Urmărește-ne în Social Media

Beth Hart: O inimă care pulsează la maximum blues-rock

Un concert ca o adevărată lecţie de viaţă, una autentică, plină de speranţă şi iubire profundă. În aceste coordonate am trăit primul concert susţinut de uimitoarea Beth Hart în România. Am plecat spre Sala Palatului gândindu-mă la un eventual playlist, însă aşteptările mi-au fost cu mult depăşite.

Publicat

pe

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Începutul acestui eveniment a fost punctat de Esther Niko din Germania și proiectul ei acustic prezentat de către Mike Godoroja. O voce feminină şi două chitări care s-au potrivit perfect atmosferei emoţionante din sală.

Esther Niko în deschiderea concertului  Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015

Esther Niko în deschiderea concertului Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi mai multe poze cu Esther Niko

Oameni de toate vârstele veniseră pentru Beth şi au aşteptat până la 20.30 pentru ca visul să li se împlinească. Deosebit de dezinvoltă, artista şi-a făcut apariţia în ropote de aplauze şi aşezându-se la clape, a întrebat din start publicul dacă prima piesă aleasă de ea, "Mama", este cea cu care ar trebui să dea tonul serii. Primind acordul în mod categoric, Beth ne-a cutremurat sufletele din primele minute pentru ca apoi următoarele piese să accentueze trăirile experimentate.

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi galeria de poze cu Beth Hart

Alături de trupa sa alcătuită din cei doi chitarişti Jon Nichols, P.J. Barth, basistul Bob Marinelli şi toboşarul Julian Rodriguez, Beth a surprins chiar de la piesa a treia, "Might As Well Smile", când a plecat de pe scenă şi a făcut un tur în sectorul de centru unde i-a lăsat pe cei doritori să îi strângă mână şi să o îmbrăţiseze. Cu atât de multă căldură primită şi returnată, era de aşteptat că aceasta să remarce: "Mă aşteptam ca această seară să fie frumoasă, dar se pare că va fi extraordinară. Vă mulţumesc mult."

Comunicarea verbală a fost la cote înalte şi unele piese au fost prezentate cu câteva fragmente din viaţa personală a artistei, semn că este liberă şi vindecată să dea mai departe din experienţa ei. Cel mai recent album de studio lansat în această primăvară, "Better Than Home", a fost un moment prielnic pentru a-şi prezenta cu deosebită convingere starea de spirit în care află. Într-un interviu spunea cu acelasi suflet deschis: "Sunt suprinsă pentru că am atât de multă bucurie şi credinţă în mine. Mereu am crezut că sunt un om deosbit de nesigur şi ultrasensibil care deţine o doză serioasă de ruşine. Însă cu acest nou album am redescoperit în mine multă credinţă, încredere şi speranţă. Acum văd cât de frumos este sentimentul de a te afla în viaţă, de a vorbi deschis şi a cânta despre lucruri."

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

"Baddest Blues", o piesă pe care o simţi parte din tine, a reprezentat un moment perfect de regăsire şi de făcut pace cu propriile extreme. Cu din ce în ce mai multă lumină în privire, ne-a povestit apoi despre cum a avut ghinionul de a găsi bărbaţi care au tras-o în prăpastie, dar cât de frumoasă a fost ieşirea la lumină cu ajutorul celui mai bun prieten, a soţului său deja de 14 ani, Scott Guetzkow, care este îi este şi road manager. Tot de atâţia ani a câştigat lupta cu drogurile, devenind un militant activ al acestei cauze. Aşa că firesc, "Better Man", piesa scrisă pentru Scott, s-a auzit şi pe scena Sălii Palatului şi a produs noi valuri de aplauze frenetice.

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Este o voce spectacol şi cu fiecare inflexiune în zone acute sau joase rămâi uimit şi în acelaşi timp te simţi norocos că un asemenea artist îţi oferă atât de mult din el. Cu mişcări relaxate, fără să pară că face vreun efort deosebit şi desigur cu o ţinută all black, Beth ne-a răpit noţiunea timpului şi chiar am uitat să respirăm de câteva ori. A amintit la fel de deschis de tulburarea bipolară de care suferă de la o vârstă fragedă şi "Mechanical Heart" a descris cu multă speranţă un nou început: "I will be your aeroplane / Give you the world and watch you dance in Spain / Fly you way above the stars / And show you what you are / In my mechanical heart." La câteva din piesele următoare, Beth ni s-a înfăţişat la chitară şi a închis ciclic setlist-ul standard cu un moment care parca devenea rezumatul a tot ceea ce cântase, acesta fiind preluat din repertoriul lui Ray Charles ( "Sinner's Prayer").

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Influenţa pe care nume precum Aretha Franklin, Etta James, Janis Joplin au avut-o se simte, însă pasiunea lui Beth pentru rock ‘n’ roll, soul şi blues au reuşit să contureze din ea un nume unic, fără egal pentru că sufletul nu are nevoie de lecţii de muzică, ci doar de contextul potrivit de a se exprima.

Momentul de encore a fost şi mai emoţionant, atunci când artista a ales să înceapă cu "Tell Her You Belong To Me", o creaţie compusă cu gândul la tatăl ei care a ales să o părăseasă pe ea şi mama sa pentru o altă femeie. Cover-uri cărora Beth a reuşit să le adauge un farmec excepţional au urmat apoi, având deja audienţa în picioare. Cu un instantaneu de hard-rock pur în clipa Led Zeppelin alături de un final clasic şi profund în amintirea iconicei Etta James, solista a rămas plăcut surprinsă de atitudinea publicului şi cred că se va întoarce aici.

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Atunci când există sinceritate şi armonie de ambele părţi, indiferent de furtunile la care viaţa ne poate supune, revenirea la un punct de echilibru comun poate avea loc în prezenţa caracteristicilor pe care  Beth Hart a reuşit să le puncteze cu succes. Nu poţi atinge perfecţiunea în planul profesional, fără o stabilitate emoţională palpabilă şi mai ales atunci când reuşeşti să te apropii de apogeu să nu uiţi lecţiile trecutului şi ceea ce a contat în desăvârşirea ta pe toate planurile.

Mulţumim Beth pentru că ne-ai adus aminte de toate aceste lucruri.

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015

Concert Beth Hart la Sala Palatului din București pe 21 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

SETLIST:

  1. Mama This One's For You
  2. Can't Let Go (Randy Weeks cover)
  3. Delicious
  4. Might As Well Smile
  5. Baddest Blues
  6. Better Man
  7. Bang Bang Boom Boom
  8. Sister Heroine
  9. Mood I'm In
  10. Mechanical Heart
  11. La Song / Light On
  12. At The Bottom
  13. The Ugliest House on the Block
  14. St Teresa
  15. Sinner's Prayer (cover Ray Charles)
  16. Tell Her You Belong To Me
  17. Trouble
  18. I'll Take Care Of You (Bobby "Blue" Bland cover)
  19. Spirit Of God
  20. My California
  21. Whole Lotta Love (Led Zeppelin cover)
  22. Rather Go Blind (Etta James cover)

Trending