargo a avut și un invitat special, la vioară și anume pe Ramon Radosav. Cred că cel mai tare ne-am distrat alături de el în timpul piesei „Batacanda” - un mix perfect dintre rock și vioară. Că tot spuneam de suprize, din nou, Adi Bărar ne-a dovedit măiestria cu care mânuiește chitara, dar și thereminul. Nici Tavi Pilan nu s-a lăsat mai prejos la tobe, oferindu-ne un solo plin de energie și la înălțime. Spun la înălțime și pentru că platforma pe care el se afla cu tobele, a fost ridicată în aer cu ajutorul unor scripeți, din câte s-a putut vedea.
Adrian Igrișan, ca de obicei, a fost trup și suflet la microfon și la chitară, cântând și distrându-se cu toți cei prezenți. A fost un concert între prieteni, un concert 100% rock, fără excepții. Publicul a fost în extaz la „Călare pe motoare”, „Doi pași în urma ta”, „Nu mai am țigări” și multe alte șlagăre care au făcut ca trupa Cargo să fie un simbol în rockul românesc. Ei, după cum a spus și Hrubaru, sunt niște cavaleri, sunt cavalerii noștri, cei cu care am crescut și prin care am reușit să iubim muzica adevărată.
Apogeul a fost la bis, la mult așteptata „Dacă ploaia s-ar opri”, unde publicul a fost cel pus în prim-plan. Un val de lumini și de voci au transformat Sala Palatului în cel mai frumos cadou. Nici urarea de „La mulți ani” de la începutul concertului nu cred că a egalat sentimentele și fiorii care îți curgeau în vene în acele 5 minute.
Tot ce pot să spun la final este: Mulțumim, Cargo! Mulțumim că existați și că am avut deplina onoare de a participa la sărbătorirea celor 33 de ani de istorie, un număr simbolic de altfel! Mulțumim că ne-ați învățat să iubim muzica și sunteți cei mai mari cavaleri ai rockului românesc. Sufletele noastre au devenit din nou unul singur preț de câteva ore, iar acest lucru nu se va uita. La mulți ani, Cargo!