Primul disc de studio al tinerei trupe Velosonics este produs de către Adam Whittaker, iar în spatele proiectului am regăsit omul ce susține alte două trupe deja bine cunoscute în România şi nu numai (Grimus, Toulouse Lautrec). Cu un debut mai mult decât onorabil în anul 2013, cu piese difuzate de către singurul radio de underground românesc de la aceea dată, trupa cu nume ce te duce cu gândul la undele sonore pe care le asculţi cu drag în timp ce pedalezi spre destinaţii dragi este deosebit de captivantă. Acest lucru este datorat în principal vocii solistului Adrian Spier, care te atrage şi te face atent întregului discurs sonor.
Am acceptat provocarea şi după devorarea zile în şir a unor noi albume semnate Lenny Kravitz, Prince sau Brandon Boyd, am ascultat într-o seară primul material Velosonics. Mi-a dat o satisfacție și o bucurie, trecând repede pe repeat. Discul conţine zece piese unitare, în care recunoşti toate aromele unui sound british pur. Da, nu sună a România nicio secundă; deşi previzibil în mare parte, sound-ul este închegat, curat şi puternic.
"Dices" creionează din start un manifest clar, iar Adrian modulează, trece în altă gamă pe final şi te marchează prin mesaj: "I'm invincible only when I win." Urmează apoi piesa care a devenit una dintre favoritele mele. Nu ştiu dacă titlul m-a atras cel mai mult, însă "Paris Syndrome" este specială. Începe slow, semănând cu balada perfectă de toamnă, pentru ca mai apoi producţia să crească şi să fie amplificată de riff-urile de chitară care merg în tandem cu vocea.
Păstrând linia adecvată vârstei pe care componenţii o au, sunt prezente câteva piese juvenile, cu influenţe punk sau indie-pop şi subtilităţi de mixaj. Au loc numeroase repetiţii de tonuri, cuvinte, coborâri de ritm şi accelerări în "Hope To Call", "Links", "Confusion Mind"şi "1929", toate având acel touch radio-friendly.
Am depăşit apoi zona uşor noisy, pentru a mă lăsa cucerită de o piesă pe care o vad un eventual single. "Hard Game" dispune de un traseu de labirint sonor care îţi pune tot felul de întrebări pe parcursul a 2 minute şi 46 de secunde. Piesa curge, vocea rămâne la fel de tandră şi în acelaşi timp matură, iar riff-urile şi sonorităţile îţi rămân lipite de suflet.
"Memories Replaced", în mod surprinzător mi-a sunat ca o piesă KUMM, poate pentru că cel mai recent material al band-ului mi-a fost multă vreme alături datorită unui vibe ludic.
Penultima piesă, "Chances", debutează abrupt, cu uşoare stopări de tempo, înscriindu-se în liga celor patru melodii amintite mai sus. În mod clar, atunci când vei asculta albumul îi vei avea parcă în faţă pe componenţi, le vei ghici entuziasmul şi bucuria de a se afla pe scenă, uşor transmisibilă maselor de spectatori.
"Open Eyes" a fost aleasă pe bună dreptate piesa de închidere a acestui disc. Începutul are un touch special à la Morrissey şi Chris Isaak, în care Adrian parcă şopteşte cuvinte alese, seducând. Din nou avem repetiţii cu rol de contrapunct, iar vocea şi texturile din secţia ritmică sunt suprapuse parcă în momentele de refren. Are loc un moment de silenzio pentru ca finalul să fie mult mai conceptual şi distinct.
"Roundhouse" poate fi un pariu câştigat. Este un album ciclic care merită să fie savurat asemeni unui vin roşu, deoarece în mod cert ascultările repetate reuşesc să îi sporească şi confirme valoarea. M-as bucura să îl regăsesc curând în music shop-urile londoneze şi să îl privesc asemeni unei prime iubiri care nu se uită. Deocamdată, discul urmează să fie lansat în perioada următoare şi sunt convinsă că va reprezenta o melodică delectare.
Velosonics este formată din Adrian Spier (voce şi chitară acustică), Cristian Prihotcă (tobe), Andrei Niculescu (chitară ), Flavius Prelipcean (bass) şi Marius Acsîntoaie (chitară).
