Dire Straits rămâne una din trupele care a scris istorie şi care rămâne unică în peisajul muzical din trecut, dar şi din prezent. Cu peste 100 de milioane de exemplare ale albumelor vândute, formaţia care l-a avut ca membru fondator, compozitor şi emblemă pe Mark Knopfler, a continuat în diferite formule de la separarea survenită în 1995. Pe un val de creştere a cererii reprezentată de muzica trupei, foştii componenţi Alan Clark, Chris White şi Phil Palmer s-au reunit în anul 2011 pentru un concert caritabil sub egida The Straits. Bucurându-se de succes în cariera solo, Knopfler a refuzat să concerteze cu formaţia, astfel că pe parcursul anilor s-a conturat titulatura The Dire Straits Experience. Provocarea de a găsi un solist şi un chitarist pe măsura celui care şi-a pus amprenta pe fiecare piesă compusă s-a dovedit una câştigătoare atunci când în scenă a sosit Terence Reis.
La primul concert susţinut la Albert Hall nu am crezut că va fi posibil să găsim pe cineva destul de bun care să nu sune a impostor. Am greşit. În Terence, cred că am găsit singura persoana de pe planetă care poate interpreta melodii ca şi Mark, dar care să îşi menţină propria integritate şi identitate. Fanii ştiu că Terence nu încearcă să fie Mark. Datorită respectului pentru acesta, Reis cântă onest, iar talentul şi energia sa se reliefează în mod natural. Fără el, acest proiect pur şi simplu nu ar merge. - Chris White
RECOMANDARE: Urmărește galeria de poze The Dire Straits Experience
Cu origini britanice, portugheze, australiene şi crescut în Mozambic, artistul complet (deţine o diplomă de actor) a prins drag de chitară de la o vârstă fragedă, iar pasiunea sa nativă și orele de studiu l-au ajutat să îşi îndeplinească un vis important. Alături de Terence Reis, am fost vrăjiţi de alți șase muzicieni:
- Safoxonistul Chris White, care a lucrat cu Dire Straits în cadrul turneelor şi reprezentaţiilor "Brothers in Arms", "On Every Street", "Live Aid" (1988), dar şi pentru albumele "On Every Street" şi “On The Night". Un accident de motocicletă l-a împiedicat să participe la turneul din 1993 susţinut de Pink Floyd, însă de-a lungul anilor a împărţit scena cu Joe Cocker, Ray Charles, Bryan Ferry sau Robbie Williams.
- Toboșarul Chris Whitten, prezent în cadrul turneului de un an jumătate "On Every Street". Este un compozitor deosebit de apreciat şi a înregistrat alături de Tom Jones, Johnny Cash, The Pretenders.
- Basistul Michael Féat, care a lucrat cu Knopfler, Van Morrison, David Gilmour, Cliff Richard, Barry Gibb.
- Tim Walters, un chitarist virtuoz, profesor apreciat.
- Pianistul Simon Carter, care a colaborat cu o mulțime de artiști pop, rock și jazz, precum: Nik Kershaw, Elkie Brooks, Leo Sayer, Anastacia, Rick Astley, Kim Wilde. A lucrat și concertat alături de Jamiroquai între 1999 și 2002, apoi cu Craig David.
- Clăparul Danny Schogger, care a înregistrat de-a lungul anilor cu Chris De Burgh, Wham, George Michael, fiind şi un compozitor prolific.
La ora stabilită, cei şapte muzicieni şi-au făcut apariţia. Configuraţia scenei era similară cu cea dintr-o sală de repetiţii, astfel că pe parcursul derulării concertului atmosfera a rămas la fel de intimă. Publicul a ovaţionat de fiecare dată în primele secunde ale pieselor devenite hituri, iar începutul concertului a fost bine ales, aducându-ne aminte de "Telegraph Road" sau "Romeo and Julliet". Saxofonistul, înconjurat de o aură specială, a ieşit în evidenţă prin numeroase pasaje melancolice, emblematice pentru aproape fiecare melodie aleasă. "Tunnel Of Love" nu a lipsit, fiind una din melodiile căreia Knopfer i-a adăugat un intro din musicalul "Carousel" lansat pe Broadway în 1945.
