Ceea ce a reușit să facă Maria Tănase va rămâne pentru totdeauna adânc imprimat în conștiința colectivă a poporului român. Felul ei de a aduna cântece vechi din diferite regiuni ale țării, scufundarea în tradițiile și simțirile românești, învelite în iubirea ei față de muzică și pasiunea cu care se exprima vocal au pus cap la cap un personaj extrem de important pentru România. Ceea ce a încercat Alexander Bălănescu prin albumul său Maria T din 2005 a fost să reinterpreteze muzica Mariei Tănase cu nou feeling, un feeling al modernității, cu ajutorul instrumentelor cu coarde, al percuției și al câtorva inserții ale vocii cântăreței, dându-i astfel o nouă dimensiune Mariei Tănase. Albumul a fost primit cu laude de către public, iar în 2015, după zece ani de la lansare, Alexander Bălănescu a readus în atenția publicului acest album printr-o reeditare și un concert de sărbătorire la Fratelli Studios.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=MUtxlNOijRM]Formula în care s-a prezentat Alexander Bălănescu în seara de 28 mai a fost cea de cvartet, avându-i alături pe James Shenton (vioară), KatieWilkinson (violă), Nick Holland (violoncel) plus invitații speciali Steve Arguelles la percuție și Klaus Obermaier (visuals). Combinația de cvartet de corzi cu percuție și cu un spectacol vizual abstract a fost una foarte binevenită și ieșită din convențional. Totul a decurs minunat, amintirea Mariei Tănase fiind adusă la suprafață într-o manieră cu totul neconvențională, dar extrem de potrivită pentru specificul prezentului.
Locația aleasă, Fratelli Studios, a fost cât se poate de inspirată, datorită designului futuristic al încăperii și acusticii deosebit de bune care a făcut concertul să sune cristalin.
Am reascultat cu încântare albumul Maria T interpretat live și am realizat imensa valoare a pieselor precum "Lume Lume", redenumită "Life and Death" sau "Bun îi vinul ghiurghiuliu", redenumită "Wine's so good". Această valoare a fost exprimată în două feluri: în primul rând ca o valoare culturală a poporului român, privind aceste cântece care au fost date mai departe și reinterpretate din generație în generație de către oameni care și-au exprimat imensa iubire față de pământul natal, și în al doilea rând ca o valoare exclusiv muzicală, văzând cum poate fi reinterpretat un cântec încât să sune total diferit, dar în esență să rămână același.
La finalul serii, publicul alcătuit atât din oameni care își doreau să îl mai asculte pe Alexander Bălănescu, cât și din oameni curioși, a cerut bisuri. A fost o seară deosebită, cu muzică încântătoare, cu amintiri, cu conexiuni cu tradiția românească, toate puse într-un spectacol conform cu dorințele modernității.