“Unmanageable Species” nu este un material ușor de digerat, pentru că te provoacă să privești dincolo de măști și roluri, dar te acaparează, trezindu-te că alegi instinctiv modul repeat. Muzical, băieții nu încearcă să epateze în vreun fel, ci rămân fideli crezului lor de la începutul creionării trupei Grimus. Deja vorbim de o formație cu o amprentă sonoră distinctă și un renume câștigat în toți acești ani. Recunoști o piesă Grimus de la primele acorduri și cuvinte, așa că aici este marele pariu câștigat. Într-un melanj de sunete și acorduri similare aflate peste tot, creativitatea și unicitatea devin din ce în ce mai greu de obținut. Venind după o perioadă de maturare a sound-ului și ani plini de concerte în România și în străinătate, albumul este o continuare a celui din 2014. Cele două materiale curg într-o manieră deosebit de fluidă, par înlănțuite într-o simetrie specială, clară, dar misterioasă și cu accente obsesiv-compulsive. Din punct de vedere tehnic, artiștii au ales ca Jan Kerscher de la Ghost City Recordings să fie producătorul acestui disc, Joe Joaquin de la Custom Mojo să asigure mixul, iar Philipp Welsing de la Original Mastering a pus semnătura pe masterul acestui material.

„Heart To Break” reprezintă începutul sau mai bine zis continuarea. Bine aleasă ca prima piesă, trasează în mod clar direcția și viziunea întregului concept. Suferința rămâne cea mai importantă sursă a creației, alături de trăirea intensă a oricărui sentiment creativ sau distructiv. Spargerea ființei umane în mii de bucăți este necesară pentru conștientizarea faptului că am rămas în viață și ne putem înfrunta și executa fără milă demonii și fricile. Într-un ritm alert, cu o nuanțare magistral construită de secția ritmică, Bogdan Mezofi modulează, incită, mărturisește acel joie de vivre universal, pentru ca mai apoi, liniștea să se așeze pe un outro creionat în note de pian și cu un mesaj liniștitor.

„You End I” sau cum poți regăsi momentul ideal în a trasa fără urmă de îndoială finalul unei povești care nu mai poate fi benefică. Se păstrează progresia, se adâncește cumulul instrumental și se simte în mod acurat partea electronică pe final dublată de vocea lui Vali Rauca.

„Dysfunctional” este o piesă surprizătoare, fără acel grad de predictibilitate și familiaritate. Descoperim lumea tenebrelor prin variate metafore și chesiuni existențiale. Se face apel la cutumele unei religii care în loc să apropie, desparte, separă, punctează granițe. Vocea îi aparține lui Dorin Tifrea (primul clapar Grimus, actualmente frontman al germanilor Mirrar). Refrenul este abordat de o voce feminină (Stefanie Spielhaupter), repetitiv, reușind să captivizeze prin pătrunderea într-o dimensiune mai puțin obscură.

Dor de valurile apei și povestea perfectă pe care cu toții am trăit-o mai mult sau mai puțin. Vali devine reflexiv, „Albatross” zugrăvind în nuanțe acvatice portretul complicat al iubirii. Prima piesă care se apropie ca durată de cinci minute de respiro, cinci minute de absorbție a unui mix afectiv, melancolic. Cu note stacatto de bass, refulări în partea de distors a chitarei, ultima parte este din nou cântată de un alter ego feminin care repetă promisiunea din zilele glorioase, acceptând rolul trasat de către el: “You’ll be the waves of an ocean / I will be the wind.”

Urmează piesa mea favorită de pe acest disc, cea la care m-am întors de cele mai multe ori, „Piblokto”. Titlul definește condiția clinică întâlnită la grupurile de eschimoși, cu pondere mai mare în rândul femeilor care, pe timpul iernii, pot manifesta emoții puternice și accese convulsive. Construită pe o linie melodică simplă, doar cu accente parcă sinestezice de la fiecare instrument în parcă, Bogdan Mezofi revine cu acele asigurări, strigăte atât de dorite, acele cuvinte care de această dată nu mai despart, ci unesc suflete. Pe tot parcursul melodiei am avut în minte imaginea cu două trenuri care înaintează pe aceeași rută, în sensuri diferite și care inevitabil, se vor ciocni. Mult tumult sufletesc reiese din acest mix de senzații și emoții, finalul este mult amânat pentru ca apoi să se concretizeze deosebit de vizual și cinematografic: ”You’ve been on my mind ever since I got lost / And being honest about my feelings will have a cost. I want you to know / I want you to know I’m into you. / Can you feel just how I feel / Can you feel it now?”

„Carelessly” este primul single ales pentru promovarea acestui material. Cu un videoclip deja lansat și în opinia mea, discutabil, piesa nu este cea mai fericită alegere. Personal, nu as fi ales-o ca și single. Deosebit de previzibilă, nu aduce ceva în plus materialului. Desigur, lirica se înscrie în aceeași linie melodramatică, cu povestea de iubire supusă piedicilor, dar din exterior de această dată. Pe Vali îl regăsim în postura de solist vocal, dublat de vocea feminină.

Speranța de mai bine transpare în „Sunrise”. Bogdan preia frâiele, iar melodia în discuție schimbă total spectrul auditiv de mai devreme. Mult nerv, patos, polifonie, strălucire de backing-vocals. Toate aceste elemente apar încă de la primele note, așa că nu este greu de bănuit că această creație va fi ușor de intonat de public în viitorul apropiat. Cu o forță punctată pe partea de baterie și un final cumulativ deosebit, aș mentiona că „Sunrise” deține potențialul de hit, ușor de comparat cu „High” de acum câțiva ani, iar versurile vor face deliciul oricărui ascultător: „You remind me of the Gone Girl’s madness / Looking at the bright black sky of the West / You and me and nobody else / Are we ready to find ourselves... No one heals himself by hurting another.”

“TV And Booze”. Piesa punctează povestea tristă a acelor ființe umane, alienate, care parcă nu mai reușesc să distingă binele de rău. Intoxicarea pe toate canalele media și sociale, alături de cea pe care aceștia aleg să și-o realizeze de unii singuri prin intermediul alcoolului este foarte bine reliefată în aceste versuri. Muzical, avem o piesă pur rock, cu o cadență simplă, cu un refren ciclic și un final care se imprimă în memoria și conștiința ascultătorului.

Povestea acestui disc se închide pe ritmuri de vals. “Illusions Have No Flaws” pare a fi concluzia muzicienilor de la Grimus. Vocea "dezlănțuită" este chiar a producătorului Jan Kerscher, care va cânta și la lansare cu proiectul său Like Lovers. Melodia îndrumă la asumare, conștientizare, chiar și cu momentul dramatic expus în ultimele versuri.

Concluzionând, avem un disc matur, care în ciuda a doar nouă piese, este deosebit de complex și structurat. Nu sunt melodii de durate extinse, nu avem deloc variații în totalitate instrumentale, nici piese în limba română. Poate fi discul cu care Grimus să se impună mai tare pe scena muzicală din străinătate. E similar unui strigăt multiplicat, universal, care captivează și te face să te oprești din goana nebună. Este genul de album care se lipește de timpan, fiind creionat în totalitate într-un tempo vivace, cu puține momente de liniște, iar variate scenarii se pot desfășura cu ușurință în mintea ascultătorului o dată ce apasă play. And replay.

Succes de acum încolo, Grimus!