"Your Latest Trick", o piesă cu tentă jazz a evidenţiat încă o dată lirismul compoziţiilor. ("My door was standing open / Security was laid back and lax / But it was only my heart got broken / You must have had a pass key made out of wax." ) Pentru ca o piesă să treacă proba timpului, ai nevoie de un mesaj profund ale cărui valenţe să fie evidenţiate de fiecare accent muzical, indiferent de instrument. Aici constă şi măreţia unei trupe ca Dire Straits. Totul este construit arhitectural, dar nu greoi, pauze sau momente de umplutură nu pot fi distinse. Seara trecută tocmai acest dialog fără cuvinte între muzicieni a reieşit cu succes, semn că deja toţi cei şapte se cunosc foarte bine şi stiu poate chiar să potenţeze piese cult pentru fani.
Un moment profund de confesiune a venit rapid cu "The Man's Too Strong" şi chiar de la început publicul a aplaudat în ritm cu acordurile speciale. Clipele de introspecţie au continuat cu "Private Investigations", moment prielnic pentru progresia de pian în ritm lent susţinută de chitara clasică rece şi părţile în care Terence rostea asemeni unei poezii versurile pline de greutate. ("And what have you got at the end of the day? /What have you got to take away? /A bottle of whisky and a new set of lies /Blinds on the windows and a pain behind the eyes.")
"Communiqué" l-a repus pe solist în rolul de star al spectacolului şi cred că acest duo reprezentat de Stamp şi Chris White este cu adevărat unul câştigător. Saxofonistul a excelat, aşa cum era de aşteptat, iar variante in extenso ale pieselor i-au sporit strălucirea, folosind de câteva ori şi o tamburină în timp ce asigura părţi de backing-vocals. Un mic calup cu iz vintage reprezentat de "Down To The Waterline" şi "Lady Writer" a însemnat rămânerea în scenă a patru artişti. Suprapunerile de texturi, vocea din fundal asigurată de Tim Walters, clipele de uşoară improvizaţie au adus noi sclipiri în ochii oamenilor. De menţionat că a fost un public format din numeroase persoane tinere, lucru din ce în ce mai des observat la concertele cu trupe ale anilor '70-'80. Un nou moment cu parfum inocent şi în culori country reprezentat de "Two Young Lovers" i-a readus în scenă şi pe ceilalţi instrumentişti, iar prezentarea tuturor a fost făcută de solist, care a punctat mai apoi că se vor întoarce aici deoarece există cea mai valoroasă motivaţie: oamenii care cer și plătesc bilete pentru a-i asculta.
Din periplul melancolic nu putea să lipsească clasica "On Every Street" şi apoi rapid, am simţit fiorul de început reprezentat de măsurile la chitară din "Brothers In Arms". Momentul a fost intens, dramatic aşa cum trebuia să fie punctat, iar Chris White s-a insinuat discret prin câteva note la flaut, apoi masiv prin saxofon, dar deliciul a fost reprezentat de finalul coeziv între polifonia celor doi clăpari şi chitarişti.
Publicul s-a ridicat în picioare şi s-a apropiat de scenă imediat cum acordurile bine cunoscute din "Sultans Of Swing" s-au propagat, iar după aceasta a urmat un nou solo de safoxon intens.
La momentul de bis am fost siguri că va veni celebra, mult intonata, cea mai vândută piesa a grupului, cu un premiu Grammy la activ, dar controversată din momentul lansării de acum mai bine de 30 de ani, "Money For Nothing". A sunat într-adevăr perfect, iar Terence chiar a dat o notă personală, alegând să nu cânte exact ca Mark fiecare notă şi moment de pauză. Mulţumirile pentru creatorul Knopfer nu au lipsit, semn că relaţiile între aceştia au rămas amicale şi cu o deosebită consideraţie reciprocă. Au existat mici bruiaje tehnice, însă nu atât de pregnante.
Personal, mi-ar fi fost plăcut să aud melodii la fel de valoroase precum "So Far Away", "You and Your Friend", "Calling Elvis" sau "Where Do You Think You're Going", dar chiar şi fără ele am simţit o imensă bucurie. În definitiv, concertele de muzică cu artişti care aduc în prim-plan mesajele complexe şi virtuozitatea nu fac decât să ne aducă siguranţa că unele creaţii nu ştiu să îşi piardă din actualitate, strălucire sau importanţă. Proba timpului devine una câştigată atunci când cei tineri descoperă frumuseţea unor ani vitali în istoria muzicală, care influenţează în mod categoric prezentul la nivel de creaţie.
Cele două concerte The Dire Straits Experience (Timișoara - 19 martie, București - 20 martie) s-au ținut cu casa închisă. Evenimentele au fost organizate de Phoenix Entertainment.